Ascultă Radio București FM Live

O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu; finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată

O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu; finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată
Foto: Foto: Poliția Capitalei/ facebook

Articol de arionmihaela, 20 septembrie 2024, 12:47

Judecătoria Mangalia a amânat pentru 18 octombrie judecarea în procesul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, anul trecut în localitatea 2 Mai.

Potrivit avocatului unora dintre victime, Adrian Cuculis, amânarea a fost dispusă pentru că nu au fost încă finalizate expertizele medico-legale pentru persoanele rănite în urma accidentului. Expertizele sunt efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) Bucureşti şi, în funcţie de concluzia medicilor legişti, ar putea fi schimbată încadrarea juridică în cazul lui Pascu, din vătămare corporală din culpă, în vătămare corporală cu circumstanţe agravante.

„Era previzibil că astăzi se amână. (…) Nu aveai ce să faci astăzi în afară de a stabili ce s-a întâmplat la expertiză, de ce nu sunt gata rapoartele. Şi n-au fost gata rapoartele pentru că s-au solicitat anumite specializări suplimentare, de care, bineînţeles, medicii de la INML nu aveau cum să dispună în cadrul INML, au fost trimişi către ortopedie copiii, către chirurgie plastică, chirurgie reparatorie şi atunci aceste documente au mai durat puţin, până să ajungă la INML. Şi INML să facă expertiza în baza acestor rapoarte emise de către alte instituţii, cum ar fi Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi pe unde au mai fost ei trimişi, pentru că (…) au avut nevoie de nişte verificări suplimentare din partea altor medici, pentru a se stabili dacă există o infirmitate permanentă sau nu. (…) Cred că a fost o eroare de comunicare, atâta tot. (…) Nu are nicio vină instanţa şi nici noi”, a declarat Cuculis.

În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

Actualitate duminică, 16 martie 2025, 16:48

Vremea se răcește și va ploua, în București

Luni, valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va fi noros şi vor fi perioade cu...

Vremea se răcește și va ploua, în București
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 16:04

Acţiune de control pentru verificarea câinilor cu stăpân, în Sectorul 1

Au participat 40 de poliţişti locali, 20 de angajaţi ASPA şi Jandarmeria Bucureşti. Au fost verificate 2.306 imobile de pe 73 de străzi, și au...

Acţiune de control pentru verificarea câinilor cu stăpân, în Sectorul 1
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 15:30

CCR analizează contestaţiile depuse împotriva înregistrării candidaturilor la prezidenţiale

Toate aceste dosare vor fi soluţionate pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse la dosar duminică, la ora 16.30. Perioada de depunere a...

CCR analizează contestaţiile depuse împotriva înregistrării candidaturilor la prezidenţiale
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 14:29

Apiculltură în inima Bucureștiului

Deocamdată, acest lucru nu este posibil și în București, pentru că avem o restricţie dată de o Hotărâre de Consiliu Local, care nu permite...

Apiculltură în inima Bucureștiului
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 14:12

Luni, începe simularea Evaluării Naţionale

Subiectele sunt elaborate conform programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei şi baremele se publică în fiecare zi, după încheierea...

Luni, începe simularea Evaluării Naţionale
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 13:41

Capitala „se zguduie”: FCSB și Rapid se întâlnesc în prima etapă din play-off

FCSB și Rapid București se întâlnesc astăzi, pe „Arena Națională”, de la ora 21:00, în epilogul primei etape din play-off-ul Superligii....

Capitala „se zguduie”: FCSB și Rapid se întâlnesc în prima etapă din play-off
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 13:09

Proiect de lege potrivit căruia platformele de socializare vor fi obligate să șteargă postările ilegale

Practic, acest prroiect obligă platformele sociale foarte mari să limiteze conținutul ilegal, instigator la ură sau manipulator pe teme de...

Proiect de lege potrivit căruia platformele de socializare vor fi obligate să șteargă postările ilegale
Actualitate duminică, 16 martie 2025, 12:44

Un robot în Piața Victoriei!

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a precizat faptul că nu a participat la adunarea publică și a venit în Piața Victoriei pentru a face...

Un robot în Piața Victoriei!