A început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală!

Foto: Facebook/ Nicusor Dan

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din București.

”Am instalat deja aproximativ 1.900 corpuri noi de iluminat, din cele 4.900 leduri achiziționate cu cele 25 milioane lei milioane lei fonduri nerambursabile obținute de la Administrația Fondului pentru Mediu. Au fost finalizate lucrările de modernizare pe Bd. Theodor Pallady și Bd. Camil Ressu. În prezent, se lucrează pe str. Drumul Taberei”, a anunțat Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Potrivit edilului, urmează să se intervină și pe alte artere.
”Urmează și alte artere precum Calea Crângaşi, str. Turda, Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Bd. Ion Mihalache, str. Braşov, Șoseaua Virtuţii. În total, prin acest program de finanțare, modernizăm sistemul de iluminat de pe 15 artere mari din Capitală. În scurt timp vom demara procedura de achiziție pentru încă 7.800 leduri pentru a moderniza iluminatul public de pe alte 34 de artere intens circulate”, a mai explicat primarul.

”Pentru această achiziție, am obținut suplimentar 50 milioane lei nerambursabili de la Administrația Fondului pentru Mediu. Prin aceste investiții, vom înlocui 10% din iluminatul public din Bucureşti –ceea ce presupune şi reducerea cheltuielilor cu iluminatul public cu peste 10 milioane lei”, a mai spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.