Iuliu Stocklosa – despre conferința FOCUS București – Digitalizare și Dezvoltare Urbană
Articol de bucurestifm, 22 mai 2024, 10:38 / actualizat: 22 mai 2024, 11:52
Astăzi, 22 mai, la Palatul CCIB, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat a VI-a ediție a Conferinței FOCUS București – Digitalizare și Dezvoltare Urbană.
Evenimentul reunește reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, precum și oficiali din administrația centrală și locală, cu scopul de a clarifica problemele apărute în relația autorități – mediu de afaceri și pentru a identifica soluții și bune practici menite să transforme Bucureștiul într-o metropolă modernă a business-ului românesc.
În cadrul acestei ediții, desfășurate sub sloganul „Conectând tehnologia cu sustenabilitatea pentru un București mai bun”, temele abordate sunt:
- digitalizarea, motor al dezvoltării urbane sustenabile;
- e-guvernare și participare civică în dezvoltarea urbană;
- smart city și calitatea vieții în mediul urban;
- inovare digitală în construcții și planificare urbană;
- infrastructura inteligentă de transport;
- gestionarea eficientă a resurselor de apă și deșeurilor;
- instrumente de finanțare prin PNRR;
- tehnologii digitale pentru promovarea și gestionarea turismului din București.
„Promovarea punctelor forte ale Capitalei și rezolvarea problemelor sale sistemice se pot face eficient doar printr-un dialog constructiv între comunitatea de afaceri, administrația publică și societatea civilă.
În ceea ce ne privește, ne exprimăm întreaga deschidere de a pune în slujba acestui efort de echipă instrumentele specifice unei camere de comerț solide, precum și sistemul complex de relații construit de organizația noastră de-a lungul timpului, pe plan intern și extern.
Prin cooperare avem șansa de a iniția și dezvolta proiecte utile și viabile, cu un singur câștigător: Bucureștiul. Experiența colegilor mei din Austria și Ungaria demonstrează că acest lucru este posibil. Așadar, se anunță un eveniment interesant, generator de plus-valoare, la care îi invit pe reprezentanții comunității de afaceri”, declară Iuliu Stocklosa, președintele Camerei București.
Conferința, cu un pronunțat caracter interactiv, constituie un excelent prilej pentru participanți – autorități, lideri, experți și profesioniști din diverse domenii –pentru a discuta și a dezvolta strategii inovatoare care să transforme Bucureștiul într-un oraș inteligent, durabil și adaptat la nevoile viitorului.