Consiliul Concurenţei a amendat cu aproximativ 1,2 milioane de euro şase edituri şi Asociaţia Editorilor din România

Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro (5,967 milioane de lei) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, cea mai mare amendă, de peste 3,98 milioane de lei, a primit-o Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti), urmată de Librăriile Humanitas S.A (582.362 lei), Curtea Veche Publishing SRL (422.220 lei), Humanitas S.A. (365.718 lei), Nemira Publishing House SRL (324.636 lei) şi Publica Com SRL (174.677 lei).

De asemenea, Asociaţia Editorilor din România a fost sancţionată cu suma de 115.696 lei.

„Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. Bookster achiziţiona cărţi de la edituri şi librării, care apoi erau puse la dispoziţia abonaţilor în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor. Editurile şi Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activităţile desfăşurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice şi că aceasta nu respecta regulile de pe piaţa furnizării de carte şi nu plăteşte suficient pentru drepturile de autor”, notează instituţia.

Investigaţia a fost declanşată ca urmare a plângerii înaintate de Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, în calitate de deţinătoare a bibliotecii Bookster.

Consiliul Concurenţei menţionează faptul că Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.