Restricții de trafic în București

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Astăzi, 7 iunie, între orele 13:00-16:00, va fi organizată o adunare publică după următorul program:

  • între orele 13:00 – 13:30, adunarea participanților în Piața Victoriei;
  • între orele 13:30 – 15:30, adunare publică în Piața Victoriei;
  • între orele 15:30 – 16:00, defluirea participanților.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, începând cu ora 13:00, se va resistematiza traficul rutier în Piața Victoriei, fiind asigurate 2 benzi de circulație pe sens în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulația pe Calea Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzești și Bd. Lascăr Catargiu.

Traversarea participanților în Piața Victoriei, alveola centrală din fața Guvernului României se va face din alveola media către alveola centrală din dreptul semaforului de pe Șos. Kiseleff, sub îndrumarea polițiștilor rutieri.

În funcție de numărul participanților, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricționare a traficul rutier dacă situația o va impune și recomandă conducătorilor de autovehicule care se deplasează în zona respectivă să circule cu prudență, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.