Codul roşu de caniculă din weekend alertează autoritățile! STB va scoate pe traseu doar mijloace de transport cu aer condiționat!

Sursa foto: Societatea de Transport București - STB SA/facebook

Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat astăzi că STB va scoate pe traseu preponderent mijloace de transport dotate cu sisteme de climatizare.

„În acest weekend în care sunt anunţate temperaturi de 40 grade în Bucureşti, STB SA va scoate în circulaţie preponderent mijloace de transport dotate cu sisteme de climatizare.Vor fi distribuite mijloace de transport noi şi pe linii care, în cursul săptămânii, nu beneficiază de această facilitate, pentru a spori condiţiile de călătorie”, a transmis, azi, Primăria Capitalei.

Instituţia anunţă că vor fi scoase pe traseu 720 de vehicule, respectiv 162 de tramvaie, 109 troleibuze, 449 autobuze.

Tramvaiele Imperio vor circula în weekend și pe linia 47, care face legătura între cartierul Ghencea şi Piaţa Unirii.

Totodată, se fac teste pentru introducerea unor tramvaie noi Imperio şi pe linia 11 (Cartier 16 Februarie – Zeţarilor).

De asemenea, STB scoate în circulaţie toate troleibuzele Solaris. Noile troleibuze vor circula în weekend şi pe linii fără autonomie, respectiv pe liniile 62, 69, 86 şi 96.

Pe liniile de autobuze vor fi introduse în circulaţie, în acest weekend, doar mijloace de transport dotate cu sisteme de climatizare. Vor circula 55 autobuze electrice, 130 de de autobuze Mercedes Hybrid, restul parcului fiind alcătuit din autobuze Otokar şi Mercedes Euro 4, dotate cu sisteme de climatizare”, a mai transmis sursa citată.

Primăria precizează că această măsură se va menţine în toată perioada în care sunt înregistrate temperaturi extreme.

Sâmbătă, 13 iulie, şi duminică, 14 iulie, pentru cea mai mare parte a ţării a fost emisă avertizare cod roşu de caniculă, fiind anunţate temperaturi de 41 de grade la umbră.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.