IGPR prelungeşte perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile de poliţişti din sursă externă
Articol de arionmihaela, 6 septembrie 2024, 19:07
Perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile de poliţişti scoase la concurs, din sursă externă, a fost prelungită, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit unui comunicat al IGPR, înscrierile se fac online până la data de 20 septembrie, ora 16,00, în această perioadă fiind cuprinse şi zilele nelucrătoare.
Sursa citată reaminteşte că posturile scoase la concurs sunt în specialităţile: acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetare şi prevenirea criminalităţii, comunicaţii şi informatică, criminalistică, financiar, învăţământ, investigarea criminalităţii economice, logistică, operaţiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, psihosociologie, resurse umane, reţinere şi arestare preventive, rutieră, secretariat, documente clasificate şi arhivă şi transporturi.
Pentru posturile de poliţişti, în perioada 3 – 20 octombrie, se va desfăşura proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice/proba practică, în funcţie de posturile scoase la concurs, dacă este prevăzută o astfel de probă, menţionează Inspectoratul, care adaugă că, la data de 26 octombrie, va avea loc proba scrisă, susţinută printr-un examen tip grilă.
Pe 20 august, Poliţia Română anunţa că a scos la concurs 1.238 de posturi, dintre care 923 de agent, 68 de ofiţeri de poliţie, precum şi 247 de posturi de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă.