Profesor de 51 ani din Bucureşti, reţinut pentru violarea a doi băieţi
Articol de arionmihaela, 25 iulie 2024, 16:54 / actualizat: 25 iulie 2024, 19:48
Un profesor în vârstă de 51 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut de procurori sub acuzaţia că, în urmă cu trei ani, ar fi violat doi băieţi.
Profesorul urmează să fie dus în faţa unui magistrat de la Judecătoria Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale.
Update-
Ministerul Educaţiei anunţă că a solicitat informaţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în legătură cu reţinerea unui profesor de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Capitală acuzat de viol şi act sexual cu un minor, pentru a-l suspenda din funcţie.
„Ministerul Educaţiei a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind reţinerea unui cadru didactic de la Colegiul Naţional ‘Sfântul Sava’ din Capitală, în acelaşi timp şi angajat al Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE). În acest sens, Ministerul Educaţiei a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti informaţii cu privire la măsurile dispuse, astfel încât să putem aplica în regim de urgenţă măsurile legale care se impun în temeiul art. 513 alin. (1) lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, privind suspendarea raportului de serviciu. Ministerul Educaţiei manifestă toleranţă zero faţă de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică şi faţă de orice formă de abuz şi violenţă: fizică, psihologică sau emoţională”, transmite Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educaţiei precizează că unitatea de învăţământ unde profesorul este încadrat va lua toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, pentru protejarea interesului superior al copilului. Conform prevederilor art. 209 alin. (6), în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică, pe perioada desfăşurării cercetării penale acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari.