Avertizare MAE pentru românii care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina
Mai multe drumuri au fost închise, iar ruta M17 a devenit pe largi porţiuni impracticabilă.
Articol de arionmihaela, 5 octombrie 2024, 09:53
Ministerul de Externe îi avertizează pe românii care călătoresc sau merg prin Bosnia şi Herţegovina că autorităţile locale au emis până mâine cod roşu pentru întreaga ţară din cauza furtunilor puternice şi ploilor torenţiale.
Mai multe drumuri au fost închise, iar ruta M17 a devenit pe largi porţiuni impracticabilă.
Pentru informaţii actualizate, Ministerul Român de Externe recomandă să fie consultate paginile de internet ale institutului hidro-meteorologic.