- Noi, ca părinți, trebuie să avem un obiectiv mare: să îi sprijinim pe copiii noștri de acasă să-și lărgească conștient zona de confort.
- Care este opusul fricii? Nu e curajul!
– Bun găsit, sunt Flavia Voinea! Vă salut la o nouă ediție a podcastului ”Cum să…?”, realizat împreună cu Amada Bălțățeanu. Bună, bun venit! Mă bucur că suntem din nou împreună.
Mă gândeam la un lucru: suntem învățați să reacționăm în diferite situații într-un anume fel – să ne protejăm, să ne păstrăm calmul, să urmăm anumite reguli. De multe ori ni se spune un plan pe care ar trebui să-l să-l ducem la la bun sfârșit, dar în momentul în care suntem în situația reală despre care am vorbit, teoretic doar, ne pierdem. Ne pierdem atunci când suntem într-un accident. Ne pierdem atunci când, doamne ferește, ne întâlnim cu ursul în pădure. Ne pierdem atunci când cineva țipă la noi din senin. Am învățat cum să reacționăm, ni s-a spus acasă, la școală, la cursuri, dar nu ne vine reacția aceea, de fapt.
Cum să ne păstrăm controlul când lucrurile scapă de sub control?
Amada Bălțățeanu: Mă gândeam, auzindu-te vorbind, despre cum este procesul ăsta al nostru de dezvoltare, dezvoltare personală. Acolo, în mijloc, e o zonă pe care toată lumea o numește zonă de confort și o auzim chiar prea des în ultima vreme că stai în obișnuință și acolo sunt foarte multe automatisme. Sunt lucruri pe care le faci fără să știi că le mai faci. Și acolo stimularea neuronală e destul de mică. Dezavantajul obișnuințelor este că gândim puțin, bun!, dar e o zonă pe care o căutăm cu toți. E zonă cu unde lucrurile merg ușor, merg bine, nu ne surprind, le stăpânim. Noi suntem în control.
Pot să fie… de la locul de la masă unde stăm și luăm cina până la traseul pe care îl luăm zilnic pentru serviciu, unde câteodată ajungi și nu știi exact cum ai ajuns. Dar ai ajuns. Poți să fie de la prietenii apropiați cu care petreci și mai mult timp. Și discuțiile câteodată sunt asemănătoare.
Flavia Voinea: Și asta îți face bine!
Amada Bălțățeanu: Cumva îți face bine, pentru că totul e lejer.
Apoi, o a doua zonă se numește zonă de stretching. E zona asta în care apare noutatea. Odată ce apare noutatea, și pe tine te pune un pic în dificultate. Fie că înveți să mergi pe bicicletă sau te urci pe schiuri și n-ai făcut-o când erai mic și o faci acum. Fie că nu ți-ai luat carnetul de șofer la 18 ani, dar te-ai hotărât acum? Și când faci lucrul ăsta ești, ești extrem, extrem de prezent. Te uiți în jurul tău la fiecare secundă, ce faci, cum te miști, dacă e bine, ce ai în jur, toate simțurile sunt active. Toate simțurile sunt active! Acolo este o intensitate mare neuronală. Acolo captezi tot ce se poate capta, pentru că ai nevoie să restabilești sentimentul de siguranță.
Ei bine, orice lucru pe care îl integrezi în viața ta și care la început e în streching, dacă-l reiei și-l reiei și faci de multe multe ori… devine la un moment dat ca un automatism. Și atunci ce se întâmplă de fapt? Ți-ai lărgit zona de confort! Și ai crescut. Tu ai crescut pentru că ai mai dobândit ceva și dobândim în fiecare zi a vieții noastre câte ceva.
Asta înseamnă până la urmă, dezvoltare personală – să lărgești, dar constant, zona de confort. Ai mai crescut-o… nu-i ca și cum gata, mă, le-am făcut pe toate! Nu le-am făcut pe toate, am mai făcut lucruri în plus. Și atunci în mintea ta este poți că să faci lucruri în plus ca să-ți lărgești continuă zona de confort. Și asta e partea aia de streching, dar cum să zic?, e o construcție!
În primul rând, e pentru evoluția ta ca om. Și asta vine la pachet cu lucrurile pe care le-ai reușit, le-ai acumulat și care ți-au crescut, printre altele, stima de sine, încrederea de sine. E adevărat, da, dar primul și primul câștig e ăsta lărgirea de experiență.
Și mai e undeva a treia zonă psihologică e zona asta de panică. Ei bine, aici lucrurile sunt diferite. Este ca și cum inițial erai în confort și a apărut ceva și faci ceva pentru prima dată. Dar mult prea abrupt, mult prea brutal. Și nu este despre vigilența aia de care dai dovadă și ești încă bine. Este atât de intens totul încât lucrurile par să nu mai fie despre modul conștient de a procesa. Și acolo noi spunem prea des că am intrat în panică. Cuvântul sau exprimarea nu reflectă zonele psihologice vizavi de ce înseamnă zona asta de panică.
În panică acționez instinctual. În panică este ADN-ul meu împotriva ADN-ului tău. În panică este lupta de supraviețuire. În panică ești acolo în accidentul de care ziceai și ai în dreapta cel mai drag om ție și o să tragi de volan să te salvezi tu și o să omori cel mai drag om ție, pentru că este despre spiritul de supraviețuire. Și aici discuțiile pot să fie multe.
Mama acționează diferit față de tatăl care șofer, de bunicul care e șofer ș.a.m.d. Aici poate să fie o discuție foarte largă și pe multe argumente. Cert este că, dintr-un anumit punct, se face un declic.
Dacă te întreabă cineva conștient mă, dacă ar fi să moară cineva și tu poți să alegi să fii tu sau să fie copilul tău?… O să zici conștient tu ca să trăiască el.
Flavia Voinea: Sigur că da, să trăiască el.
Amada Bălțățeanu: Dar în momentele alea, nimic din ceea ce procesăm noi conștient, nu se validează prin acțiunea ta. Uită-te… e vară și merg oamenii la mare, se îneacă oameni. Și nu doar că se îneacă, sunt multe momente în care cei care urmează să se înece, îi îneacă pe cei care vor să-i salveze.
Dacă ar fi ceva conștient, ei ar ști că, dacă se agață de omul ăla care vine să salveze și-l omoară pe omul ăla că îl bagă sub apă, ei vor muri după. Și ăsta e mecanismul conștient. Da, dar nu se întâmplă așa. S-a intrat în panică și tu vezi ceva de care te agăți ca să te salvezi tu! Cât? Cinci secunde, șapte, zece… că după aia fix în același punct în care erai înainte să apară salvatorul.
Flavia Voinea: Și atunci, dacă este instinctual… și ceea ce spunem sau vrem noi să facem când suntem în situația liniștită în care vorbim sau ne gândim la ea nu se mai pupă cu realitatea… cum fac?
Amada Bălțățeanu: E greu…
Flavia Voinea: Văd ursul în pădure, că e peste tot, la toate televiziunile ursul în pădure și în fața unui turist. Nu discutăm despre habitatul ursului sau habitat omului, că am văzut problema pusă din ambele situații. De ce s-au întâlnit acolo? Unii dau vina pe urs, unii dau vina pe om pentru faptul că s-au întâlnit. Nu mai contează asta!
Regula ar spune ca omul să stea nemișcat în fața ursului, pentru ca ursul să plece din zonă. Păi cum să stau acolo când nu visez decât să o iau la goană? Cu viteza unui sprinter, ca să dispar repede din zona!
Amada Bălțățeanu: E o luptă! Cred că cei care au o minte puternică pot măcar să se străduiască să pună în practică lucruri pe care le-au auzit. Că tu asta spui: cineva te învață, școala, părinții te învață! Tu ai informația asta, dar într-un astfel de moment parcă nimic nu mai are valoare și faci ce-ți vine să faci.
Eu ți-aș spune așa: că este despre momentul ca vârstă și despre ce ai făcut până la vârsta respectivă. Pentru că, cu cât ai lărgit zona aia de care spuneam fără să-ți vină ușor bun și chiar cu dificultate și când altora le era simplu, tu te străduiai și te chinuiai să faci lucruri… Asta te te îmbogățește pe tine, te echilibrează și poți să fii în poziția în care, când ai o situație care apare neprevăzut (cum poate este exemplul cu ursu), tu să rămâi echilibrat prin puterea minții tale.
Puterea minții? Nu te naști cu o minte puternică. Mintea devine puternică prin toate experiențele astea pe care tu ți le oferi în mod conștient și în care, de data asta, cauți să-ți explici procesele, să înțelegi procesele și asta te faci într-adevăr să fii stăpân pe tine. Nu înseamnă că nu o să ai emoție când vezi ursul… Doamne! Sunt convinsă că îți bate inima din piept și simți golul ăla în stomac care te paralizează și ideea de play-dead s-ar putea să nici măcar să nu vină în momentul ăla în minte, dar îți crești șansele să fii mult mai în contact cu tine și mintea ta ca să aplici ceva… decât să fie un om care a trecut repede prin toate, a ales modalitățile simple de fiecare dată, nu și-a bătut capul cu prea multe pentru că a fost mai bine așa, iar atunci o să primeze de partea asta de ce-mi vine să fac.
Flavia Voinea: Și dacă primează ce-mi vine să fac, ce-mi vine să fac-ul ăsta este mai bun dacă eu am lucrat anterior.
Amada Bălțățeanu: Dacă am lucrat intens anterior, dacă am lucrat cu mine, cu experiențele mele, cu mintea mea, cu emoțiile mele. Nu înseamnă că ești ideal sau că o să ieși din toate împurcăturile. Doamne ferește, nu! Dar în situație limită…
Flavia Voinea: …îți cresc șansele…
Amada Bălțățeanu: Da! Să îi iei o decizie. Deci nu este despre ce îmi vine să fac, pentru că în mod normal oamenii cam asta fac: fie aleargă, fie se luptă, fie paralizează. Astea sunt cele trei faze, nu-i mai mult de atât.
Și când vine ursul… că nouă ne e simplu să vorbim despre un urs. Dar dacă ne-am întâlni cu el…
Flavia Voinea: Aici, în studioul ăsta? E perfect să vorbim despre urs! N-am nici o problemă! În pădure nu vreau!
Amada Bălțățeanu: Dacă ai fi față în față cu situația asta, poate te întrebi cât scot, mă, la viteza? Ai o secundă cu tine și te întrebi. Dacă mă sui într-un copac? Te uiți, n-am niciun copac!
Flavia Voinea: N-am, am doar un rug de mure!
Amada Bălțățeanu: Și atunci, poți să mai stai un pic cu tine și să ajungi la concluzia că, din tot ce știi, din ce ai auzit, aia e singura variantă. Îți garantează viața? Nu, nu-ți garantează viața, pentru că intră în categoria de best practice. Da, acea variantă cu cele mai mari șanse de reușită. Nu 100%, nu cred că există. Nu cred că există astfel de momente când lucrurile nu țin doar de tine, țin și de ce este în jurul tău. Cu atât mai mult dacă vorbim despre animale și despre instinctul lor.
E totul pe principiul stimul-reacție. Omul cum e? Stimul-răspuns și între stimul și răspuns are aici în mijloc un proces de conștientizare. E mintea!
La stimul-reacție e complicat. Dar nu e imposibil.
Flavia Voinea: Cred că e foarte important să ținem minte asta, că ar trebui să alegem sau să ajungem să alegem, printr-o construcție în ani a comportamentului nostru, decizia cu cele mai mari șanse de reușită. Aici cred că e finalul… scopul!
Amada Bălțățeanu: Finalul ăsta e. Și până la urmă, ca tu să ți să alegi varianta cu cele mai mari șanse de reușită, asta înseamnă tu să fi acumulat, să fi înțeles niște lucruri, să fi ascultat niște oameni, să fii deschis la alte păreri decât ale tale și atunci te îmbogățești și ai lucruri în minte.
Multe din lucrurile pe care noi le soluționăm sunt lucruri care s-au așezat în subconștientul nostru în timp, din toate interacțiunile, din tot ceea ce trăim noi. Și atunci, cum ziceam la un moment dat, genialitatea vine de fapt din lucrul la care a fost vreodată expus și doar au făcut transfer din subconștient în conștient. Așa se întâmplă și aici. Deci pregătește-te de viață, ca să zic așa. Acuma, dacă vrei să joci inconștiența, da?, și anume ești mic, ai făcut puține, ai exersat puțin și vrei acum să faci ceva nemaivăzut, să te lupți cu ursul… Acolo este inconștiență! Oamenii se întreabă tot timpul care este opusul fricii.
Flavia Voinea: Nu e curajul!
Amada Bălțățeanu: Nu, opusul fricii este inconștiența. Este că nu simți frică și atunci e altceva, dar acolo vorbim despre altă categorie. Noi am căutat să ne raportăm la marea majoritate. Și atunci, dacă ne întoarcem la ce înseamnă să-ți pierzi firea, poate că din perspectiva asta a noastră, adulților, a noastră, a părinților, pentru copiii noștri, este să-i creștem, dar să-i creștem de data asta în spiritul zonelor despre care am vorbit astăzi.
Flavia Voinea: Punând așa problema, înțeleg și mai clar exprimarea să-ți lărgești zona de confort. Ce înseamnă, de fapt? Înseamnă să lucrezi conștient la ea, așa încât să acumulezi experiență, cunoștințe care să-ți permită să acționezi altfel.
Foarte fain!
Amada Bălțățeanu: Ca să-ți permită în primul rând să le lucrezi, să te acomodezi cu ele, să-ți iasă din ce în ce mai bine, să se creeze rutina și în momentul ăla ai lărgit zona de confort. Când nu mai știi că faci!
Flavia Voinea: Să le faci automat, să le faci că-ți vine să le faci, pentru că ai deja antrenament în spate.
Amada Bălțățeanu: Și atunci, dacă ieșim din sfera lucrurilor care sunt acționate de inconștiența noastră și ne ducem în sfera unde gândim înainte de a face… Noi ne uităm la noi, la părinți, și trebuie să avem un obiectiv mare: să îi sprijinim pe copiii noștri de acasă să-și lărgească conștient zona de confort. Pentru că la vârsta asta ei, sunt iubitori de simplitate, de rutine, de aceeași prieteni, de aceleași locuri, lucrurile care pentru ei sunt atât de plăcute, dar, de fapt, înseamnă mic.
Flavia Voinea: Mic!
Amada Bălțățeanu: Exact! Am zis în același timp?
Flavia Voinea: Asta îmi place cel mai mult la podcastul nostru când spunem același lucru!
Sincer, vă invit să mai ascultați o dată discuția noastră ca să înțelegeți ce înseamnă să-ți lărgești zona de confort și de ce este important să iei deciziile cu cele mai mari șanse de reușită.
Mulțumesc frumos, Amada! Mulțumesc, prieteni! Ne revedem la o nouă ediție de Cum să…? Numai bine!”
