Mamă și fiu, cercetați pentru tentativă de omor și lovire!
O mamă și fiul ei sunt cercetați de procurori, după ce au bătut un bărbat până l-au lăsat inconștient.
Articol de Sabina Lapadatescu, 29 septembrie 2024, 13:57
O mamă și fiul ei sunt cercetați pentru tentativă de omor și lovire. Bărbatul de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate pentru lovire. Ce doi i-au aplicat mai multe lovituri unui alt bărbat, lăsându-l în stare de inconştienţă pe o stradă din sectorul 5, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, citat de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, pe 26 septembrie, în jurul orei 07:00, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 5, pe fondul unei situaţii conflictuale, inculpatul a lovit victima de mai multe ori (un bărbat în vârstă de 34 de ani) cu un par din lemn. Loviturile au fost aplicate în zona picioarelor, toracelui, braţelor, dar şi în cap. De asemenea, mama agresorului a lovit persoana vătămată cu o coadă de mătură în zona toracelui.
„Victima a fost lăsată în stradă, în stare de inconştienţă, fiind transportată la spital în urma unui apel la 112 efectuat de o martoră. Loviturile aplicate de inculpat i-au provocat victimei o fractură craniană şi plăgi deschise la cap. Bărbatul agresat este internat, iar în prezent starea lui este stabilă”, precizează PTB.
Inițial, faţă de agresor a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Sâmbătă, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce mama celui în cauză este cercetată în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.