Un tânăr în stare de ebrietate care ameninţa că se aruncă de la etajul unui imobil din București, salvat de polițiști
Articol de bucurestifm, 16 iulie 2024, 15:44
Poliţiştii de la Secția 19 au fost fost sesizați, astăzi, prin apel 112, în jurul orei 00.20, de către un tânăr, cu privire la faptul că un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, care s-ar afla în stare de ebrietate, amenință că se va precipita de la un etaj superior, din incinta unei locuințe, din Sectorul 5.
„Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă și au relaționat cu persoana în cauză. La fața locului s-au deplasat, în sprijin, mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, precizează Poliția Capitalei.
În urma activităților desfășurate de polițiștii aflați la fața locului, tânărul a fost convins să renunțe la gestul său, ulterior, fiind transportat de către un echipaj de prim-ajutor la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Secția 19 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.