Festivităţi prilejuite de Ziua Serviciilor de Ambulanţă, organizate duminică la Braşov
Articol de arionmihaela, 22 iulie 2024, 19:37
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov va fi, duminică, 28 iulie, gazda festivităţilor organizate la împlinirea a 118 ani de la înfiinţarea „Societăţii de Salvare Bucureşti”, precursor al actualului serviciu de ambulanţă.
Cu acest prilej, aproximativ 60 de echipaje ale Ambulanţei, din toată ţara, vor participa la o festivitate organizată în Piaţa Sfatului, după care va urma un marş al salvărilor prin întregul oraş.
„Avem dificila misiune, dar mai ales marea onoare de a fi gazda festivităţilor ocazionate de împlinirea celor 118 ani de la înfiinţarea ‘Societăţii de Salvare din Bucureşti’, care îşi desfăşura activitatea sub deviza ‘Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!’, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Pentru că ne dorim să fiţi parte a emoţiei şi importantei acestei zile, vă aşteptăm la ora 10.00 în Piaţa Sfatului din Braşov pentru festivităţi. La ora 12.00 va începe marşul festiv al ambulanţelor” , se arată într-un comunicat remis, luni, de SAJ Braşov.