MAPN-Noi titulari numiți în funcțiile de șef al Statului Major al Forțelor Aeriene, director al Statului Major al Apărării și șef al Secției Asistență Religioasă
Articol de arionmihaela, 27 mai 2024, 17:03
Ceremonia de învestire a șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi, a avut loc la sediul SMFA, în prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Ministrul apărării naționale a salutat numirea în funcție a generalului-maior Baraboi și i-a urat succes în noua sa misiune. Angel Tîlvăr a amintit faptul că Forțele Aeriene se află în plină etapă de derulare a programului de înzestrare cu aeronave multirol F-16 și se pregătesc pentru cel mai important program de achiziții din istoria Armatei României, aeronavele de generația a V-a, F-35. De asemenea, ministrul a apreciat că este esențială operaționalizarea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană Patriot.
În cadrul festivității, șeful Statului Major al Apărării a prezentat principalele repere profesionale din biografia noului șef al Statului Major al Forțelor Aeriene, și i-a urat, la rândul său, succes în noua funcție. Generalul Vlad a subliniat că, în contextul procesului de consolidare accelerată a capacității defensive a Armatei României, „avem în derulare proiecte majore care privesc într-o măsură semnificativă Forțele Aeriene. Rolul dumneavoastră în derularea acestora este determinant. Urmați în continuare îndemnul poetului: cine crede în zbor e stăpân peste zare. Misiunea noastră comună este să păstrăm suveranitatea zării naționale”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.
Tot în cursul acestei zile, ministrul Angel Tîlvăr, a participat, alături de generalul Gheorghiță Vlad, la o ceremonie de numire în funcție a noului director al Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Valentin Brînzei, a noului șef al Secției Asistență Religioasă a Statului Major al Apărării, preotul militar Sorin Pitic, precum și a altor ofițeri și subofițeri din Statul Major al Apărării.