Penitenciarul Rahova: Bărbat condamnat pentru furt, dat în urmărire după ce nu s-a întors din permisia de o zi
Articol de arionmihaela, 27 august 2024, 12:42
Un bărbat în vârstă de 37 de ani care îşi ispăşea pedeapsa pentru furt la Penitenciarul Rahova a fost dat în urmărire, după ce nu s-a prezentat din permisiunea de ieşire din închisoare pentru o zi.
Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Rahova, marţi, în jurul orei 10,00, Pencea Hariton Marian, condamnat definitiv la 2 ani, 9 luni şi 297 zile de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, clasificat în regim deschis, nu s-a prezentat din permisiunea de ieşire pentru o zi.
„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, informarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Oraşului Bragadiru, IPJ Ialomiţa, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, procedându-se totodată la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din poliţişti de penitenciare ai unităţii”, precizează sursa citată.