- Dacă nu rezolvăm ceva din lucrurile pe care le avem în minte și care ne preocupă, ele ne rămân în minte și doar devin mai puternice. La un moment dat, gândul revine. Când revine, e mai sâcâitor decât a fost prima dată.
- Pentru a înțelege mai bine lucrurile sau pentru a înțelege efectele unor cuvinte asupra noastră, ar trebui să vorbim cu noi insine, cu cineva în care avem încredere (care doar ne ascultă) și cu cel care ne-a spus cuvintele și a creat preocuparea.
- Dacă am avea ca obiectiv pe termen foarte scurt (un scop binedefinit), să mulțumești pe toată lumea poate fi un comportament acceptat. Dar, pe termen lung, este mai mult decât distructiv. E un consum extraordinar.
- Câteodată părerile rămân diferite și e foarte OK să rămână diferite. Nu putem ajunge mereu la un acord total.
„Flavia Voinea: Bun găsit, Amada!
Amada Bălțățeanu: Bine te-am regăsit, Flavia.
Flavia Voinea: Ne revedem la un nou podcast “Cum să…” și vreau să mă ajuți să depășesc o situație în care mă găsesc de câteva zile. Mi-a spus cineva… o persoană adultă din preajma mea, o cunoștință, nu neapărat o prietenă, un lucru care nu mi-a plăcut. Despre mine și despre un grup de copii. Îmi stă pe cap povestea asta extrem de tare. Nu sunt de acord cu ce mi s-a spus. Nu, nu rezonez deloc. Consider că a greșit și că nu are justificare. Nu e ceva ce ar trebui să corectez sau să îmi afecteze activitatea în următoarea perioadă, dar nu reușesc să mi-o scot din cap. Cum să-mi scot din cap lucrurile care n-ar trebui să existe acolo? Cum să… nu mă las afectată de lucrurile spuse de alte persoane?
Mi-ai spus o dată că unii oameni sunt people pleaser și că asta ne face uneori să gândim că ce ne spun cei din jur ar trebui să rămână în capul nostru și să ne schimbăm comportamentul în funcție de asta.
Amada Bălțățeanu: Aici nu-mi fac griji! Ne cunoaștem de ceva vreme. Și nu, nu simt că te duci în zona asta, dar până la urmă, ceea ce facem noi aici este pentru mulți părinți. Și atunci e bine să avem în minte și ce înseamnă sau ce risc reprezintă. În momentul în care ai un comportament în forma asta denumit la îndemână people pleaser, aș pleca de la o primă dată întrebare și anume ce să fac ca să-mi scot din cap?
Flavia Voinea: Da, please help!
Amada Bălțățeanu: Ideea este așa: dacă nu rezolvăm ceva din lucrurile pe care le avem în minte și care ne preocupă, ele ne rămân în minte și doar devin mai puternice. Ai senzația la un moment dat că ai scăpat de gând? Da, da, pentru că intri în altele, te iei cu altele? Ok, dar la un moment dat, gândul revine. Când revine, e mai sâcâitor decât a fost prima dată. Și ce înseamnă asta, de fapt? Că el crește!
Ce trebuie să avem noi în minte este că toate aceste lucruri care se plimbă și care devin preocupări constante… ele trebuie eliminate. Ok, tot auzim asta: să scăpăm de gândurile care nu ne fac bine! Bun, atunci apare întrebarea clasică cum? Nu? Că de asta facem și acest podcast: ca să ai ceva foarte concret de aplicat!
Sunt multe forme de a scăpa de lucrurile pe care le avem în în minte, dar cred că cel mai simplu și la îndemână este să începi să vorbești despre acel gând. Poate să fie o discuție… o să sune ciudat, dar ar trebui sa fie ca un dialog intern. Tu cu tine, dar fără să zici “nu mă gândesc la asta”. Pentru că atunci când zici nu mă mai gândesc la asta, chiar nu o te mai gândești o perioadă, dar gândul revine!
Flavia Voinea: OK, bun! Deci să nu refuz?
Amada Bălțățeanu: Nu refuz! Dar mă întreb de ce mă afectează treaba asta? Adică… întrebarea asta cu de ce e provocatoare. Pentru că te obligă să gândești și să fii și sincer cu tine. In același timp, dându-ți răspunsul, deja ai săpat un pic în preocuparea ta, pentru că o să-ți dai seama în cele din urmă care este cauza. Ajungi la cauză, la acel de ce?
Se spune că ar trebui să găsesti trei de ce-uri. Ar fi fabulos, dar eu mă mulțumesc și cu ideea de a răspunde la unul. Pentru că tot e un pas în față. Și atunci o variantă este, într-adevăr, să stai de vorbă cu tine, să vezi exact ce se întâmplă acolo.
Varianta mai la îndemână, pentru că oamenii nu o aleg pe prima sau nu au foarte mult timp să fie conectați cu ei, este să vorbești cu cineva despre asta. Adică e procesul ăsta de ventilare în care exprimi lucruri din cele care te supără sau te preocupă sau te-au surprins și, în momentul în care vorbești despre ce te preocupă, mai scazi din intensitatea gândului, te mai eliberezi.
Flavia Voinea: Cu cine vorbesc? Cu cine mi-a spus cuvintele care nu-mi dau pace sau cu alte persoane?
Amada Bălțățeanu: Cu cineva în care ai încredere! Trebuie să fie cineva cu care tu poți să vorbești fără să te simți nici judecat, nici să vină neapărat cu un sfat. E descărcarea ta!
Apoi, este al treilea dialog, momentul în care această preocupare ajunge în afară, în interacțiunea cu omul care a generat-o. Asta e o altă bucățică la care ne uităm, poate dintre toate cea mai complexă, mai dificilă, deloc la îndemână, pentru că nu e doar despre tine. Mai este despre celălalt om care își face timp, care vrea să aibă o discuție cu tine, în care se atinge și subiectul ăsta – despre lucrurile pe care le-ai auzit tu inițial, care te-au atins, te-au afectat.
Ai avut o emoție acolo, puternică, pentru că de asta și rămas în mintea ta… o emoție care s-a născut și e important să spui părerea ta despre ce ai auzit. Deci nu judec… că iarăși aici trebuie să fim atenți. Nu mă duc să-i spun băi, ai greșit când…? Băi, nu e adevărat când… Ci, pur și simplu: te-am auzit spunând lucrul ăsta și uite cum văd eu lucrurile! Cum văd eu o să fie total diferit față de cum vede celălalt și n-ar trebui să se strice relația, n-ar trebui să se întâmple nimic rău, pentru că e firesc să vedem lucruri diferite.
Adică… dacă ne uităm la un om pe stradă, tu o să zici mamă, ce drăguț e omul ăla și eu o să zic Doamne, cât de urât e omul… Sau ne uităm la o mașină, ne uităm la orice… ne uităm fix la același lucru și putem să avem păreri total diferite, complet opuse. Așa e și în discuția asta: ne uităm la o situație, da?, la un subiect dezbătut… ceea ce am auzit este părerea celuilalt. Poate să fie și ceva spus la nervi, poate să fie pe o frustare și la un timp distanță… De asta se zice nu la cald. Lucrurile făcute la distanță s-ar putea să sune puțin diferit și ai și o calibrare să vezi – se menține fix în aceeași formă sau lucrurile s-au mai schimbat? Putem sa spunem: “uite cum văd eu lucrurile”, cu mențiunea de care noi am mai vorbit, că nu trebuie să ajungem la un acord, uneori n-ajungem la un acord. Câteodată părerile rămân diferite și e foarte OK să rămână diferite. Băi, până la urmă ăsta e modul tău de gândire, așa vezi lucrurile. Ăsta e modul meu de gândire și așa văd lucrurile, dar câștigul cel mai mare nu-i ca am ajuns sau n-am ajuns la un acord, este că scăpăm de presiunea care exista. E presiunea dată de remarca unui om. Da, presiunea unei acțiuni pe care cineva a făcut-o în relație cu mine. Este presiunea unui eveniment la serviciu și noi tot cumulăm, tot cumulăm.
Și atunci riscul nostru și consumul de energie devin din ce în ce mai mare. Când nu scăpăm de de ele…
Flavia Voinea: Da, da… și de asta zicem, ce fac? Omul poate să spună niște lucruri care m-au afectat? Da, din diferite motive. Unul pentru că așa crede, pur și simplu crede… e părerea lui și asta mi se pare varianta cea mai neutră. Și da, exact… pur și simplu tu vezi copacul acela, eu văd același copac, exact cum spui. Avem păreri diferite, exact!
Apoi, se întâmplă ca omul să spună anumite lucruri doar pentru că știe că mă afectează. Adică… exact cu scop de a mă afecta, pentru că știe că sunt genul care se lasă influențată de părerile altora. Spune asta despre mine că nu sunt destul de strong?
Amada Bălțățeanu: Păi imaginează-ți că nu există un om care să nu fie afectat de ceva. Este absolut normal, absolut normal. Și atunci ideea este că, atunci când ne afectează ceva, e ceva in noi, da?.. ceva incomplet, dezvoltat insuficient sau mai puțin dezvoltat, care a fost atins și se creează această durere, această neplăcere. Și atunci îmi pun o dată întrebarea bun, ce pot să îi spun omului vizavi de ce gândesc?
Și în al doilea rând este despre dialogul ăla intern în care aș putea să mă întreb de ce m-a deranjat, de ce m-a afectat. Pentru că poți să ajungi și la niște răspunsuri care nu mai țin de discuția voastră, ci de mine. În interiorul meu, țin de mine și de lucruri de fond care pot să fie, nu știu… poate câteodată am un orgoliu mai mare…
Flavia Voinea: Recunosc!
Amada Bălțățeanu: Si eu recunosc! Poate câteodată sunt mai încăpățânată, poate câteodată competitivitatea mea…
Flavia Voinea: Acuma… le spui chiar pe toate? Ca toate sunt ale mele.
Amada Bălțățeanu: Sunt însușirile mele… hahaha! Și apoi cineva vine și spune ceva și tu te întrebi de ce te-a afectat. Pentru că la nivel de imagine, da?, a atins ceva? Sau la la nivel de persoană… de ce m-a atins?
Pentru că… ce? Pot să mulțumesc pe toată lumea? Nu pot să-i fac pe toți oamenii să vină cu aprecieri continue la lucrurile pe care le fac, corect?
Și atunci e clar și firesc ca unii oameni să aprecieze și să simtă că au o valoare prin ceea ce primesc de la tine și alții să fie la polul opus… și anume prezența sau lucrurile spuse să nu valoreze absolut nimic și noi să fim super împăcați cu asta! Nu avem un obiectiv ca toată lumea din jur să creadă sau să gândească că ceea ce dau, ceea ce am, ceea ce aduc… este într-adevăr la fel de valoros pentru toți. Până la urmă cred că asta înseamnă detașarea, neimplicare emoțională!
Flavia Voinea: Si asta se antrenează, da?
Amada Bălțățeanu: Da, se antrenează. Aud lucruri, da, m-ating, să ne înțelegem!, dar nu reacționez atunci și le las un piculeț. Da, văd cum mă simt și eu la o zi distanță și la două… și dacă port greutatea lor, sigur, zic, vorbesc. Vorbesc despre asta! Să încerci să-i mulțumești pe toți cei din jurul tău…
Flavia Voinea: …egal people pleaser.
Amada Bălțățeanu: Da, este egal. Dar la final de zi ești epuizat.
Flavia Voinea: Asta vreau să spun! Ascultând cât mai atent ce înseamnă asta, sunt sigură că nu sunt așa, pentru că cred că aș obosi îngrozitor de tare să le fac altora pe plac.
Amada Bălțățeanu: Dacă am trăi intr-o peșteră cu un singur om, ar fi mai simplu să fii people pleaser fată de omul de acolo… dar în ritmul nostru de viață, în dinamismul ăsta, noi vorbim de câteva zeci de oameni cu care interacționam. Cât de diferiți sunt oamenii?
Flavia Voinea: Exact cum spuneai, se uită doi oameni la un copac și văd că nu văd același lucru. Cum aș putea eu să-i mulțumesc și pe tine, și pe tine, și pe tine și pe tine în același timp sau în aceeași zi? Dumnezeule mare!
Amada Bălțățeanu: Ei fiind atât de diferiți, pentru ca tu să-i poți mulțumi, înseamnă ca tu să fii ca un cameleon. Si să schimbi ceva comportamental pentru fiecare dintre ei, astfel încât, la final, fiecare să aibă senzația că a fost extraordinar modul în care ați relaționat. Dacă ție îți vine natural să faci zona asta de cameleon, atunci e bine. Dar dacă nu-ți vine natural și ai doar ca scop al tău suprem să-i fac pe oameni să mă urmeze, să mă placă, să fie de acord cu mine… atunci efortul ăsta de a fi atât de flexibil în raport cu valorile tale și cu modul in care ești construit înseamnă pentru tine un consum extrem de mare de energie.
Flavia Voinea: Și nu înseamnă și o mare falsitate?
Amada Bălțățeanu: Păi înseamnă și o mare falsitate, dacă ceea ce livrezi în exteriorul tău nu e concurent cu valorile tale. Aici fiecare face propria evaluare.
Flavia Voinea: Nu cred că poți să-i mulțumești pe toți și tu să fii egal cu tine.
Amada Bălțățeanu: Da, e bine doar dacă toți înseamnă doi oameni. Dacă ai un grup țintă mic și este ales după chipul și asemănarea ta… Altfel, nu! Este imposibil, nu poți să mulțumești.
Aș vrea să vedem așa: dacă am avea ca obiectiv pe termen foarte scurt, să mulțumești pe toată lumea, da. O acțiune punctuală, pentru un scop anume, fix. Pentru tine, pe termen lung, este mai mult decât distructiv. E un consum extraordinar.
Bun, putem să fim în acord și să putem fi de acord că suntem în dezacord corect. Dar totuși, încă o dată, vorbind despre lucrurile astea…
Flavia Voinea: Pentru a înțelege mai bine lucrurile sau pentru a înțelege efectele unor cuvinte asupra noastră, ar trebui să vorbim cu noi, cu cineva în care avem încredere, care doar ne ascultă, și cu cel care ne-a spus cuvintele și a creat preocuparea. Mi se pare că e bine să folosim chiar ordinea asta.
Amada Bălțățeanu: Păi, ordinea e bună pentru dacă vorbești cu tine, te mai calmezi. Când vorbești cu celălalt și te ascultă, mai descarci din energie. Deci rămâi un pic mai calm, ceea ce ajută. Si atunci este posibil ca discuția cu persoana care a inițiat problema să meargă mai lin. Nu înseamnă că ajungem într-un punct în care lucrurile se așează perfect. Dar cel puțin scăpăm de gânduri si de o presiune…
Flavia Voinea: … de o presiune pe care, uneori, ne-o creăm noi, corect!
Mulțumesc frumos, Amada, retin să vorbesc cu mine, întâi de toate!”
