Studenții vor avea reduceri de 90% la călătoria cu trenul în anul universitar 2024-2025
Articol de bucurestifm, 30 septembrie 2024, 15:09
Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi din Academia Română, beneficiază de facilităţi la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, a anunţat CFR Călători.
Studenţii pot beneficia de bilete de călătorie și abonamente lunare cu o reducere de 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe de până la 300 km.
Studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete de călătorie şi abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.
În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenţii vor achita integral diferenţele tarifare.
De la 1 decembrie 2024, facilităţile acordate studenţilor (inclusiv şi celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.
CFR Călători precizează că aplicaţia de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând cu 1 octombrie 2024 include şi funcţionalităţile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenţilor beneficiari de gratuitate. Aceştia trebuie să îşi creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimaţie, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să îşi procure biletele online.
La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenţii nu prezintă documentele aferente (legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverinţa care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenenţă, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren – superioare tarifelor de la casele de bilete), precizează sursa citată.