ANM a emis o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vijelie pentru București și 4 județe!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vijelie puternică, valabilă până la ora18.15 în București și în zone din patru judeţe din sudul ţării.

Potrivit meteorologilor, în Capitală se vor semnala vijelie puternică, viteza vântului la rafală fiind de 70 – 75 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torenţiale care vor acumula peste 20 – 25 litri/mp.

De asemenea, până la ora 18:00, este în vigoare o avertizare similară în mai multe localităţi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu.

În judeţele Ialomiţa (Răduleşti), Buzău (Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Mânzăleşti, Cozieni, Brăeşti, Colţi, Bozioru), Prahova (Brazi, Urlaţi, Valea Călugărească, Bucov, Bărcăneşti, Puchenii Mari, Poienarii Burchii, Albeşti-Paleologu, Berceni, Gorgota, Râfov, Drăgăneşti, Iordăcheanu, Podenii Noi, Tomşani, Dumbrava, Bălţeşti, Gornet-Cricov, Balta Doamnei, Tinosu, Apostolache, Plopu, Gherghiţa, Olari) şi Ilfov (Periş, Gruiu, Baloteşti, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Nuci, Grădiştea, Dascălu) se vor semnala vijelie puternică, viteza vântului la rafală ajungând la 70 – 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Pentru București a fost emisă și o alertă de urgență:

Foto: Marga Tudor/Bucuresti FM

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.