Muzică și iubire, în anul Constituției, al primului film românesc și al unei crime enigmatice.
Pentru Zavaidoc, anul 1923 a fost unul epic. Era tânăr și nu prea, era deja popular. În jurul lui nu existau alți cântăreți de aceeași valoare. Era singurul. Nu apăruseră radioul, microfon, discurile autohtone. Totuși, vocea lui intrase peste tot, de la palat până în „noile teritorii„ (din Ardeal), pentru că aducea muzica unui bărbat îndrăgostit.
Romanul Zavaidoc în anul iubirii este în primul rând o poveste despre doi oameni îndrăgostiți și despre timpul lor.
Primăvara anului 1923 a început cu multe evenimente. Pe bulevardul Elisabeta e plin de afișe de cinema, iar în vitrine manechinele par vii. Iar pe lângă ele trece o fată, cu mintea plină de planuri, hotărâtă să trăiască marea aventură și să scrie o carte. Și visul ei începe de cum deschide ușa casei și dă cu ochii de un musafir neobișnuit.
O poveste de dragoste, narată din trei perspective și un an fabulos din istoria românească.
Confesiunea Doinei Ruști:
„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre „anii nebuni”. Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an”
<<<Câteva zile mai târziu, a apărut la magazin. Mama știa, îi spusese că vine. Cum mă fâțâiam ca de obicei pe lângă oglindă, n-a fost nevoie să mă întorc, îl vedeam bine. Nu era singur, ci cu 
o femeie, care mi s-a părut ciudată din prima clipă. Avea pantofi diferiți, unul alburiu și celălalt verde, deși cam același model. Amănuntul m-a făcut să rămân cu ochii pironiți pe picioarele ei.
Zavaidoc spunea domnișoara este persoana despre care v-am povestit c-ar putea ocupa apartamentul cel mic, de la mansardă, iar când plecăm noi, se poate muta în locul nostru.
La mansardă erau două apartamente, unul de trei camere și altul cu una singură, mai întunecoasă, cu ferestrele spre nord. Pe tot etajul existau o singură baie și un mic spălător. Și-așa mi se părea greu pentru ei trei, că trebuiau, probabil, să facă rând la toaletă, dar și cu domnișoara mi se părea și mai dificil.
— Și pentru cât timp vreți să închiriați? a întrebat-o mama pe necunoscută, iar eu am privit-o și mi s-a părut c-o știam.
— Matilda, a spus viitoarea chiriașă, iar Zavaidoc a completat:
— Garantez pentru ea.
Și-atunci m-am trezit vorbind, deși îmi cam tremura vocea:
— V-am văzut la conferința despre vise. Aveați o pălărie de-aici, de la Larique.
Femeia zâmbea și m-a frapat imediat efortul pe care îl depunea să zâmbească. Era mai înaltă ca el, din care motiv, credeam eu, stătea ușor aplecată. Nu avea pardesiu, poate îl lăsase în mașină, și era îmbrăcată simplu, doar în rochie, o mai țin minte, o stofă gri, foarte subțire, cu talie joasă. Pe cap purta o pălărie-clopot, tot gri, cu capota de dantelă, ceea ce o făcea să semene cu o actriță din Pelerinul lui Chaplin.
Mama se vedea că nu prea e încântată, tot arunca priviri spre pantofii ei.
— De altfel, o cunoașteți, a venit cu domnișoara Fanny, la Crăciun, a spus Zavaidoc, confirmându-mi că nu mă înșelasem.
Mama s-a destins.
Apoi au urcat amândoi în mansardă, ca și cum era deja discutat.
Și eu, și mama ne gândeam ce puteau să facă acolo, ce discuții puteau să poarte ori ce gesturi se vor derula între ei.
Am plecat spre școală, cu mintea plină de gânduri nu foarte curate, hotărâtă să-i povestesc Lolei despre noua chiriașă, ciudată rău.>>>
(Doina Ruști – Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, 2024)
Critice
Scrisul Doinei Ruști este plin de umor, tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictura de Chagall.
Pedro Gandolfo, El Mercurio, Santiago de Chille
Un stil narativ singular
La Jornada, Mexico City
O prozatoare puternică și originală.
Paul Cernat
Chiar și cele mai mici detalii sunt veridice în scrisul ei.
Magyar Nemzet
Cuvântul cel mai des întrebuințat în legătură cu romanele Doinei Ruști este vigoarea.
Tania Radu
„Scrisul Doinei Ruști este extrem de tactil: poți simți mediul și acțiunile, mișcarea pânzei..”
Ancillary Review of Books
Doina Ruști etalează o gamă largă de aptitudini literare
Neue Zürcher Zeitung
Doina RUȘTI, cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, este o prozatoare putenică și de largă recunoaștere. A scris romane cu miză social, ca Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009) ), Logodnica (2017), dar este mai ales cunoscută prin trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte, și două volume de povestiri.
Cel mai recent roman al său este Zavaidoc în anul iubirii (2024)
Aproape toate scrierile sale au fost reeditate în mai multe ediții, iar recent a apărut o serie de autor, compusă din 6 volume.
Între cele mai recente romane traduse, amintim ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), Zogru (2022, Marsilia) și A malom kísértete (2024, Budapesta).
A primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.
Doina Ruști a înființat grupul Ficțiunea, este scenaristă și ține un curs de scriere creativă la Universitatea din București. Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film.
