Cum să… nu compar performanța copilului meu cu cea a altui copil?

Trebuie să vedem profilul copilului nostru: este competitiv? Dacă nu, comparațiile pot să-i afecteze încrederea în sine! Mulți copii își doresc doar ca părintele lui să îl remarce pentru progresul pe care l-a făcut. Ei fac progrese tot timpul, doar că noi avem câteodată niște standarde foarte înalte și niște obiective mari.

Articol de Flavia Voinea, 7 octombrie 2024, 16:57

Bun găsit, prieteni!

Sunt Flavia Voinea, suntem la o nouă ediție de podcast Cum să…?, împreună cu Amada Băltățeanu. Mulțumesc pentru prezență!

Amada Băltățeanu: Bună, Flavia! Bună tuturor!

Flavia Voinea: Amada, mă gândeam suntem acum în plină școală, copiii toți au început un nou an școlar…. Și vor începe niște comportamente ale părinților pe care mă gândesc să le corectăm, să le schimbăm… De anulat, n-o să ne iasă! Sunt sigură, că nici mie n-o să-mi iasă, deși știu că undeva greșesc.

Mă refer la comparațiile pe care părinții le aduc în discuție atunci când vorbesc cu copiii lor: Tu ai luat opt în lucrare, dar colegul tău a luat nouă. Tu nu faci destul, așa cum face fata care stă cu două bănci în spatele tău, tu nu te-ai înscris la olimpiadă, tu n-ai terminat a șaptea carte, tu nu, tu nu și întotdeauna altcineva – da.

E o comparație pe care mă gândesc că, sigur, părintele o aduce în discuție ca să-l motiveze pe copil.

Amada Băltățeanu: Asta e mecanismul părintelui… adultului. Dacă vine cu o comparație, celălalt e motivat să depășească ce a auzit ca punct de reper

Flavia Voinea: Bun! Și merge?

Amada Băltățeanu: Hmm… nu! Doar câteodată… cred că este despre cine este omul din fața ta. Dacă omul din fața ta, prin structură, este super competitiv, vrea tot timpul să aibă rezultate de top și contează, la nivel de imagine personal, cum îl vede lumea din jur… o replică de felul ăsta tu de ce nu? poate să-l împingă să facă ceva.

Pe orice alt profil, în schimb, genul ăsta de comparație de cele mai multe ori demotivează.

Și atunci e bine, nu e bine? Păi putem să zicem: e bine tot timpul să faci un lucru? Eu aș evita să spun că e bine tot timpul să faci un lucru. Dar ce poate fi excelent într-un moment, într-un alt moment sau într-un alt context, să fie un dezastru.

Și atunci noi ca părinți, ne uităm la ce avem în față: copilul nostru de acasă. Și vedem cum este el și prin toate acțiunile lui în timp ce a dovedit. Dar ce a dovedit fără să dovedească cuiva ce a dovedit, ci pentru că așa-i vine lui să se comporte și acolo pot să vezi: este doritor de rezultat, este doritor, dacă joacă un tenis de picior, de fiecare dată să fie cel care câștigă. Este doritor să dea o lecție celorlalți.

Și asta te face pe tine se vezi în el un om foarte motivat de rezultat și atunci știi cu o replică nu neapărat celălalt a făcut, sau fratele tău a făcut, sau eu făceam… se apucă de treabă.

Dar, de cele mai multe ori, sau, altfel spus, procentul predominant nu este cel nu este al acestui profil. Procentul care predomină este al celui care vrea să fie mai liniștit, să se înțeleagă bine cu oamenii. Poate mai degrabă să meargă spre cooperare versus competitivitate.

Și atunci o remarcă de felul ăsta îl pierde, de fapt. Îl demotivează, nu mai este interesat, i se pare că distanța e mare între ce poate el și exemplu dat de tine și atunci renunță. E foarte ușor.

Asta am mai discutat noi și în alte momente, că e ușor să renunți. N-am zis vreodată că e sănătos, dar e ușor și e o alegere ușor de făcut pentru mulți oameni. Nu contează că sunt prea adolescenți, adolescenți sau chiar adulți.

Pe de altă parte, e foarte greu să nu faci comparația.

Flavia Voinea: Așteptam să pui un punct ca să-ți spun că nu știu cum să mă opresc din asta. Adică… le văd, sunt în fața mea. Cum? Ce să spun? Că colegul de bancă nu a luat o notă mai mare sau că nu are șapte activități extrașcolare? Și copilul vecinului de la doi nu are nici una?

Amada Băltățeanu: Da, da, le vezi, le vezi. Sunt exemple și sunt dese și sunt la tot pasul.

Flavia Voinea: Auzi… lumea o să înțeleagă că toate astea sunt de la mine de acasă?

Amada Băltățeanu: ȘI de la tine de acasă.

Flavia Voinea: Nu sunt toate de la mine de acasă! Mai inventez, mai exagerez? Da? Să ne înțelegem!

Amada Băltățeanu: Dacă stăm să le ascultăm așa, pas cu pas, sunt de la noi toți de acasă.

Flavia Voinea: Așa, așa e ok.

Amada Băltățeanu: Eu chiar simt că sunt de la noi toți de acasă și multe din lucrurile pe care noi le auzim sau le facem se regăsesc în diverse povești. Da, până cum să nu suntem atât de unici pe cât ne place să credem câteodată și avem foarte multe lucruri în comun unii cu alți în comun și de asta și reușim poate să funcționăm împreună bine.

Flavia Voinea: Deci cum să nu fac comparațiile, că sunt la tot pasul? Nu trebuie decât să stai cu ochii deschiși!

Amada Băltățeanu: Și adevărul este că ele pot să reprezinte și niște repere, niște puncte de etalon. Și tu să vezi: sunt sub sau sunt peste.

Îmbunătățirea înseamnă să ai niște standarde la care să te uiți și să-ți dorești să fii constant peste un un anumit nivel.

Unde putem, totuși, să facem ceva mai bine pentru copii, mai bine pentru noi sau pentru relația noastră este să avem în minte că această comparație să apară mai mult pe bucata Eu cu mine.

Flavia Voinea: copilul meu cu el însuși.

Amada Băltățeanu: E o comparație și e frumos de dat ca exemplu. Uite, când erai mai mic, reușeai mai greu să te concentrezi, te apucai de o temă, făceai așa, făceai așa. Acuma îmi dau seama, odată cu trecerea timpului și cu faptul că ți-ai dorit cumva să ai niște rezultate diferite, că lucrurile îți ies mult mai ușor. E o comparație clar. Tu, de fapt, ce voiai să-i spui copilului tău? Să se concentreze mai mai mult, pentru că și colegul de bancă se concentrează mai mult și asta se vede în rezultat. Doar că n-o fac cu colegul de bancă, o fac cu el. Și găsesc, n-am cum să nu-i găsesc un exemplu pozitiv din viața lui, în care ceva din ce făcea făcea mai puțin bine! Scot în evidență ce a schimbat… și uite acum, că stai mai mult timp acolo, că ți-ai lăsat telefonul într-o parte, că ți-ai propus ca o oră sau jumătate de oră să rămâi într-un task… Uite cum arată rezultatul tău!

Asta e o comparație foarte bună și foarte ușor de integrat de ei. Și vine mai puternic pe pozitiv. Și el simte asta, pentru că dacă este despre mine și progresul meu… De exemplu, când tu făceai lucrul ăsta, uite cum îl făceai. Scriai foarte repede… acum, pentru că ți-ai dat seama că au fost momente în care poate ai fost depunctat pentru cum este scrisul, tu te-ai străduit să scrii mai frumos și acuma chiar ți-a ieșit.

Tu vii pe exemplul ăla care era era la momentul respectiv trăit cu niște rezultate mai slabe și acuma vii cu prezentul, îi arăți evoluția și-l încurajezi prin ce? Uite, dacă tu treaba asta o menții așa cum ai făcut-o, orice lucru prin repetiție devine mai ușor de făcut. Are un rezultat mai bun, mai bun într-un timp mai scurt. Și atunci comparația si genială.

Flavia Voinea: Trebuie doar să fim atenți să găsim acel punct unde el are și a înregistrat o evoluție și îi și place ceea ce aude.

Amada Băltățeanu: Exact, exact! În plus, se conectează cu tine pentru că îi aloci timp și e doar despre el. Nu se simte criticat și nici nu spui că pentru celălalt e simplu și ușor.

Că, printre cuvinte, reiese că tu ești mai varză, mai neatent, mai neimplicat, mai nepăsător. Indirect, tu-i spui foarte multe lucruri.

Flavia Voinea: Urâte.

Amada Băltățeanu: Da, urate toate! Și asta aș vrea să avem cu toți în minte: că multe lucruri pe care le spunem direct cumva acționează în plan conștient. Și cele pe care le spunem printre cuvinte, printre virgule, printre nuanțe, în tonalitate acționează subconștient.

Și noi… când facem genul ăsta de comparație, noi îl lovim și conștient, și subconștient. Și atunci dorința aia ta de a-l motiva, da? uite că este o sabie cu două tăișuri. Și acționează tăișul care nu produce rezultatul pe care-l vrei. Și atunci revin la bază. Cum e copilul meu? E competitiv? Ok, hai să vorbim despre rezultate, despre rezultatele nu neapărat al unui ale unui om, ale mai multora! Uite, ce s-a întâmplat acolo, acolo, acolo, uite, știu că ție îți place să… Așa mi-ai spus de fiecare data, că atunci când ești într-o zonă dintr-astea de competiție, vrei să ai rezultate foarte bune.

Trebuie să-i spunem ce să facă, da? Asta am agreat-o, deja. Că n-au cum-urile la vârsta asta… poți, așa, poți, așa poți așa. Și atunci copilul, natural, luptă singur prin felul lui de a fi să ajungă acolo. Ceilalți care nu sunt așa… atunci pe ei trebuie să-i luăm altfel, puțin diferit.

Flavia Voinea: Deci nu te duci la Olimpiadă, nu e genul tău, nu te interesează să te duci la olimpiadă, dar te interesează să ai B1 sau B2 la engleză sau spaniolă. Ai a avut B1, acum vei avea B2. Deci te duci singur la următorul examen pentru a-ți îmbunătăți rezultatul. Cum te simți? Aaa, grozav! Eram cel mai mic de la examen.
Mi-a plăcut tare, că eu n-aveam buletin când m-am dus acolo și toți ceilalți aveau și eu m-am dus cu pașaportul, că era singurul act pe care puteam să le arăt sau cu certificatul de naștere și am luat note mari, deși eram cel mai mic din sală, pentru că aici a funcționat…

Amada Băltățeanu: Pentru altul, poate olimpiada conta. Ar fi contat faptul că trecea la nivelul următor, poate în cadrul olimpiadei de… engleză sau spaniolă sau orice altceva.

Dar pentru mulți alții este despre a vedea că părintele lui îl remarcă pentru progresul pe care l-a făcut. Ei fac progrese tot timpul, doar că noi avem câteodată niște standarde foarte înalte și niște obiective mari.

Și când fac progresul ăsta, care pare mic și firesc, nu stai să mai îl aduci în discuție… pentru că, totuși, uite câți pași mai sunt până acolo unde te văd eu că ar trebui să fii, de fapt, la vârsta asta!

Flavia Voinea: Dar el, copilul e supărat când când tu nu-i arăți că ai văzut. Adică zice într-un fel sau altul: am făcut asta și am făcut asta și n-a zis nimic.

Amada Băltățeanu: El simte. Sunt unii poate care spun, sunt unii care doar înmagazinează.

Flavia Voinea: Ceea ce e rău! Adică… se erodează relația cu părintele clar!

Amada Băltățeanu: Asta vreau să zic! Pentru că el n-o să-și explice foarte corect sau bine de ce nu s-a simțit confortabil. Ci, pur și simplu, înmagazinează senzația astăzi, mâine…

Plus că noi nu suntem singurii… Noi, când vorbim despre a nu face comparații, ne uităm la o zonă în care avem o putere să schimbăm ceva. Noi ca părinți, în relație cu ei. Dar ei sunt în multe alte medii în afară de momentul în care stă acasă, cu noi, unde oamenii vor face acele comparații. Deci nu e ca și cum ei nu au parte de ele… au!

Dar, dacă noi putem să mai aducem ceva diferit și să nu-i lăsăm doar într-o zonă în care continuu ești comparat poate pe punctele tale slabe sau mai slabe cu ceilalți… Acolo, am vorbit, efectul este de destructurare a încrederii de sine.

Știm noi ce facem societatea? Nu! Fiecare om cu care ei interacționează poate să acționeze în detrimentul încrederii de sine a copilului nostru. Și atunci parcă și mai mare este obligativitatea noastră să căutăm să facem ce este bine și corect pentru copil, ca să mai debalansăm puțin lucrurile.

Flavia Voinea: Să echilibrăm. Da, OK! Deci comparațiile ar trebui făcute în felul în care profilul copilului nostru le acceptă.

Amada Băltățeanu: Exact! Și se potrivesc, și funcționează la el. Dar încă o data: noi trebuie să avem în minte că cei care predomină sunt cei care nu funcționează pe modelul competitive. Îl ai acasă, mergi pe modelul ăsta! O să-ți dai seama dacă funcționează prin rezultat. Nu știu dacă e vreun barometru mai bun ca rezultatul.

Flavia Voinea: Super, mulțumesc mult de tot! suntem Flavia Voinea și Amada Băltățeanu. Ne reauzim la un nou Cum să..?.