Ascultă Radio București FM Live

EURO 2024: Spania dărâmă ”balaurul german” și merge în semifinale. Franța și Portugalia au avut nevoie de lovituri de departajare, iar ”cocoșii galici” își iau revanșa după finala pierdută acum opt ani

EURO 2024: Spania dărâmă ”balaurul german” și merge în semifinale. Franța și Portugalia au avut nevoie de lovituri de departajare, iar ”cocoșii galici” își iau revanșa după finala pierdută acum opt ani
Foto: Sursă foto: UEFA.com

Articol de mariosoare, 6 iulie 2024, 02:25

Spania a trecut de Germania, în primul sfert de finală de la această ediție de Campionat European, după două reprize de prelungiri. În cealaltă partidă a zilei din această fază a competiției, învingătoare a fost naționala Franței, care a depășit-o pe câștigătoarea turneului final din 2016, Portugalia, datorită executării loviturilor de departajare.

În prima confruntare din sferturile de finală de la EURO 2024, cele mai titrate reprezentative ale turneului final continental, fiecare cu câte trei titluri deținute, s-au întâlnit la Stuttgart. Spania venea după ce terminase cu maximum de puncte faza grupelor și se calificase în această etapă a întrecerii, după un succes categoric obținut în fața Georgiei, în optimile de finală.

De partea francezilor, situația de dinaintea duelului direct cu ibericii, era una totalmente diferită, deoarece ”cocoșii galici” încheiaseră pe locul secund grupa, iar în optimi au învins selecționata Belgiei, grație unui autogol. Spania și Franța se întâlniseră, cel mai recent, într-un meci din fazele eliminatorii ale unui turneu final, la Campionatul Mondial din 2010, organizat în Africa de Sud, atunci când în semifinale, ”Furia roja” câștiga cu 1-0.

Partida de pe stadionul formației din Bundesliga, Stuttgart, a început două linii de start lipsite de vreo surpriză colosală, comparativ cu ceea ce a fost așezat în teren de cei doi antrenori până în acest punct la EURO 2024. Înfruntarea a început cu un joc de presiune pus în practică de spanioli, care au ratat prin Pedri o șansă importantă. Jucătorul Barcelonei a fost nevoit să părăsească terenul în minutul opt, după ce un fault comis de Toni Kroos asupra mijlocașului spaniol din startul meciului nu i-a permis tânărului fotbalist să continue duelul,

În locul său, a intrat concurentul de pe post, despre care se vorbea că ar fi putut să înceapă titular, Dani Olmo. În minutul 29 al meciului, Robin Le Normand a fost avertizat cu un cartonaș galben de arbitrul jocului, Anthony Taylor, iar fundașul de origine franceză va rata meciul din semifinalele competiție din Germania. Înainte de acest moment al jocului, ocaziile mari fuseseră ratate la poarta lui Manuel Neuer. Lamine Yamal a executat o lovitură liberă de la marginea careului, pe jos, care a trecut puțin pe lângă poartă.

Nemții au replicat prin fotbalistul celor de la Arsenal, Kai Havertz, al cărui șut a fost blocat de Unai Simon. Același atacant care a trecut și pe la Chelsea de-a lungul carierei sale a mai avut o ocazie mare cu 10 minute înainte de sfârșitul actului întâi al acestui sfert de finală. Kai Havertz a preluat în careu și a șutat la colțul lung, periculos, pe jos, dar, din nou, goalkeeper-ul celor de la Athletic Bilbao a intervenit prompt.

Dani Olmo a oferit o replică pe măsură patru minute mai târziu, atunci când de la o distanță considerabilă a fost aproape de a marca, dar portarul germanilor a fost la post. În repriza secundă, spaniolii au început mai bine, iar Alvaro Morata a fost găsit liber în centrul careului de tânărul om de atac al ibericilor, revelația, Lamine Yamal. După ce a preluat balonul, atacantul spaniol s-a debarasat de Jonathan Tah, dar a finalizat cu un șut trimis peste bara transversală.

Patru minute mai târziu, același Lamine Yamal a driblat înspre interior, după ce germanii se repliaseră mult prea greu. Fotbalistul celor de la Barcelona a pasat precis în careu spre Dani Olmo, care a fost pierdut din marcaj de nemți, iar jucătorul celor de la Leipzig a finalizat cu un șut la colțul lung, care nu i-a permis lui Manuel Neuer să se opună. 1-0 pentru naționala lui Luis de la Fuente.

Șansele germanilor să egaleze cu adevărat importante au apărut cu douăzeci de minute înainte de finalul jocului. După ce spaniolii renunțaseră, pe rând, la oamenii de atac de bază, Lamine Yamal, Alvaro Morata, dar și Nico Williams, presiunea nemților s-a intensificat. Robert Andrich a găsit spațiu la marginea careului, dar execuția acestuia a fost scoasă din vinclu de Unai Simon.

Kai Havertz a mai ratat o ocazie imensă câteva acțiuni mai târziu. Acesta a fost aproape de a puncta, dar unul dintre fundașii spaniolilor a respins in extremis din fața porții. Cu 13 minute înainte de fluierul de final, Niclas Fullkrug a lovit bara din partea dreaptă cu o execuție din gura porții, dar golul germanilor a venit până la urmă, răsplătind insistențele jucătorilor lui Julian Nagelsmann.

Joshua Kimmich s-a înălțat foarte bine la capătul unei centrări precise venite din partea stângă, iar omul lui Bayern Munchen a scos balonul pentru șutul lui Florian Wirtz. Fotbalistul celor de la Bayer Leverkusen a trimis la colțul lung, iar Unai Simon s-a văzut învins. Chiar la ultima fază, Thomas Muller a trecut pe lângă golul decisiv, iar meciul din sferturile de finală a ajuns în prelungiri.

Acolo, jocul de posesie a aparținut spaniolilor, care au ratat prima dată prin Mikel Oyarzabal. Acesta a șutat de la aproximativ 20 de metri distanță față de poartă, dar mingea a trecut la o palmă de plasa buturilor apărate de Manuel Neuer. Nemții au contraatacat, iar Florian Wirtz a fost la un pas să își aducă naționala în avantaj, doar că execuția acestuia a trecut puțin pe lângă poartă.

O fază controversată s-a produs la câteva minute după aceea, atunci când fundașul stânga al spaniolilor, Marc Cucurella, a atins balonul cu mâna stângă, iar nemții au cerut acordarea unui penalty. Totuși, explicația brigăzii de arbitrii a fost aceea că apărătorul lui Chelsea își retrăgea mâna, iar faza anterioară fusese una neregulamentară, așa că fapta nu a mai contat.

După o ocazie ratată de nemți, ibericii au dat lovitura cu un minut înainte de executarea loviturilor de la 11 metri. O centrare ideală venită din partea stângă dinspre Dani Olmo a fost reluată exemplar cu o lovitură de cap de către unul dintre oamenii introduși de selecționer pe parcursul jocului în plasa porții. Mikel Merino l-a învins pe portarul germanilor, iar ibericii au progresat în semifinalele competiției, doborând, totodată, o statistică veche.

Este pentru prima dată când ”Furia roja” reușește să elimine de la Campionatul European gazda competiției, în 10 încercări. Spaniolii vor întâlni Franța, care a trecut de Portugalia. Cele două reprezentative s-au întâlnit la un turneu final după ce au dat piept și la ediția precedentă de EURO, în faza grupelor, atunci când duelul s-a consemnat cu un rezultat de egalitate.

Într-un meci disputat la Hamburg, Kylian Mbappe și Cristiano Ronaldo s-au duelat direct, dar cei doi au fost puțin vizibili în jocul celor două reprezentative. Lusitanii au fost cei care au avut o posesie mai solidă, dar începutul de meci a fost de partea francezilor.

Prima repriză a acestui sfert de finală a fost terminată fără ca una dintre naționale să își creeze vreo ocazie uriașă de gol. În partea secundă, situația nu s-a modificat prea tare, iar portughezii au fost blocați pe toate flancurile de reprezentativa pregătită de Didier Deschamps, în timp ce francezii nu au putut replica pe vreun contraatac.

Însă, în minutul 61, oamenii lui Roberto Martinez au trecut pe lângă gol în două rânduri. Prima dată, Bruno Fernandes a preluat, și-a calculat execuția, dar șutul său trimis la colțul lung, a fost blocat de Maic Maignan. Imediat după aceea, Joao Cancelo, extrem de prezent în ofensiva echipei sale, a șutat din careu, după o incursiune de apreciat, dar tentativa sa de a înscrie a trecut pe lângă poartă.

Vitinha a fost aproape să marcheze, la rândul său, dar portarul naționalei ”Hexagonului” a fost, din nou, la post și s-a opus deschiderii de scor. Francezii au trecut pe lângă gol câteva minute mai târziu, atunci când Randal Kolo Muani a ajuns în careul advers, dar șutul său deviat de Ruben Dias s-a scurs puțin pe lângă buturile apărate de Diogo Costa.

Eduardo Camavinga a mai ratat o ocazie crucială pentru ”cocoșii galici” cu douăzeci de minute înainte de fluierul final al primelor 90 de minute de joc, dar, din câțiva metri, acesta a trimis pe lângă stâlp. Nou-intratul, Ousmane Dembele, care a revitalizat imaginea ofensivă a francezilor, a trecut pe lângă gol, dar totul avea să fie decis la loviturile de departajare. Chiar dacă în ultimul minut al reprizelor, Nuno Mendes a ratat o șansă uriașă, atunci când a șutat slab din poziție centrală, portughezii aveau să fie eliminați la finalul executării penalty-urilor.

Ousmane Dembele a marcat pentru francezi, Cristiano Ronaldo pentru portughezi. Youssouf Fofana a înscris pentru francezi, Bernardo Silva pentru portughezi. Jules Kounde a marcat pentru francezi, iar Joao Felix a ratat pentru portughezi. Bradley Barcola a punctat pentru francezi, la fel cum a făcut-o și Nuno Mendes pentru portughezi. Totuși, golul marcat de Theo Hernandez a făcut diferența, iar ”cocoșii galici” au ajuns în semifinale la EURO 2024 și și-au luat revanșa față de finala turneului final din 2016 pierdută în fața lusitanilor. Până acum, la această ediție de Campionat European, francezii nu au izbutit să marcheze vreun gol din acțiune, dar vor da peste Spania, la Munchen, marți, 9 iulie, de la ora 22:00.

Etichete:
De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 16:51

De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor

Participarea la World Schools Debate Championships oferă tinerilor o platformă de dezvoltare, iar organizarea EuroSDC 2025 la București vine ca o...

De la argument la succes. Află cum influențează dezbaterile gândirea critică a tinerilor
INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 15:07

INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă

Un număr de 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 20 – 26...

INSP: 133.635 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 20 – 26 ianuarie; încă opt decese confirmate cu gripă
Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 15:02

Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii

Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii,...

Ministerul Sănătăţii: Se introduce starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii
VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 14:52

VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete

În cadrul emisiunii „Generația Z”, am discutat despre importanța obiceiurilor pe care ni le formăm pentru a menține planeta sănătoasă și...

VIDEO| EcoSense LZR: inițiativa liceenilor care transformă mediul prin acțiuni concrete
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 14:39

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington

Aproape 20 de cadavre au fost scoase joi dimineaţa din apele fluviului Potomac, potrivit televiziunilor americane, după coliziunea deasupra...

Zeci de cadavre au fost scoase din apele fluviului Potomac, în urma catastrofei aviatice de la Washington
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:52

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă

Autobuzele liniei 226 vor opri, începând de sâmbătă, 1 februarie, şi în staţia „Petre Ispirescu”, informează Asociaţia de...

Autobuzele liniei 226 vor opri şi în staţia „Petre Ispirescu”, începând de sâmbătă
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 12:09

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu

Astăzi, la matinalul BucurestiFM, coachul Adriana Stanciu ne-a oferit o perspectivă inedită asupra relațiilor de cuplu și a modului în care...

VIDEO| Cum să ajungi să iubești defectele partenerului? Sfaturi de la coachul Adriana Stanciu
Actualitate joi, 30 ianuarie 2025, 11:46

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) prelungeşte programul a opt linii şi...

TPBI prelungeşte programul a 8 linii şi suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB-Manchester United