Au fost publicate trei ghiduri de educație rutieră dedicate învăţământului primar, gimnazial şi liceal
Articol de bucurestifm, 20 mai 2024, 15:29
Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, a publicat trei Ghiduri de educaţie rutieră dedicate învăţământului primar, gimnazial şi liceal.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, iniţiativa face parte din eforturile continue de a creşte siguranţa rutieră şi de a reduce numărul de accidente şi victime pe drumurile din România.
Începând de astăzi, ghidurile sunt disponibile pentru a fi descărcate, gratuit, pe site-ul Ministerului Educației, secțiunea Educație Rutieră (https://edu.ro/educatie-rutiera).
Ghidurile sunt structurate pentru a corespunde nevoilor și nivelului de înțelegere al copiilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. Acestea includ exemple concrete, jocuri didactice și fișe de lucru care pot fi utilizate atât de profesori, cât și de părinți. Designul atractiv și limbajul accesibil fac informațiile ușor de înțeles și de reținut de către elevi.
Unul dintre principalele obiective este creșterea gradului de siguranță rutieră și scăderea numărului de accidente și al numărului de persoane decedate sau rănite grav în urma accidentelor rutiere, astfel că siguranța în trafic presupune eforturi comune, concrete și pe termen lung.