Victorie la limită pentru CSM București, în Liga Campionilor
CSM a învins echipa daneză Nykobing cu scorul de 27-26, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin
Articol de Alina Neagu, 6 octombrie 2024, 19:28
Cristina Neagu a marcat 10 goluri, fiind cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de Helle Thomsen.
În celelalte meciuri din grupă, desfăşurate sâmbătă, FTC-Rail Cargo Hungaria a învins-o pe Gloria Bistriţa-Năsăud cu 32-28, Metz Handball a dispus de Podravka cu 35-31, iar Krim Ljubljana a trecut de Storhamar cu 25-23.
În etapa a cincea, pe 12 octobrie, Gloria va juca acasă cu Podravka, iar CSM Bucureşti va evolua în deplasare cu Krim Ljubljana.
CSM București se afla pe locul 4 in clasament, cu 6 puncte.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturi.