Autobuzele 311 circulă pe un traseu deviat

Autobuzele liniei 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, până pe 13 octombrie 2024, între orele 9.00-23.00.

Totul ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei, tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, pentru desfăşurarea evenimentului ”Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”.

Autobuzele liniei 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, între orele 9:00 – 23:00 (cu excepţia zilelor de 21.04.2024 – între orele 6:00 – 13:30, 12.05.2024 – între orele 6:00 – 12:00, 8 – 9.06.2024, 29.06.2024, 22.09.2024 – între orele 6:00 – 12:00, 5.10.2024, 13.10.2024 – între orele 6:00 – 12:00).

Mai exact, autobuzele liniei 311 vor circula între terminalul ‘Faur’ şi intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu/ Str. Dem. I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Nicolae Bălcescu, cu întoarcere pe Str. C. A. Rosetti, Str. Maria Rosetti, după care vor urma traseul actual.

De asemenea, începând de sâmbătă, 11 mai, autobuzele liniei 311 nu vor mai opri în staţia ‘Bd. Carol I’, amplasată pe Calea Moşilor, pe sensul spre Bd. Carol I.

Pe de altă parte, doar în acest weekend, linia de troleibuz 86 va funcţiona pe un traseu modificat.

Astfel, sâmbătă, 11 mai, troleibuzele liniei 86 vor circula pe traseul de bază între terminalul ‘Arena Naţională’ şi intersecţia Calea Griviţei/ Bd. Gheorghe Duca, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Gheorghe Duca, până la capătul de linie ‘Gara de Nord’ (aferent liniei 79), cu întoarcere pe Bd. Gheorghe Duca, Str. Leonida Varnali, Str. Gheorghe Polizu, Str. Occidentului, după care vor urma traseul actual.

Duminică, 12 mai, linia 86 va fi suspendată până în jurul orei 14:00, iar după-amiază va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ‘Arena Naţională’ şi intersecţia Calea Griviţei/ Bd. Gheorghe Duca, apoi pe un traseu modificat: pe Bd. Gheorghe Duca, până la capătul de linie ‘Gara de Nord’ (aferent liniei 79), cu întoarcere pe Bd. Gheorghe Duca, Str. Leonida Varnali, Str. Gheorghe Polizu, Str. Occidentului şi apoi traseul actual.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.