Ascultă Radio București FM Live

Octombrie aduce trei premiere la Teatrul Masca

Octombrie aduce trei premiere la Teatrul Masca

Articol de andreiabarsanbfm, 1 octombrie 2024, 17:02

Teatrul Masca anunță primele titluri noi ale stagiunii 2024-2025, ce are motto-ul „Aici se visează la schimbare”. Acestea sunt: ”pe spatele fotografiei colț, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama” (5 și 6 octombrie, de la 19:00),”INCENDIAR. Un dușman al poporului”(10 și 11 octombrie, de la 19:00) și ”(De)conectat” (12 și 13 octombrie, de la 19:00).

Primul nou spectacol, ”pe spatele fotografiei colț, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama”, poate fi văzut în weekend. Premiera este programată pe  5 și 6 octombrie, de la ora 19:00, la  Sala Mare.

Textul este semnat de Alexandru Ivănoiu, iar regia de Alin Uberti.

În distribuție: Maria Moroșan, Vlad Pânzaru și Bogdan Iancu.

Imediat după revoluția din 1989, mulți români au decis că nu vor aștepta să vadă ce urmează să se întâmple cu țara lor. Aveau nevoie de distanță. Așa că s-au dezrădăcinat și s-au stabilit în alte țări care promit mai mult decât absențele din ultimul deceniu comunist: absența mâncării, absența căldurii, absența libertății.

Acum, la 35 de ani după, condițiile de trai s-au îmbunătățit, iar absența este a corpurilor care încă nu s-au întors. Trimit bani acasă, votează și ne sună, dar corpurile lor sunt de negăsit în România contemporană. Acest spectacol este o experiență participativă care spune povestea acestor corpuri, a căutărilor lor, a bucuriilor, durerilor și a absenței lor. Este o poveste care nu poate fi spusă fără prezența acestor corpuri pe scenă. O poveste a unui cuvânt imposibil de tradus pe care românii nu îl pot uita. O poveste despre tot ce nu putem uita, precizează organizatorii.

Co-producătorul spectacolului este Asociația IOTA. Proiectul a fost  co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Spectacol-experiență, jucat pe două planuri simultane, în două spații alternative ale Teatrului Masca, spectacolul ”INCENDIAR. Un dușman al poporului” va avea premiera pe 10 și 11 octombrie, de la ora 19:00.

Textul este o a daptare după Henrik Ibsen, realizată de Catinca Drăgănescu și Ilinca Radulian.

O tragedie cu victime zguduie campania electorală și întreaga țară. Cu doar câteva zile înainte de alegerile locale, un accident teribil se abate asupra urbei, lăsând în urmă distrugeri masive și victime nevinovate. Primarul, favoritul clar al sondajelor și convins că realegerea sa este doar o formalitate, se trezește în mijlocul unui scandal de proporții.

Presa explodează, iar echipa sa de consilieri este în derivă, în plină dezbatere morală: cine va plăti pentru neglijență? Cineva trebuie să își asume responsabilitatea, dar primarul pare ezitant. Într-un iureș de perspective, supraviețuitorii dezastrului, contracandidata primarului, jurnaliștii și un consilier bine-intenționat încearcă să facă dreptate, dar ce înseamnă această dreptate? Fiecare își susține punctul de vedere cu ferocitate. Și fiecare are dreptatea lui – a cui atârnă, însă, cel mai greu? – scrie în sinopsisul spectacolului.

Conceptul și regia spectacolului sunt semnate de Ilinca Radulian.

În distribuție: Sorin Dinculescu, Anamaria Pîslaru, Voicu Aaniței, Mara Căruțașu, Cristina Drăghici, Vladimir Purdel.

 (De)conectat este cea de a treia premieră a lunii, programată pe 12 și 13 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Și pentru acest spectacol, Teatrul Masca lansează o prezentare provocatoare:

Cum arată societatea ideală, lumea mai bună în care sperăm să trăim în viitorul apropiat? Cât loc este în ea pentru democrație, pentru drepturi și șanse, pentru echitate și ajutor real? Și ce se întâmplă când în cadrul aceleiași familii sau între prieteni ne dorim lucruri total diferite pentru această lume de mâine?

Înconjurați de mesaje aparent patriotice (care ascund, însă, xenofobie, misoginism și multă dezinformare), o gașcă de liceeni și un grup de prieteni vechi ajung în imposibilitatea de a mai comunica și de a-și păstra conexiunile sufletești profunde. (De)Conectat pornește de la modul în care fake news, ideile intolerante și radicale, amplificate de social media ne polarizează atât în spațiul online, dar mai ales în viața reală, unde ne trezim izolați și însingurați. Ce putem face atunci când opiniile diferite ne plasează în tabere opuse față de cei pe care îi iubim?

Scenariu și regia îi aparțin  Ozanei Nicolau.

În distribuție: Mădălina Brândușe, Dragoș Stoica, Iulia Verdeș, Andrei Șerban.

Și acest proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Co-producător: Asociația Art Revolution.

Nu va lipsi din programul acestei luni întâlnirea publicului cu Corina Șuteu.

Ediția  La Liber din 23 octombrie tratează subiectul „Readiness is all: Cum navighează prin carieră actorii din România, azi?” avându-i invitați pe regizorul de teatru Andrei Șerban (on-line), regizorul de film Tudor Giurgiu, și actrițele Ana Ularu și Dana Rogoz. Ca de obicei, intrarea este gratuită pe bază de rezervare pe site-ul Teatrului Masca sau direct la casa de bilete.

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 14:52

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei

Percheziții în Capitală într-un dosar privind constrângerea unui bărbat de către alte persoane să efectueze tranzacții bancare de 40.700 de...

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei
București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette