Ascultă Radio București FM Live

Record de asistență pe Arena Națională: Generația de Aur a scos pentru ultima dată românii din case și i-a recompensat cu o „remontada” de excepție împotriva celor mai buni ai lumii

Record de asistență pe Arena Națională: Generația de Aur a scos pentru ultima dată românii din case și i-a recompensat cu o „remontada” de excepție împotriva celor mai buni ai lumii
Foto: Sursă foto: Mario Soare

Articol de mariosoare, 26 mai 2024, 12:54

Generația de Aur a României s-a retras oficial din fotbal odată cu partida demonstrativă disputată pe „Arena Națională”, din Capitală. Gică Hagi, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Gică Popescu, Dan Petrescu și toți ceilalți au dat piept cu o formație alcătuită din cei mai talentați fotbaliști ai lumii, considerați drept legende pe plan mondial.

Într-un meci care avea să culmineze cu ultima confruntare în care cei care au scos românii în Piața Universității de nenumărate ori, stadionul din București a fost umplut la capacitate maximă, iar un nou record a fost doborât. 54.967 de persoane au participat la evenimentul de mare anvergură, care a adus toate vedetele fotbalului internațional în același loc.

O coregrafie superbă avea să deschidă acest duel dintre Generația de Aur și World Stars. Tribuna a doua a stadionului a ridicat deasupra pancarte colorate, care ofereau un mesaj clar de încurajare tuturor „tricolorilor”, atât celor din noua generație, cât și celor din generația anterioară. „Hai România” a fost sintagma afișată în această secțiune a arenei, iar coregrafia a fost realizată simultan cu intonarea imnului țării noastre de către solista Monica Anghel, alături de toți jucătorii, copii și brigada de arbitrii, la mijlocul terenului.

La începutul partidei, linia de start aliniată de antrenorul Generației de Aur a fost următoarea: Prunea – Dan Petrescu, Gică Popescu, Belodedici, Răzvan Prodan – Munteanu, Sabău, Lupescu, Ilie Dumitrescu – Hagi, Răducioiu. De partea cealaltă, lusitanul Jose Mourinho care a fost tehnicianul echipei World Stars a introdus următorii fotbaliști în primul unsprezece: Dida – Maicon, Panucci, Djukic, Candela – Edmilson, Giovanni, Karagounis, Rivaldo – Nuno Gomes, Stoichkov.

Sursă foto: Mario Soare

În minutul trei al confruntării, partida arbitrată, în prima repriză de Ion Crăciunescu, a fost întreruptă tocmai pentru ca un minut de reculegere să fie ținut în memoria lui Didi Prodan, decedat. Una dintre peluzele de pe „Arena Națională” a afișat o coregrafie impresionantă, cu chipul fostului fundaș central român, iar mesajul alăturat acestei fotografii a fost: „Didi Prodan, Mereu cu noi”. Întreg stadionul a aplaudat timp de câteva secunde, iar mai apoi, jocul a fost reluat. Prima ocazie importantă a jocului a venit în minutul nouă, atunci când deținătorul unui balon de aur, Rivaldo, a executat o lovitură liberă de la o distanță apreciabilă.

Fotbalistul brazilian a șutat slab, iar zidul format din gloriile fotbalului românesc a respins execuția. Totuși, balonul a ajuns la Karagounis, care și-a aranjat balonul și a trimis spre poartă. Florin Prunea a plonjat în partea stângă a porții sale și a intervenit prompt, ridicând tot publicul în picioare. Tot formația care a cuprins legendele fotbalului internațional a presat mai mult în minutele care au urmat, iar la mijlocul primei reprize, Karagounis a sprintat decisiv pe lângă Dan Petrescu. Acesta i-a pasat în spate lui Rivaldo care a șutat imparabil, din prima, la colțul lung, iar balonul s-a oprit în plasa porții Generației de Aur. 1-0 pentru adversari.

Au urmat valuri de entuziasm și scandări de încurajare la adresa fotbaliștilor români, deoarece fanii trăiau un moment splendid.B Totuși, peste alte opt minute, după o posesie zdrobitoare reușită de adversari, World Stars și-a majorat avantajul. Același Karagounis a rămas liber în careu și a tras spre buturile naționalei noastre. Florin Prunea a blocat mingea trimisă de acesta, dar balonul a rămas la Goran Pandev. Intrat pe parcurs, atacantul nord-macedonean, care se află în categoria celor mai recent retrași din activitate, a îndeplinit o simplă formalitate și a marcat cu poarta goală pentru 2-0 pe tabela de marcaj.

Prima șansă adevărată de a marca pentru Generația de Aur a apărut în minutul 30 al partidei, atunci când Adrian Ilie, Viorel Moldovan și Iulian Filipescu au intrat pe gazon. „Cobra” a avansat cu mingea la picior și a intrat într-o combinație cu căpitanul Generației de Aur. Gică Hagi a fentat doi-trei adversari și a centrat în mijlocul careului, acolo de unde fostul atacant trecut pe la Valencia a reluat cu o lovitură de cap. Dida, fostul goalkeeper al lui AC Milan, printre alte grupări, a intervenit și a trimis în afara terenului balonul.

Basarab Panduru a fost, la rândul său, trimis pe teren de Anghel Iordănescu, iar cu cinci minute înainte de fluierul de final al primei părți, a ratat o ocazie uriașă. Acesta a avansat în flancul drept și a pasat către Viorel Moldovan care i-a retrimis lui Basarab Panduru. Șutul expediat de cel proaspăt intrat pe gazon a fost respins de același Dida, care a reușit un plonjon spectaculos.

Din cornerul obținut de Generația de Aur, Gică Hagi a inventat o pasă extraordinară, trimițând la marginea careului un balon. De acolo, același Basarab Panduru a preluat impecabil, reușind să cumințească mingea. Acesta s-a decis să tragă la poartă, aflându-se perpendicular cu Dida, iar execuția sa a intrat în plasă și a declanșat bucuria pe arena din Capitală. Generația de Aur reducea din diferență chiar înainte de pauză. 1-2 arăta scorul la acel moment.

Sursă foto: Mario Soare

Mai apoi, au urmat schimbări la pauza jocului dintre cele două echipe, iar situația devenise una mult mai bună pentru Generația de Aur în materie de prestație afișată. În minutul 60, Cristi Balaj a arătat punctul cu var pentru formația pregătită de Anghel Iordănescu, iar Gică Hagi și-a asumat responsabilitatea executării acestui penalty. „Decarul” Generației de Aur s-a îndreptat spre balon și a tras la semi-înălțime, în partea stângă a portarului advers, reușind ultimul gol pentru naționala României. 2-2 devenise scorul pe „Arena Națională”.

În minutul 70 al confruntării, Gică Hagi a inițiat o serie de driblinguri și a pasat în profunzime pentru Ioan-Ovidiu Sabău, care a fugit serios după balon. Fundașul dreapta al Generației de Aur a centrat spre Viorel Moldovan, dar un apărător al World Stars a pasat cu pieptul spre propriul portar, iar faza s-a încheiat fără nimic concludent. Cu douăzeci de minute înainte de finalul jocului demonstrativ, Gică Hagi a izbutit să livreze o pasă pe diagonală superbă spre Dorinel Munteanu, iar actualul antrenor al celor de la Oțelul Galați a trimis o centrare la bara a doua spre Constantin Gâlcă. Tehnicianul celor de la Universitatea Craiova a marcat cu o lovitură de cap din câțiva metri și a întors rezultatul de pe tabelă. 3-2 pentru Generația de Aur.

Peste câteva minute, cei de la World Stars au încercat să ofere replica dintr-o lovitură liberă. Karagounis a șutat slab în zidul Generației de Aur, iar imediat după acest moment static al jocului, Panucci și executantul fazei fixe au intrat într-un scurt conflict. Acțiunea s-a încheiat cu un șut trimis pe lângă poarta lui Bogdan Stelea de către Goran Pandev.

În timpul meciului, Gică Hagi a oferit autografe tuturor fanilor României aflați la nivelul inferior al tribunelor, iar partida s-a încheiat cu victoria Generației de Aur. Nu înainte ca același Gică Hagi să mai ofere un moment de virtuozitate atunci când a replicat driblingul său specific din întoarcere, ridicând persoanele aflate la meci în picioare. La sfârșitul acestui eveniment, fotbaliștii români au făcut un tur de onoare pe gazon, purtând câte un tricolor și au participat la o festivitate de premiere în mijlocul terenului. Membrii Generației de Aur au primit fiecare câte un trofeu, iar petrecerea s-a încheiat cu confetti și sticle de șampanie deschise chiar în fața publicului român.

Generația de Aur a fost cea mai de succes echipă a fotbalului românesc care a bifat performanțe memorabile de-a lungul timpului. Printre ele, probabil cea care va fi povestită tuturor viitoarelor generații este victoria incredibilă obținută în fața Argentinei, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 1994, din SUA, 3-2. Mai apoi, jucătorii pregătiți de Anghel Iordănescu s-au oprit în sferturile de finală ale competiției, fiind învinși după executarea loviturilor de departajare de Suedia.

Rezumatul meciului de retragere al Generației de Aur:

https://www.youtube.com/watch?v=8xVJ_kv-0FM

 

Sursă foto: Mario Soare

 

Etichete:
Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 20:21

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1

„Am evitat în timp record o situaţie care putea deveni tragică. Din cauza întreţinerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe...

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:18

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!

Deși ne aflăm începutul lunii noiembrie, în sectorul 4 deja se montează luminițele de Craciun. Anul acesta, administrația locală și-a propus...

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:59

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!

Primaria Sectorului 2, prin Poliția Locală Sector 2, eliberează domeniul public de mașinile abandonate. În acest sens, polițiștii locali...

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:10

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor fi dotate cu defibrilatoare. Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, pe...

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:27

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate, a anunțat primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook....

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:14

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!

Liniile 11, 44, 163 și 178 vor avea program prelungit, astăzi, pentru meciul Rapid – UTA Arad, transmite Asociația de Dezvoltare...

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 12:49

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului...

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 11:55

Vremea se răcește semnificativ în București!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește semnificativ în București. De astăzi, de la prânz, și până luni...

Vremea se răcește semnificativ în București!