Salvamont: Turişti rătăciţi în Masivul Ceahlău
Articol de arionmihaela, 14 iulie 2024, 02:11
Un grup de turişti s-a rătăcit sâmbătă în Masivul Ceahlău, între Piatra Ciobanului şi Vârful Toaca, salvamontiştii din Neamţ acţionând pentru găsirea acestora.
”Acţiune în derulare. Salvamont Neamţ intervine în urma apelului 112 în vederea găsirii şi evacuării unui grup de turişti rătăciţi în zona de abrupt din partea de vest a Masivului Ceahlău, între Piatra Ciobanului şi Vf. Toaca. Zona este greu accesibilă, cu risc mare de cădere în gol”, precizează Salvamont pe pagina de Facebook.
Intervine echipa care asigură permanenţa în Baza Salvamont Dochia.
sursa foto-salvamont Romania fb