EURO 2024: Sloveniei i-a fost anulat un succes istoric în prelungiri, Anglia merge mai departe chiar dacă nu a impresionat. Italia scapă ieftin după „finala” din grupe cu Spania

Sursă foto: UEFA.com

Încă o zi la EURO 2024 care a adus meciuri intense, pline de faze superbe și echipe calificate în următoarea rundă a competiției. Cele două semifinale care s-au disputat la ediția precedentă a turneului final au fost programate în această zi în faza grupelor sub forma unor partide din runda a doua, iar una dintre ele a fost echilibrată, în timp ce cealaltă i-a aparținut în totalitate unei selecționate.

În prima confruntare pusă pe calendarul competițional al întrecerii din Germania, Slovenia și Serbia au jucat pe stadionul celor de la Bayern Munchen. Acolo unde România a obținut o victorie de neuitat zilele trecute contra Ucrainei, a intrat pe gazon un alt român, centralul Istvan Kovacs. Arbitrul din țara noastră a fost delegat alături de Vasile Marinescu și de Ovidiu Artene la acest duel din grupa C. O primă ocazie importantă a aparținut slovenilor, care au ratat prin Adam Cerin. Acesta a șutat spre poarta lui Predag Rajkovic, dar execuția sa a fost una slabă.

Peste alte câteva minute, slovenii au continuat să atace, iar Jan Mlakar a făcut slalom printre fotbaliștii adverși. Totuși, fotbalistul naționalei care a făcut parte din blocul totalitar, Iugoslavia, a fost respins de același portar al celor de la Mallorca, aflat în formă maximă. Sârbii s-au remarcat în minutul 27 al jocului, atunci când Dusan Vlahovic a trimis o lovitură de cap din careu, dar mingea a fost blocată de portarul lui Atletico Madrid, Jan Oblak.

Celălalt atacant al sârbilor, care s-a înălțat bine în gura porții adverse, Aleksandar Mitrovic, a reluat spre buturile adverse, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă. Slovenii au ratat o dublă-ocazie în minutul 38 al jocului, iar prima repriză s-a încheiat cu o oportunitate importantă ratată de vârful sârbilor care evoluează pentru Al-Hilal, dar încercarea acestuia de a finaliza a fost blocată de Jan Oblak.

Sârbii au început mai bine repriza secundă și au trecut pe lângă deschiderea de scor, dar prima reprezentativă care a marcat în acest meci a fost Slovenia. Un contraatac inițiat de Zan Karnicnik a fost transformat într-o reușită. O fază dusă în doi jucători ai slovenilor s-a concluzionat cu o pasă trimisă la bara a doua de Timi Elsnik spre fundașul dreapta al slovenilor, care a marcat îndeplinind o simplă formalitate, având poarta goală în față. 1-0 pentru naționala antrenată de M.Kek.

Selecționerul Serbiei a uimit prin schimbările sale o mare parte dintre suporterii acestei naționale atunci când l-a înlocuit pe starul celor de la Juventus, Dusan Vlahovic, cu Luka Jovic. Fotbaliștii sârbi au trecut pe lângă gol în mai multe rânduri, dar golul egalizator a venit în ultima fază a meciului. După ce Slovenia scăpase de mai multe ori de primirea unui gol, grație intervențiilor prompte ale lui Jan Oblak, un corner a încurcat stabilirea unui triumf istoric pentru Slovenia. O centrarea venită din partea lui Mijat Gacinovic l-a găsit liber în careu pe Luka Jovic, care a fost scăpat din marcaj și a înscris cu o lovitură de cap. S-a terminat 1-1 între cele două reprezentative, care au ajuns la cel de-al șaptelea rezultat de egalitate în cele mai recente nouă înfruntări directe din toate competițiile.

În această grupă, Slovenia a acumulat două puncte, în timp ce sârbii au reușit să obțină primul punct la această ediție de Campionat European, iar totul se va decide în ultima etapă. Cealaltă confruntare din această grupă le-a avut în prim-plan pe Danemarca și Anglia, care au jucat la Frankfurt în ceea ce a fost reeditarea semifinalei ediției trecute a turneului final continental, la capătul căreia s-au impus „leii” după prelungiri.

În această partidă, în care cei doi tehnicieni nu au schimbat nimic în echipele de start, danezii au ratat șansa de a prelua conducerea încă din primul minut. Pierre-Emile Hojberg a recuperat un balon și a expediat o bombă de la marginea careului, dar Jordan Pickford a fost la post. Anglia a replicat prin vedeta celor de la Manchester City, Phil Foden, care a pătruns în careul advers, dar a șutat cu mult peste bara transversală a porții apărate de Kasper Schmeichel.

Minutul 18 al confruntării a adus și prima reușită în această întâlnire extrem de disputată. Kyle Walker a avut o viteză superioară comparativ cu cea expusă de Victor Kristiansen. Fundașul dreapta de la Manchester City a trimis în careu, iar după niște gafe din defensiva nordicilor, Harry Kane a apărut la finalizare și a trimis un șut plasat, cu care a deschis scorul.

În minutul 32, danezii au fost aproape să egaleze situația, dar Jonas Wind a fost blocat inextremis de un fundaș central englez, care a scos balonul de pe linia porții. Totuși, nereușita acestuia a fost revanșată de colegul său, Morten Hjulmand. Acesta a primit o pasă în mijlocul terenului, și-a luat inima în dinți, iar din poziție centrală a proiectat o torpilă spre poarta britanicilor. Mingea a intrat în plasă după ce a lovit bara din dreapta porții lui Jordan Pickford, iar tabela arăta din nou egalitate.

Până la finalul primei reprize, Christian Eriksen a fost aproape să își treacă în cont un assist, dar Joachim Andersen a ratat dintr-o poziție favorabilă. Englezii au trecut peste forma de câteva minute a nordicilor, iar Phil Foden a fost refuzat de Kasper Schmeichel, care a intervenit sigur. În repriza a doua, Declan Rice și Bukayo Saka au ratat în decurs de două minute niște șanse mari pentru naționala britanicilor, din poziții ofertante.

Același Phil Foden a mai avut o ocazie mare, dar execuția sa a nimerit bara, după un șut trimis tare pe jos. Danezii s-au mai remarcat până la fluierul final prin Pierre-Emile Hojberg, care a fost blocat de portarul celor de la Everton. Același Hojbjerg a mai irosit două oportunități, fiind declarat „ghinionistul” serii. Meciul s-a terminat la egalitate, iar matematic, englezii sunt calificați în runda următoare. În cea de-a treia etapă a fazei grupelor, Danemarca va da piept cu Serbia, în timp ce Anglia va întâlni Slovenia.

Partida vedetă a acestei zile, cea dintre Spania și Italia, s-a disputat la Gelsenkirchen, pe stadionul celor de la Schalke O4. Cu același entuziasm și cu aceeași calitate la capitolul pase și creativitate afișate în meciul inaugural, ibericii s-au aflat în control total în acest joc și au fost de admirat, din nou, prin cele două extreme tinere, Nico Williams și Lamine Yamal.

În minutul al doilea al jocului, Pedri a fost la un pas să deschidă scorul, dar fotbalistul Barcelonei a fost refuzat de Gianluigi Donnarumma, după ce a lovit precis cu capul. Nico Williams a primit o pasă de la Alvaro Morata câteva minute mai târziu, dar fotbalistul celor de la Athletic Bilbao a reluat pe lângă poartă. Italienii au continuat să presteze un joc modest, iar următoarea oportunitate mare le-a aparținut tot fotbaliștilor lui Luis de la Fuente.

La șapte minute distanță de la începutul părții secunde, Marc Cucurella a trimis o centrare exactă pe jos, spre Pedri. Mijlocașul ibericilor a încercat să încheie faza cu un șut plasat, la colțul scurt, dar balonul s-a dus pe lângă poarta italienilor. Campioana en-titre a Europei și-a introdus de una singură mingea în poartă, prin Riccardo Calafiori, care a fost derutat de devierea lui Alvaro Morata și nu a putut evita un autogol de zile mari.

Lamine Yamal a trimis din afara careului, imediat, un șut periculos, care a trecut la câțiva centimetri distanță față de vinclul porții. Nico Williams a avut și el șansa să dubleze avantajul selecționatei sale, dar execuția acestuia a nimerit vârful stâlpului din stânga porții goalkeeper-ului de la PSG.

Pe final, spaniolii au avut ocazia să se desprindă, dar „șocul” din faza grupelor s-a sfârșit cu succesul campioanei din UEFA Nations League, care a obținut calificarea în optimile de finală ale competiției. În ultima etapă a grupelor, spaniolii vor da peste albanezi, în timp ce Italia și Croația vor juca cu calificarea pe masă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.