Percheziții ale POLIȚIEI CAPITALEI într-un dosar de ÎNȘELĂCIUNE și FALS în înscrisuri oficiale
Articol de Vicentiu Andrei, 22 octombrie 2024, 12:51
Poliția Capitalei informează că astăzi sunt puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale.
„În fapt, în luna decembrie 2023, în baza unei înțelegeri prealabile, doi bărbați, folosind înscrisuri oficiale, false (care le atribuiau calitățile de reprezentanți ai unei persoane juridice), ar fi indus în eroare o companie de telefonie mobilă, constând în aceea că ar fi încheiat în numele persoanei juridice mai multe contracte, în urma cărora ar fi dobândit telefoane mobile în valoare de 42.000 de lei”, precizează DGPMB.
Persoanele vizate urmează să fie conduse la audieri si vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Acțiunea are loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române și este pusă în executare l polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.