Wimbledon 2024: Retragere emoționantă pentru un membru al ”The Big Four” în fața publicului britanic. Favoritul care pleacă acasă, dar și răsturnările de scor nemaipomenite ale zilei

Sursă foto: Facebook - Wimbledon

O nouă zi la Wimbledon 2024 a fost una în care o legendă adevărată a tenisului masculin internațional, Andy Murray, și-a luat adio de la sportul de performanță. Tenismenul britanic, membru al celebrului grup de talentați, denumit drept ”The Big Four”, din care mai fac parte și Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer, a fost ovaționat de publicul britanic și vizibil emoționat la ultima partidă în care a evoluat pe iarba londoneză.

Tot astăzi, la competiția cu numărul trei de Mare-Șlem a anului, au avut loc eliminări neașteptate, meciuri intense cu răsturnări de scor impresionante, dar și demonstrații de forță afișate din partea favoriților. Ziua pe tabloul masculin a debutat cu confruntarea dintre Jaume Munar și Alex De Minaur. Australianul, cotat cu a 9-a șansă la cucerirea trofeului, a câștigat duelul cu scorul de 6-2, 6-2 și 7-5, în minimum de seturi, fără a avea mari probleme.

Hubert Hurkacz, al șaptelea favorit la câștigarea turneului, a fost nevoit să abandoneze atunci când adversarul său avea o minge de meci. Problemele create în zona genunchiului care fuseseră produse la momentul unei căzături groaznice l-au forțat pe tenismenul polonez să iasă din joc și să îi permită francezului aflat pe locul 34 în ierarhia masculină, Arthur Fils, să progreseze în runda care urmează.

Denis Shapovalov a trecut mai departe la Wimbledon, după ce l-a învins în cinci seturi pe germanul, Daniel Altmaier, clasat cu câteva locuri mai în fața tenismenului canadian. Septuplul campion de la Wimbledon a intrat în scenă contra unuia dintre favoriții gazdelor, iar partida s-a încheiat în patru seturi. Novak Djokovic a trecut cu scorul de 6-3, 6-4, 5-7, 7-5 de tânărul britanic, Jacob Fearnley și a avansat în faza următoare a competiției din Marea Britanie.

Din Chile, cu a 24-a șansă la cucerirea marelui trofeu, Alejandro Tabilo, a avut mari dificultăți în a elimina numărul 48 al lumii, Flavio Cobolli. Scorul final al acestui duel a fost decis în ultimul set, acolo unde sud-americanul a trecut cu 6-4. Un alt duel al gloriilor tenisului mondial a avut loc la această ediție de Wimbledon, acolo unde elvețianul Stanislas Wawrinka a fost învins de francezul Gael Monfils în minimum de seturi, cu scorul de 7-6, 6-4, 7-6, într-un duel de două ore și opt minute, dar care a fost extrem de echilibrat.

Rusul cotat cu a 22-a șansă la a câștiga competiția de pe iarba din Londra a suferit o înfrângere neaștepată în această rundă a întrecerii. Karen Khachanov a fost depășit de un francez poziționat în jurul locurilor 200 în clasamentul general, Quentin Halys, într-un joc care a avut nevoie de cinci seturi. Danezul clasat pe poziția a 15-a în lume, Holger Rune, a fost testat la capacitate maximă de brazilianul, Thiago Seyboth Wild, dar nordicul s-a impus până la urmă în patru seturi și continuă parcursul la Wimbledon.

Al 12-lea jucător de pe tabloul principal masculin de la al treilea turneu de Grand-Slam din 2024, Taylor Fritz a încheiat victorios partida pe care a avut-o de disputat în compania unui francez. Succesul a venit după patru seturi jucate, exact așa cum s-a întâmplat și în confruntarea în care s-a stabilit una dintre surprizele uriașe ale turnuelui. Stefanos Tsitsipas a pierdut înfruntarea cu finlandezul, Emil Ruusuvuori, scor 6-7, 6-7, 6-3, 3-6, iar al 11-lea favorit al turneului a fost scos din competiție.

Întâlnirea celor doi britanici, dintre Jack Draper, locul 28 în clasamentul ATP și Cameron Norrie, de pe al 42-lea loc în ierarhie, s-a încheiat cu succesul celui din urmă amintit, care, din postura de outsider la această confruntare cu conaționalul său, a reușit să treacă mai departe, după o victorie în minimum de seturi. Alexander Zverev a fost tenismenul care a încheiat activitatea pe tabloul masculin de la Wimbledon, iar germanul, finalist, de curând, la Roland Garros, a triumfat indubitabil în fața unui american aflat mult mai jos în clasament decât el, cu scorul final de 6-2, 6-1 și 6-4.

Pe tabloul masculin de la întrecerea din Marea Britanie, dar la dublu, a mai avut loc un joc extrem de important. Frații Murray, Andy și Jamie, au dat piept cu John Peers și cu Rinky Hijikata, doi australieni. La ultima partidă din cariera lui Andy Murray, care a vrut să își încheie parcursul de la Wimbledon dintotdeauna într-un meci disputat alături de fratele său de aceeași parte a fileului, adversarii marelui campion britanica s-au impus în minimum de seturi. Andy Murray a avut parte, la final, de un rând mare de aplauze, lacrimi de apreciere și filmulețe memorabile prin care a spus ”La revedere” tenisului de elită.

Pe tabloul feminin, Daria Kasatkina a trecut în minimum de seturi de o jucătoare a gazdelor, iar Marta Kostyuk a depășit-o pe Daria Saville. De asemenea, Maddison Keys a trecut mai departe, la capătul unei victorii consemnate în fața chinezoaicei, Yafan Wang. Beatriz Haddad-Maia a beneficiat de o retragere din partea Camilei Osorio, iar brazilianca merge în runda care vine.

O surpriză mare de tot a fost semnată și pe tabloul feminin, acolo unde a cincea favorită a competiției a fost eliminată. Americanca, Jessica Pegula, a pierdut confruntarea pe care a avut-o de disputat împotriva unei chinezoaice, în set decisiv.

Ons Jabeur și Jelena Ostapenko merg și ele mai departe, după victorii în minimum de seturi, iar americanca Danielle Collins, respectiv Elina Svitolina le urmează exemplul. Liderul mondial a trecut de croata Petra Martic, iar Elena Rybakina s-a zbătut serios pentru calificare în fața Laurei Siegemund, meciul având nevoie de set decisiv. Liudmila Samsonova a trecut de o jucătoare din Belarus cu 6-3 și 6-3, iar veterana Caroline Wozniacki, cea cu care Simona Halep a avut niște divergențe de la distanță, a eliminat favorita numărul 30 a întrecerii în trei seturi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.