Charles Bukovski își împarte personajele din această carte în două categorii distincte, și anume:
1 – Femeile
…care sunt absolut superbe, știu exact ce-și doresc de la viață, au o personalitate puternică și un farmec aparte, fiecare mișcare a lor are grație și sens, fiecare vorbă pe care o rostesc este încărcată de ironie și de subtilitate, sunt independente și inteligente.
2 – Bărbații
…care sunt grași, tălâmbi, put cumplit a transpirație în puținele locuri unde mai au fire de păr, stau complet nemișcați cu o privire tâmpă sau se mișcă în reluare spărgând sau dărâmând în calea lor aproape fiecare obiect peste care dau, toate cuvintele pe care le spun sunt ori invective ori inepții, beau ca animalele și sar la bătaie la cel mai mic prilej, nu au niciun scop în viață, sunt nu numai faliți dar și înglodați în datorii, și ori de câte ori reușesc să pună mâna pe vreo sumă de bani se grăbesc să o toace rapid la diverse forme de pariuri.
Dacă lumea ar arăta exact așa și în realitate, apăi femeile nu ar avea doar dreptul de a o conduce cu mână de fier, ci ar avea obligația să o facă…
Realismul murdar al romanului “De duzină” mi-a părut a fi forma literară prin care Bucovski, care avea la data apariției cărții 71 de ani și era grav bolnav, îi anunța pe toți bărbații mai tineri decât el că orice ar face tot acolo vor ajunge mai devreme sau mai târziu, și anume la fundul tuturor sticlelor de băutură din univers, loc din care, nemaiexistând nimic concludent de băut, se mai pleacă doar cu picioarele înainte. Detectivul Nicky Belane, cel care pare a fi deghizarea literară a autorului, moare la sfârșitul romanului, iar doi ani mai târziu Bukovski îl urmează…
Așadar ce facem, îl citim pe Bukovski?
Ei bine, câtă vreme se mai zărește ceva interesant în toate sticlele acelea, normal că îl citim…
