Ascultă Radio București FM Live

Doar 6,6% din dosarele privind consumul de droguri şi alcool la volan obţin în instanţă condamnări la închisoare

Foto: Arhiva Sursa foto: Radu Șofran

Articol de arionmihaela, 20 iunie 2024, 13:17

Din 2.151 de dosare înregistrate pe rolul instanţelor de judecată în perioada 2020 – 2023, având ca obiect consumul de substanţe interzise la volan (alcool, droguri, substanţe psihoactive), în doar 6,6% judecătorii au pronunţat soluţii de condamnare la închisoare cu executare, se arată într-un raport al Inspecţiei Judiciare.

Inspecţia Judiciară a dat publicităţii concluziile unui raport de control efectuat la nivel naţional privind dosarele având ca obiect deţinerea de substanţe interzise şi infracţiuni săvârşite sub influenţa acestora.

Potrivit acestui raport, în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect infracţiuni săvârşite sub influenţa unor substanţe interzise, au fost dispuse următoarele soluţii:

-32,7% – condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere;

-20,7% – amânarea aplicării pedepsei închisorii;

-9,5% – condamnarea la pedeapsa amenzii penale;

-6,6% – condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare;

-0,27% – achitarea inculpaţilor.

Alte soluţii: 0,79% – amânarea aplicării pedepsei amenzii; 0,11% – renunţarea la urmărirea penală; 3,8% – au fost admise acorduri de recunoaştere a vinovăţiei; 0,23% – încetarea procesului penal.

Dispunerea condamnării la închisoare cu executare s-a realizat cu preponderenţă în situaţia concursurilor de infracţiuni între cele la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi cele prevăzute de Legea nr.143/2000 (conducerea sub influenţa alcoolului sau drogurilor şi fără permis de conducere), precum şi în cazurile de perseverenţă infracţională, generate de concurs cu alte fapte pentru care inculpaţii au fost condamnaţi prin hotărâri definitive sau de situaţii de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, după caz.

Soluţiile de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere şi cele de amânare a aplicării pedepsei închisorii au ponderea cea mai mare în cuprinsul soluţiilor date de instanţe.

Pe de altă parte, în perioada de referinţă, la parchete au fost înregistrare 6.585 de cauze având ca obiect consumul de substanţe interzise la volan.

Aproape o treime din aceste dosare (27%) au fost clasate de procurori, celelalte tipuri de soluţii dispuse fiind: rechizitorii – trimiterea în judecată (31,71%), renunţare la urmărire penală (0,61%), dosare aflate în lucru (37,89%).

Pe zone, cele mai multe sesizări privind săvârşirea unor asemenea fapte au fost înregistrate în Bucureşti (20,9%), Cluj (14,3%) şi Timişoara (12,1%), iar cele mai puţine în Bacău (1,7%), Constanţa (1,6%), Iaşi (0,85%) şi Suceava (1,4%).

Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 19:19

Termoenergetica trebuie sa ceara insolventa, conform legii, spune Sebastian Burduja. Vezi situatia datoriilor!

În luna aprilie 2025 Primăria Municipiului București nu a plătit niciun leu către ELCEN. Din 2020, subvenția și pierderile s-au plătit cu...

Termoenergetica trebuie sa ceara insolventa, conform legii, spune Sebastian Burduja. Vezi situatia datoriilor!
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:37

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Organizatorii Neversea anunţă că ediţia a VII-a a festivalului se amână pentru 2026, evenimentul neputându-se desfăşura în vara acestui an...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 17:51

„Die Stadt ohne Juden/Orașul fără evrei” – cine-concert la Teatrul Evreiesc de Stat

Pentru ca istoria să nu se repete… Filmul mut „Die Stadt ohne Juden/Orașul fără evrei” (1924, regia Hans Karl Breslauer) este...

„Die Stadt ohne Juden/Orașul fără evrei” – cine-concert la Teatrul Evreiesc de Stat
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 15:43

Linia 483, deviată de pe Strada Rezervelor până la data de 4 mai

Linia de autobuz 483 va funcţiona pe un traseu deviat până la 4 mai, inclusiv, ca urmare a extinderii duratei lucrărilor la reţeaua de apă...

Linia 483, deviată de pe Strada Rezervelor până la data de 4 mai
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:52

SpaceFEST 2025 se întoarce în Capitală în perioada 9-11 mai

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu...

SpaceFEST 2025 se întoarce în Capitală în perioada 9-11 mai
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:20

Programul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment a lansat podcastul Mindfulness în alimentație

Proiectul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment lansează podcastul Mindfulness în alimentație, o inițiativă menită să aducă...

Programul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment a lansat podcastul Mindfulness în alimentație
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:10

Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimţit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit oraşul Istanbul miercuri, a anunţat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi Situaţiilor...

Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimţit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:21

Accident rutier pe Bulevardul Basarabia din Capitală. Patru persoane duse la spital

Patru persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, după ce două maşini s-au ciocnit la intersecţia dintre Şoseaua...

Accident rutier pe Bulevardul Basarabia din Capitală. Patru persoane duse la spital