Camelia Potec: Birocraţia, cea mai mare problemă în dezvoltarea infrastructurii pentru sporturile acvatice
Articol de alinaene, 17 august 2024, 15:48
Birocraţia este cea mai mare problemă în dezvoltarea infrastructurii pentru sporturile acvatice, în opinia preşedintei Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Camelia Potec spune că-şi doreşte ca toţi copiii să înveţe să înoate gratuit, nu contra-cost, aşa cum se întâmplă acum, în România.
Prezentă sâmbătă, la Tulcea, la deschiderea concursului de înot pentru copii Cupa Delta Dunării, preşedinta FRPNM a declarat pentru AGERPRES că în România există acum doar două bazine pentru sărituri, la Bacău şi Bucureşti, lipsa infrastructurii descurajându-i pe copii să practice acest sport.
Preşedinta FRPNM a subliniat necesitatea urgentării procedurilor birocratice care împiedică dezvoltarea infrastructurii sportive şi promovarea sportului.
”Din punct de vedere legal, toată lumea are tot felul de piedici, dar pentru a avea o generaţie de tineri sănătoşi, pentru a avea o generaţie de copii care să ne reprezinte cu cinste la cel mai înalt nivel, e clar că este nevoie de o infrastructură mai bună, care să se construiască mai repede, în doi, trei ani, aşa cum se întâmplă în afară. Cu siguranţă că toţi copiii ar trebui să înveţe măcar să înoate gratuit şi nu contra-cost, aşa cum se întâmplă acum”, a mai spus Camelia Potec.
Ea a precizat că anul viitor România va găzdui o competiţie internaţională de înot şi şi-a exprimat speranţa ca începând de anul viitor în bazele din ţară să se dezvolte şi înotul artistic, iar în 2032 România să aibă reprezentanţi la Jocurile Olimpice şi la disciplinele de sărituri în apă şi pentatlon modern.
În 2004, Camelia Potec a câştigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la Olimpiada din Atena, iar în anul 2013 a devenit preşedinta federaţiei.
De-a lungul carierei a câştigat peste 200 de titluri naţionale şi 20 de medalii la competiţii internaţionale.