CCR a publicat motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă

Curtea Constituţională a României susţine, în decizia prin care a respins candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, că dreptul de a fi ales într-o funcţie publică nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, iar candidaţii trebuie să respecte Constituţia şi să apere valorile democraţiei, inclusiv apartenenţa României la UE şi NATO.

Articol de arionmihaela, 7 octombrie 2024, 22:57

„Dreptul de a vota şi dreptul de a fi ales sunt cruciale pentru stabilirea şi pentru menţinerea fundamentelor unei democraţii autentice şi efective, guvernate de preeminenţa dreptului (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2016, pronunţată în Cauza Karacsony şi alţii împotriva Ungariei, paragraful 141) şi sunt garantate prin Constituţie. Astfel, Curtea reţine că dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiţie sine qua non a democraţiei şi a funcţionării democratice a statului şi se exercită cu respectarea exigenţelor Constituţiei şi a legilor. Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituţiei (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201 sau Hotărârea din 6 decembrie 2022, pronunţată în cauza Kalda (2) împotriva Estoniei, paragraful 39). Totodată, Curtea observă că dreptul de a fi ales poate fi supus unor limitări şi condiţionări mai puternice comparativ cu cele impuse dreptului la vot (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunţată în Cauza Etxeberria şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 50, sau Hotărârea din 30 mai 2017, pronunţată în cauza Daydov şi alţii împotriva Rusiei, paragraful 286)”, spune CCR în motivarea deciziei, dată publicităţii luni.

În opinia CCR, din punct de vedere normativ, Constituţia ordonează puterea publică şi reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale, beneficiind de autoritate normativă supremă în stat.

„Valorile, principiile, standardele, exigenţele şi procedurile de natură constituţională se impun tuturor subiectelor de drept, ceea ce înseamnă că, prin întreaga lor conduită, acestea trebuie să le valorifice, să le respecte şi să dovedească loialitate faţă de Constituţie, valorile ei şi cetăţeni, şi nu numai pentru un curent politic sau un partid politic. Este incontestabil că pârghiile şi procedurile democratice nu pot fi deturnate de la finalitatea lor, nefiind posibil ca prin mijlocirea lor să se ajungă la negarea a înseşi valorilor şi principiilor constituţionale în aplicarea sau în dezvoltarea cărora au fost reglementate”, afirmă Curtea.

De asemenea, Constituţia descurajează şi sancţionează manifestările ce constituie un risc major în păstrarea naturii democratice a societăţii româneşti, iar loialitatea faţă de Constituţie este o garanţie reală pentru exercitarea înaltelor demnităţi în statul român.

Potrivit normelor constituţionale, preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei, ceea ce înseamnă că această autoritate publică unipersonală are obligaţia constituţională de a urmări permanent modul de aplicare a prevederilor constituţionale de către autorităţile statului şi de a se asigura că aceste prevederi sunt implementate în conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei. Totodată, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, fiind, astfel, un liant al tuturor categoriilor sociale.

„Persoana care exercită această demnitate, prin comportamentul său instituţional şi discursul constituţional, trebuie să demonstreze existenţa respectului şi a ataşamentului său la valorile constituţionale astfel cum acestea transpar din identitatea naţională a poporului român şi identitatea constituţională a statului şi a societăţii consacrate în Legea fundamentală. Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât preşedintele României prin natura funcţiei sale reprezintă un garant al statului de drept şi al democraţiei constituţionale, principii care stau la baza organizării şi funcţionării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăşi ideea de Constituţie şi constituţionalism, care caracterizează existenţa statului de drept”, mai spune Curtea.

Judecătorii fac trimitere şi la declaraţiile Dianei Şoşoacă referitoare la apartenenţa României la structurile UE şi NATO.

„Integrarea euroatlantică şi faptul că România face parte din marea familie europeană care se fundamentează pe ideea de stat de drept şi democraţie reprezintă un punct de reper în istoria constituţională a statului, care indică o opţiune ireversibilă de tip constituţional. Este axiomatic că însăşi adoptarea Constituţiei din 1991 are semnificaţia respingerii regimurilor de tip totalitar, autoritarist sau anarhic, ceea ce înseamnă că pârghiile democratice nu pot fi folosite în scopul distorsionării/deformării/ contestării a înseşi ordinii constituţionale astfel instaurate sau a parcursului european al României. Apartenenţa la UE şi la NATO constituie garanţia politică, respectiv militară a evoluţiei democratice a statului şi a asigurării existenţei statului de drept”, explică CCR.

De asemenea, apartenenţa la UE şi la NATO sunt opţiuni fundamentale constituţionale pentru democraţie şi reprezintă finalitatea unui lung şi anevoios proces politico-istoric realizat prin efortul întregii societăţi româneşti şi, în aceste condiţii, reprezintă garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta.

„Erodarea acestor valori şi garanţii echivalează cu o respingere a opţiunilor democratice fundamentale statornicite prin înlăturarea
regimului dictatorial-comunist şi impuse de imperativele Revoluţiei din decembrie 1989 şi de voinţa suverană a poporului român exprimată prin referendumurile de aprobare a Constituţiei din 1991 (desfăşurat la 8 decembrie 1991) şi a legii sale de revizuire din anul 2003 (18-19 octombrie 2003)”, se mai arată în document.

Judecătorii recunosc că orice cetăţean poate aduce critici conţinutului sau soluţiilor normative cuprinse în Constituţie şi poate milita, propune şi dezbate teme care implică revizuirea Constituţiei, însă numai în conformitate cu valorile şi regulile democratice, regresul democratic sau al statului de drept fiind exclus.

Pe de altă parte, spun judecătorii, nu pot exista incongruenţe valorice fundamentale de natură constituţională între statutul de candidat la alegerile prezidenţiale şi cel de ales, ca atare, printre condiţiile de fond necesar a fi îndeplinite pentru a candida sunt şi cele care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte. susţine, în decizia prin care a respins candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, că dreptul de a fi ales într-o funcţie publică nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, iar candidaţii trebuie să respecte Constituţia şi să apere valorile democraţiei, inclusiv apartenenţa României la UE şi NATO.

„Dreptul de a vota şi dreptul de a fi ales sunt cruciale pentru stabilirea şi pentru menţinerea fundamentelor unei democraţii autentice şi efective, guvernate de preeminenţa dreptului (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2016, pronunţată în Cauza Karacsony şi alţii împotriva Ungariei, paragraful 141) şi sunt garantate prin Constituţie. Astfel, Curtea reţine că dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiţie sine qua non a democraţiei şi a funcţionării democratice a statului şi se exercită cu respectarea exigenţelor Constituţiei şi a legilor. Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituţiei (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201 sau Hotărârea din 6 decembrie 2022, pronunţată în cauza Kalda (2) împotriva Estoniei, paragraful 39). Totodată, Curtea observă că dreptul de a fi ales poate fi supus unor limitări şi condiţionări mai puternice comparativ cu cele impuse dreptului la vot (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunţată în Cauza Etxeberria şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 50, sau Hotărârea din 30 mai 2017, pronunţată în cauza Daydov şi alţii împotriva Rusiei, paragraful 286)”, spune CCR în motivarea deciziei, dată publicităţii luni.

În opinia CCR, din punct de vedere normativ, Constituţia ordonează puterea publică şi reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale, beneficiind de autoritate normativă supremă în stat.

„Valorile, principiile, standardele, exigenţele şi procedurile de natură constituţională se impun tuturor subiectelor de drept, ceea ce înseamnă că, prin întreaga lor conduită, acestea trebuie să le valorifice, să le respecte şi să dovedească loialitate faţă de Constituţie, valorile ei şi cetăţeni, şi nu numai pentru un curent politic sau un partid politic. Este incontestabil că pârghiile şi procedurile democratice nu pot fi deturnate de la finalitatea lor, nefiind posibil ca prin mijlocirea lor să se ajungă la negarea a înseşi valorilor şi principiilor constituţionale în aplicarea sau în dezvoltarea cărora au fost reglementate”, afirmă Curtea.

De asemenea, Constituţia descurajează şi sancţionează manifestările ce constituie un risc major în păstrarea naturii democratice a societăţii româneşti, iar loialitatea faţă de Constituţie este o garanţie reală pentru exercitarea înaltelor demnităţi în statul român.

Potrivit normelor constituţionale, preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei, ceea ce înseamnă că această autoritate publică unipersonală are obligaţia constituţională de a urmări permanent modul de aplicare a prevederilor constituţionale de către autorităţile statului şi de a se asigura că aceste prevederi sunt implementate în conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei. Totodată, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, fiind, astfel, un liant al tuturor categoriilor sociale.

„Persoana care exercită această demnitate, prin comportamentul său instituţional şi discursul constituţional, trebuie să demonstreze existenţa respectului şi a ataşamentului său la valorile constituţionale astfel cum acestea transpar din identitatea naţională a poporului român şi identitatea constituţională a statului şi a societăţii consacrate în Legea fundamentală. Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât preşedintele României prin natura funcţiei sale reprezintă un garant al statului de drept şi al democraţiei constituţionale, principii care stau la baza organizării şi funcţionării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăşi ideea de Constituţie şi constituţionalism, care caracterizează existenţa statului de drept”, mai spune Curtea.

Judecătorii fac trimitere şi la declaraţiile Dianei Şoşoacă referitoare la apartenenţa României la structurile UE şi NATO.

„Integrarea euroatlantică şi faptul că România face parte din marea familie europeană care se fundamentează pe ideea de stat de drept şi democraţie reprezintă un punct de reper în istoria constituţională a statului, care indică o opţiune ireversibilă de tip constituţional. Este axiomatic că însăşi adoptarea Constituţiei din 1991 are semnificaţia respingerii regimurilor de tip totalitar, autoritarist sau anarhic, ceea ce înseamnă că pârghiile democratice nu pot fi folosite în scopul distorsionării/deformării/ contestării a înseşi ordinii constituţionale astfel instaurate sau a parcursului european al României. Apartenenţa la UE şi la NATO constituie garanţia politică, respectiv militară a evoluţiei democratice a statului şi a asigurării existenţei statului de drept”, explică CCR.

De asemenea, apartenenţa la UE şi la NATO sunt opţiuni fundamentale constituţionale pentru democraţie şi reprezintă finalitatea unui lung şi anevoios proces politico-istoric realizat prin efortul întregii societăţi româneşti şi, în aceste condiţii, reprezintă garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta.

„Erodarea acestor valori şi garanţii echivalează cu o respingere a opţiunilor democratice fundamentale statornicite prin înlăturarea
regimului dictatorial-comunist şi impuse de imperativele Revoluţiei din decembrie 1989 şi de voinţa suverană a poporului român exprimată prin referendumurile de aprobare a Constituţiei din 1991 (desfăşurat la 8 decembrie 1991) şi a legii sale de revizuire din anul 2003 (18-19 octombrie 2003)”, se mai arată în document.

Judecătorii recunosc că orice cetăţean poate aduce critici conţinutului sau soluţiilor normative cuprinse în Constituţie şi poate milita, propune şi dezbate teme care implică revizuirea Constituţiei, însă numai în conformitate cu valorile şi regulile democratice, regresul democratic sau al statului de drept fiind exclus.

Pe de altă parte, spun judecătorii, nu pot exista incongruenţe valorice fundamentale de natură constituţională între statutul de candidat la alegerile prezidenţiale şi cel de ales, ca atare, printre condiţiile de fond necesar a fi îndeplinite pentru a candida sunt şi cele care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte.