De ce se reiau lucrările pe Strada Dumitru Zosima, din Sectorul 1 

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Președintele de ședință al Consiliului Local al Sectorului 1, Daniela Popa, a formulat, în cadrul ședinței Consiliului din Banu Manta nr. 9 o interpelare către Executivul Primăriei cu privire la reluarea, de luni, 29 iulie, a lucrărilor de pe Strada Dumitru Zosima.
Lucrările de reconfigurare a Străzii Dumitru Zosima au fost intens contestate chiar de către cetățenii care locuiesc pe această stradă.
Aceștia au formulat și trimis nenumărate petiții către primărie și Consiliul Local, au fost prezenți, de mai multe ori în ședințele consilierilor din Banu Manta nr. 9 și au protestat chiar în stradă.

„Se doreste continuarea lucrărilor, pe același proiect, după toate sesizările, plângerile, formulate atât de către locuitorii de pe Strada Zosima, cât și de către noi, consilierii locali.
Înțeleg că domnul director Dan Postole a dat ordinul de reincepere a lucrărilor, începând cu data de luni, 29 (…iulie n.r.), cu toate plângerile, repet, sesizările făcute de locuitorii din zonă, că acel proiect nu este conform și nu este dorit de locuitorii de pe acea stradă.
Dar, problema principală era că, anul acesta sau anul viitor, trebuiau să înceapă lucrările Apa Nova. Și pe lângă faptul că ați mințit că nu știți de lucrările Apa Nova și, de fapt, adresa era trimisă către dumneavoastră, de foarte mult timp”, a declarat Daniela Popa.

În context, trebuie reamintit faptul că lucrările de reconfigurare a Străzii Dumitru Zosima, din zona Domenii, au fost demarate de către Primăria Sectorului 1, fără consultarea publică a cetățenilor, în noiembrie 2023.
Nemulțumirile oamenilor sunt legate de reconfigurarea străzii, prin îngustarea părții carsoabilului, lărgirea trotuarelor și reducerea drastică a numărului de locuri de parcare disponibile, de la 200 la numai 40.

În plus, în planul de investiții al furnizorului de servicii de apă și canalizare se află modernizarea rețelelor sale de pe Strada Zosima. Riveranii sunt nemulțumiți și de faptul că, după încheierea lucrărilor Primăriei Sectorului 1, vor incepe cele la rețelele de apă și canalizare.
În urma campaniei cetățenești, susținute de către București FM, lucrările de pe Strada Dumitru Zosima au fost suspendate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.