La ei este în primul rând despre siguranță, este despre acea mare frică de abandon și de a rămâne neprotejați.
Important e să fie o tranziție, nu o prăpastie. Viața noastră cumva să nu fie mult modificată. Se mai schimbă activitățile, poate se mai schimbă modul în care timpul este alocat copilului, dar acest lucru trebuie să se întâmple fără ca cel mic să aibă senzația că mama sau tata dispar din peisaj.
Primul lucru la care m-aș opri este să avem răbdarea, noi ca părinți, să înțelegem că, dacă vedem un acces de furie sau un moment în care încearcă să ne împace copilul sau orice altceva… totul e firesc și face parte din modul în care reușim până la urmă să trecem peste o situație nouă și neplăcută.
„Flavia Voinea: Bun găsit la o nouă ediție de podcast ”Cum să…?” Sunt împreună cu Amada Bălțățeanu.
Amada Bălțățeanu: Bună, Flavia! Bine v-am găsit!
Flavia Voinea: Suntem la a cincea noastră întâlnire și mă bucur să spun că s-a întâmplat ceva foarte special. Un lucru la care m-am gândit din prima ediție, dar nu știam că o să se întâmple atât de repede și anume – am primit o solicitare pentru tema noastră de discuție. M-a interpelat un coleg care m-a rugat să abordăm un ”Cum să…?” raportat la părinții care, din păcate, nu mai continuă drumul împreună și aleg să se separe. Și au un copil care trebuie să afle adevărul.
Cum să… vorbim copiilor despre divorțul părinților?
Amada Bălțățeanu: Nu e simplu! Nu e simplu, în general, când ai de dat o veste mai puțin bună cuiva. Acuma, dacă ne gândim punctual la partea de despărțire-divorț… Îmi aduc aminte și zâmbeam atunci… Statistica era că 50% din căsnicii se încheie cu un divorț. Generații în spate, oamenii se căsătoreau și, fie că le era bine sau nu împreună, alegeau să rămână acolo întreaga viață.
Flavia Voinea: Da, acum poate chiar pare că, uneori, se renunță ușor. Sau poate oamenii îndrăznesc…
Amada Bălțățeanu: Nu știu dacă joacă, au jucat toate cărțile posibile sau au jucat doar o parte, dar ajung la decizia asta. Ne ducem în punctul asta și ce ți-aș zice? Ți-aș zice că suntem cu toții pregătiți pentru veștile bune. Deci nu ne trebuie niciun training, nu ne învață nimeni cum să reacționăm. Dacă cineva zice Flavia, de mâine, uite! Această mașină pe care ți-ai dorit-o este în fața casei tale. Cum să reacționezi când cineva îți spune Flavia, uite, mâine, în contul tău este această sumă. Bucură-te de ea! Da, oamenii acolo zic: ”Hai să văd ce pot să fac pentru pentru lucrurile care nu sunt într-adevăr în zona asta de surpriză plăcută, acolo e firesc să te gândești mai mult și este firesc să înțelegi mai mult din cum funcționăm”.
Flavia Voinea: Poate fi o soluție să prezinți partea bună a lucrurilor? La modul ”Uite, soluția asta a separării va reprezenta liniște pentru fiecare dintre noi. Prin urmare și pentru tine, copil, e o variantă bună”.
Amada Bălțățeanu: Noi știm cu toții că este natural sa căutăm beneficiul sau câștigul din orice situație, fie ea și la un anumit moment, perceput ca negativă. E un lucru bun să conștientizezi că lucrurile poate nu-s atât de negre pe cât ar putea să sune.
Dar important este să știm cu toții este că, întotdeauna când ne confruntăm cu o schimbare, sunt niște etape prin care noi trecem. Bun, unii dintre noi poate trec mai repede, alții poate trec mai lent. Dar întotdeauna când te confrunți cu o schimbare negativă, prima dată nu-ți vine să crezi că se întâmplă asta și o etapă de negare. Și după etapa asta de negare, întotdeauna apare o furie și o etapă de furie, după care intri într-o negociere: ”Hai totuși să vedem dacă mai avem o șansă”. Dacă se întâmplă ceva, îți dai seama că nu e și intri într-o etapă care este de… n-aș zice depresie, aș zice tristețe. Și după etapa asta ajungi într-un punct de acceptare. Mintea noastră este structurată astfel încât să găsească niște idei și niște noi soluții doar în momentul în care a ajuns în acceptare.
Până nu ajung la acceptare, oamenii nu caută soluții!
De ce am adus în minte etapele prin care trecem? Pentru că, atunci când cineva trebuie să-i spună unui copil uite, urmează să ne despărțim, pentru un copil n-o să fie o veste bună.
Flavia Voinea: Chiar dacă, spre exemplu, ar fi auzit în familie că părinții se ceartă des.
Amada Bălțățeanu: Da! Dar chiar și așa, copilul își iubește ambii părinți și ambii părinți sunt cei care îi dau copilului sentimentul de siguranță de care are mare nevoie. Și atunci, chiar dacă multe din lucrurile pe care noi am putea să le spunem copilului… că poate să fie mai bune pentru noi, pentru familie, pentru tine, ca și copil… el are această trăire foarte puternică vizavi de faptul că își pierde familia, că pierde pe tata, că pierde pe mama!
Dar lucrurile se dezechilibrează, nu mai sunt cum erau și atunci noi trebuie să știm înainte de ce avem de făcut, trebuie să știm care sunt mecanismele prin care trece copilul nostru, prin care am trece și noi sau orice alt om, pentru că se confruntă cu o schimbare pe care o percepe negativ.
Primul lucru la care m-aș opri este să avem răbdarea, noi ca părinți, să înțelegem că, dacă vedem un acces de furie sau un moment în care încearcă să ne împace copilul sau orice altceva… totul e firesc și face parte din modul în care reușim până la urmă să trecem peste o situație nouă și neplăcută.
Și poate că din poziția asta de părinți e bine să gândim lucrurile un pic, nu doar din perspectiva noastră, ci și din perspectiva lui. Și anume cum facem ca această schimbare (divorț, despărțire…) să aibă în viața copilului cât se poate de mic! Un impact va fi, oricum!
Oamenii se adaptează schimbărilor până la urmă, dar se adaptează mai greu schimbărilor abrupte.
Dar dacă schimbarea intervine? Important e să fie o tranziție, nu o prăpastie. Viața noastră cumva să nu fie mult modificată. Se mai schimbă activitățile, poate se mai schimbă modul în care timpul este alocat copilului, dar încă o data… acest lucru trebuie să se întâmple fără ca cel mic să aibă senzația că mama sau tata dispar din peisaj. Dar dacă tot problemele noastre au persistat atât de mult, timp de ani de zile, cred că putem să mai găsim niște resurse noi astfel încât copilul să vadă că sunt niște schimbări, dar ele suntem acolo pentru pentru el, exact pentru el.
Flavia Voinea: Ce mi se pare de asemenea foarte important este ca adulții să treacă peste supărările personale care au dus la divorț. Ce vreau să spun este că, de cele mai multe ori, unul dintre cei doi adulți este vinovat de această decizie. Unul dintre ei și-o dorește, dorește divorțul mai mult decât celălalt.
Amada Bălțățeanu: Cam așa.
Flavia Voinea: Atunci există riscul ca unul din adulți să dea vina pe celălalt? Pentru că s-a ajuns aici și mă gândesc că e foarte important ca această vinovăție să nu fie explicată, expusă copilului.
Amada Bălțățeanu: Eu cred foarte mult, foarte mult în ideea că pe lângă binele pe care noi ne-l dorim pentru noi, trebuie să avem tot timpul în vedere și binele celorlalți, și nu în detrimentul nostru. Dar noi ca părinți, printre multe altele, ne iubim copilul.
Îmi place să cred că ne iubim copilul și că îi dorim tot binele, și asta nu doar declarativ! De fapt, noi trebuie să susținem această afirmație prin acțiunile noastre, iar asta înseamnă poate, în diverse momente, ca noi adulți să avem diverse discuții separat. Ca și cum ieșim la o cafea, ieșim undeva și stăm de vorbă… Lucrurile pentru adulți sunt oarecum clare, le-am vorbit acuma. Ideea este ce avem de făcut de astăzi.
Despre modul în care acționăm astfel încât copilului nostru să nu i se ia dintr-o dată siguranța. La ei este în primul rând despre siguranță, este despre acea mare frică de abandon și de a rămâne neprotejați. Iar dacă noi îi vrem binele și îl iubim, atunci ce avem de făcut este într-adevăr să ne găsim timpul în care să vorbim despre ce avem de făcut de acum astfel încât să ne fie bine. Da, bun, dar în primul rând să-i fie bine copilului. În acest proces pe care noi am ales să-l avem, de separare, pe care trebuie să-l traversăm împreună…
Flavia Voinea: Mă gândeam că pentru noi, adulții, este un proces pe care ni-l dorim până la urmă, pentru că vrem să punem punct, vrem să ieșim… Dar pentru copil nu-i așa, el nu și-l dorește!
Amada Bălțățeanu: Da, indiferent de cauze, copilul nu și-l dorește! Trebuie să-l ajutăm să treacă prin această etapă și el trebuie să vadă că, și dacă sunt aceste schimbări în relație, el are parte de iubire în continuare. La fel și din partea tatălui, și din partea mamei și mai mult decât: atât tata, cât și mama caută să să facă lucruri cât să ne fie bine în timp. Se va comoda cu noua schimbare, că noi ne adaptăm la schimbări. Până la urmă chiar ne adaptăm!
Copilul o să vadă că nu-i este rău. Da, și am siguranță și am confort și simt grijă și simt iubire! Chiar dacă relația nu mai arată la fel… Da, ei învață, experimentăm noua realitate. Da, dar este rolul nostru să avem răbdarea. Deci trebuie să muncim un pic pentru a pregăti tranziția! Nu, nu poți să vrei să iei o decizie și mâine să te aștepți că e totul bine!
Flavia Voinea: Copiii pot reacționa foarte diferit. Se pot închide în ei, pot să fie foarte furioși, pot să fie șantajiști… da, pot să încerce să profite într-un fel sau altul de asta.
Amada Bălțățeanu: Dacă totul e brusc! Asta se întâmplă când totul e foarte brutal pentru ei. Ok… adică dacă tu îi spui băiatului tău că urmează să plece la Cambridge, da?, și el zice wow, abia aștept, asta îmi doream! Și peste o săptămână îi spui asta a picat, dar stai liniștit că o să mergi la Cheile Grădiștei. E o schimbare, e o schimbare percepută negativ. Și atunci o să vezi că tot ce va face va fi să fie într-o luptă cu tine, într-o negociere cu tine, într-o furie cu tine pentru că i s-a luat ceva, pentru că a fost totul mult prea brutal pentru el. Noi rămânem cu o idee, și anume că orice schimbare facem, trebuie să fie făcută treptat și integrată în noul prezent pe care noi îl creionăm. Oamenii se adaptează la noul prezent.
Flavia Voinea: Deci grijă în prezentarea noii situații și răbdare! Răbdare pentru a o traversa și parteneriat din partea adulților, spre binele copilului!
Amada Bălțățeanu: Asta e dovadă de iubire. Nu este cea în care îi spui copilul te iubesc. Este dovada asta în care îmi găsesc puterea și timpul ca să îi asigur lui un mod prin care să accepte schimbarea, fără să-i facă rău asta, atât de rău pe cât poate să-i facă o schimbare de felul ăsta!
Flavia Voinea: Mi se pare foarte dificil și sper din suflet ca foarte puțini din ascultătorii noștri să fie nevoiți să pună în practic aceste sfaturi. Dar, dacă vi se întâmplă, aveți un episod foarte bun de ”Cum să…?”
