TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie
Articol de bucurestifm, 10 iulie 2024, 14:15
TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie.
„Compania TAROM s-a confruntat cu o situație fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situații independente de voința și acțiunile companiei, pasagerii au fost afectați de anularea zborurilor regulate.
Compania a oferit alternative pentru călători, iar echipa de asistență este în contact direct cu aceștia pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.
Pentru a facilita procesul de compensare al călătorilor afectați în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, TAROM anunță crearea unei adrese de email dedicate: despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii pot transmite cererile și documentele necesare în vederea obținerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.
Pasagerii afectați de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro. , unde trebuie să transmită următoarele informații:
- Nume și prenume pasager
- Număr de zbor
- Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
- Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport
- Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)
Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.
Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :
- Nume și prenume beneficiar cont
- Denumirea băncii
- Sucursala
- Adresa băncii
- Iban
- Cod SWIFT/BIC
- Monedă cont
Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro.”, potrivit comunicatului TAROM.