Percheziție într-un dosar de înșelăciune, în județul Constanța
Articol de bucurestifm, 21 iunie 2024, 12:03
Polițiștii Capitalei de la Secția 2 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prin intermediul unor rețele de socializare online cu un prejudiciu de aproximativ 42.000 de euro, iar un bărbat de 29 de ani a fost reținut.
„La data de 15 noiembrie 2023, Secția 2 a fost sesizată, prin plângere, de către un bărbat, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 2019 – septembrie 2023, persoane necunoscute, prin intermediul unor rețele de socializare online, l-ar fi indus în eroare, prin aceea că, folosindu-se de o identitate feminină falsă, i-ar fi câștigat încrederea și pe fondul unor presupuse relații, i-ar fi solicitat mai multe sume de bani, provocându-i un prejudiciu în valoare totală de peste 100.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei. Totodată, în urma probatoriului administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2019 – noiembrie 2023, bănuitul, folosind același mod infracțional de operare, ar fi determinat alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, să remită diverse sume de bani.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că prejudiciul total creat este de aproximativ 42.000 de euro.
În vederea administrării materialului probator, la data de 20 iunie, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, fiind depistat bărbatul în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Totodată, acesta a fost condus la sediul subunității de poliție în vederea audierii.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală.De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.”, potrivit comunicatului Poliției Române.
Sursa video: Poliția Capitalei
Autor: Bogdan Verman