”Generația de suflet”, așa cum a fost denumită naționala României, după victoria răsunătoare obținută în primul meci de la EURO 2024 cu Ucraina, este o denumire ce ar trebui schimbată. Edward Iordănescu a insuflat această etichetă lipită grupului pe care, momentan, îl dirijează, dar mai potrivit ar fi să ne amintim lotul impresionant de fotbaliști români ca fiind „Naționala speranței”.
Speranța aceasta a apărut din nou în viețile românilor, care, indiferent de țara în care s-au aflat de-a lungul celor patru meciuri disputate de ”tricolori” la turneul final din Germania, au simțit din nou o vibrație incredibilă, un set de emoții greu de descris, dar și o ”adevărată dragoste” față de selecționată, indiferent de oamenii din teren.
O speranță care este echivalentă cu o trăire intensă a tuturor fanilor naționalei noastre, ce au crezut și au văzut că se poate, după mult timp, să ”cucerim” Europa prin atitudine, dăruire și susținere necondiționată. Aș aplauda din debutul editorialului parcursul României de la Campionatul European, mai ales datorită unei performanțe uriașe, pe lângă cea din teren.
De apreciat situarea pe al cincilea loc în clasamentul celor mai numeroși fani care au călătorit în Germania să își încurajeze țara, cu peste 90.000 de români prezenți pe stadioane, prin apropierea stadioanelor ori pe la terasele ”îngălbenite din centrul orașelor unde Edward Iordănescu și ai lui au demonstrat unitatea despre care s-a vorbit atât de mult. Nu o fac deocamdată, pentru că vreau să dau puțin timpul înapoi.
7 iunie 2024, fluier de final al celui de-al doilea amical susținut de naționala României în perspectiva Campionatului European, încheiat cu scorul de 0-0 (al doilea din acea serie) în compania reprezentativei din Liechtenstein. Fanii huiduie, sunt complet nemulțumiți și nu au prea mari speranțe că ”tricolorii” vor petrece prea multă vreme pe pământ german.
Interviul de după meci: Nicolae Stanciu, întrebat de un jurnalist dacă este cazul ”să ne facem griji?”. Răspunsul căpitanului României a fost negativ, iar acesta amintea de ultima participare la un turneu final, cea din Franța, 2016, atunci când meciurile de pregătire au funcționat ideal pentru națională, dar evoluția din grupe a fost una mediocră.
Fix invers s-a întâmplat acum. Amicale dezastruoase încheiate la egalitate cu selecționate cu mult mai slab clasate decât poziția României în clasamentul FIFA. Reversul medaliei? Câștigarea grupei de la EURO 2024 și poziționarea deasupra Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, care se așteptau să scoată rapid din calcule trupa noastră și să se dueleze direct pentru prima treaptă. Nu a fost așa. Ai noștri și-au depășit condiția și au făcut mândri o țară întreagă.
Sentimentul de bucurie trăit la meciul de debut cu Ucraina a fost fără margini. Având privilegiul să comentez o ”frumusețe” de meci istoric care va fi prezentat copiilor, nepoților și tuturor românilor drept punct de reper pentru un impuls spre performanță, a fost suficient pentru a flutura steagul României în drum spre casă și pentru a striga în gura mare: ”Hai, România!”.
Eșec cu Belgia. Fanii nu sunt deprimați, nici nu au de ce. Am fost învinși de locul trei mondial în clasamentul FIFA, care pe la Campionatul Mondial din 2018, atingea semifinalele și pierdea la limită contra celei care avea să pună mâna pe trofeu, Franța. Florin Niță și-a început propriul documentar memorabil care poate fi titrat ”Pe aici nu se trece” încă de la confruntarea cu ”dracii roșii”. 2-0 pentru belgieni, românii sunt în continuare optimiști și bine fac, deoarece echipa noastră s-a luptat de la egal la egal cu o trupă care are în componență jucători de cel mai înalt calibru.
Remiza cu Slovacia, despre care se spune că a fost blat, dar care a dovedit că naționala noastră este extrem de bine montată, determinată și înfometată de succes, ne-a adus calificarea de pe primul loc din această grupă.
Blat poate a fost la meciul de la Campionatul Mondial din 1982, găzduit de Spania, atunci când Austria a refuzat la propriu să atace o Germanie de Vest de avea să câștige cu 1-0, pentru că, indiferent de scor, o victorie a nemților ducea ambele selecționate mai departe. ”Rușinea de la Gijon”, așa a rămas în cărțile de istorie fotbalistice o înfruntare care a ignorat sportivitatea și demnitatea.
Răzvan Marin a șutat de la punctul cu var în duelul cu Slovacia cu o viteză ce depășește limita legală admisă pe autostrăzile din România, 160 km/h. A fost o execuție fulgerătoare, exact așa cum a fost prestația noului fundaș dreapta român ce poate fi dat drept exemplu pe teren, dar și în afara terenului: „Supersonic – Andrei Rațiu”.
Imaginea cu fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano în care acesta își pune mâinile în cap, după ”bijuteria” de gol reușită de Nicolae Stanciu în partida cu Ucraina a devenit virală. O astfel de reacție au avut și o parte dintre suporterii români atunci când au aflat că optimile de finală vor aduce o ”încleștare” de foc contra unei ”portocale mecanice”, al cărei mecanism a fost cam uzat în faza grupelor.
Doar că, exact cum am anticipat, prestația slabă a unei ”echipe mari”, pentru că, da, încă există ”echipe mari”, iar acest detaliu poate fi observat vizibil dacă aruncăm o privire pe tabloul actual de la EURO 2024 din sferturile de finală, nu se poate repeta de două ori la rând. Olandezii au trecut cu bine de un asalt al românilor din primele minute, care a pus ”pe jar” o națiune întreagă, iar caracteristica ”speranței” devenea din ce în ce mai prezentă.
Un Cody Gakpo care a fost de neoprit a marcat o dată, a pasat de două ori decisiv, iar jocul batavilor a fost unul de invidiat. Nu putem fi supărați, pentru că, după cum îmi permit un joc de cuvinte, ”o felie din portocala mecanică” cântărește mai mult decât ”o felie din naționala speranței”.
Rămânem cu meritul că ne-am făcut și mai cunoscuți pe plan internațional. Imaginile care au produs piele de găină românilor de pretutindeni cu tribunele arenei lui Bayern Munchen fiind pline, disciplina și respectul permanent afișate de colectivul nostru, dar și curățenia de la finalul jocului cu Țările de Jos din vestiar, ce aduce aminte de participările Japoniei la turnee finale, toate aceste elemente nu ne fac decât să ne ridicăm în picioare și să aplaudăm la scenă deschisă evoluția alor noștri.
După 24 de ani, românii au scos în stradă oameni, vocile suporterilor și strigătele de încurajare au răsunat pe unele dintre cele mai mari stadioane din Germania, iar o fază eliminatorie a fost atinsă de naționala noastră la un turneu final. O poveste care reflectă numai un capitol bogat în evenimente fericite, încheiat cu un obstacol greu de depășit în teren, dar ușor de depășit în afara lui prin susținere și afecțiune, a fost scrisă în volumul ”Naționalei speranței”.
Înainte mergem cu mult curaj, perspective realiste că putem obține o calificare la multiple turnee finale de acum încolo, dar și că este nevoie de cât mai multe astfel de momente pentru ca țara noastră, nu doar din punct de vedere sportiv, să crească enorm. Voință, spirit de luptă, ambiție, concentrare, sacrificiu ar fi doar câteva dintre cuvintele care pot descrie portretul unei selecționate a României care trebuie recompensată cu fotografierea și punerea ei într-o ramă care să fie atinsă de acum încolo cu un singur gând: ”speranța voi ne-ați dat-o”.
”Ce bine era dacă jucam cu Slovenia”, ar spune unii. Recomand să privim jocul cu olandezii ca pe unul ce ne-a oferit șansa să ne măsurăm forțele cu unul dintre ”giganții europeni ai fotbalului”, dar și să preluăm toate lecțiile din acest duel ”de gală” pentru a învăța din ele și pentru a perversa. Și nu uitați, slovenii l-au făcut să plângă pe unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie.
Hai mai bine noi să rădem, pentru că scriitorul columbian, Gabriel Garcia Marquez avea dreptate, iar citatul rostit de acesta se aplică traseului fabulos al noii generații române ce promite multe. ”Nu plânge că s-a terminat, fii fericit pentru că s-a întâmplat!”, ar fi vorbele care ar portretiza cel mai potrivit ceea ce ar trebui să facă, să simtă și să promovez toți românii.
Hai, România!
