Bărbatul care a provocat incendiul de la Palatul Parlamentului, arestat preventiv
Articol de bucurestifm, 18 septembrie 2024, 18:51
Bărbatul care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
El a fost depistat şi reţinut, marţi noapte, după ce poliţiştii au făcut apel la populaţie pentru găsirea lui şi au făcut publice imagini cu bărbatul.
Acesta riscă pedeapsa cu închisoarea până la 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.
Bărbatul a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie în zona unui magazin de suveniruri din Palatul Parlamentului, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, după care a plecat de la faţa locului.
Jandarmeria menţiona faptul că în zona producerii evenimentului accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. Potrivit sursei citate, bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii.
În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi s-au luat măsuri de evacuare a persoanelor.