Balonul de Aur 2024: Spania la putere – Rodri și Aitana Bonmati au cucerit trofeele prestigioase de la Paris. Real Madrid, absentă de la eveniment, a încheiat cu doi jucători pe podium
„Balonul de Aur”, ediția 2024, a fost un eveniment care s-a desfășurat la „Theatre du Chatelet”, din Paris.
Articol de mariosoare, 29 octombrie 2024, 00:34 / actualizat: 29 octombrie 2024, 20:41
Mijlocașul central spaniol de la Manchester City, Rodri, a primit marele trofeu individual acordat celui mai bun jucător al lumii.
Fotbalul spaniol a fost la putere, deoarece trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii a fost primit de Aitana Bonmati, componentă a echipei Barcelona.
Pe podiumul ediției cu numărul 68 a „Balonului de Aur” s-au clasat doi jucători ai celor de la Real Madrid, Vinicius Junior și Jude Bellingham, deși delegația formației din capitala Spaniei nu a fost prezentă la evenimentul ce s-a organizat în „Hexagon”.
Mijlocașul defensiv al echipei antrenate de Pep Guardiola și-a primit distincția, fiind ajutat de unul dintre moderatori, fostul fotbalist ivorian, Didier Drogba, din cauza cârjelor pe care le-a folosit pentru a se mișca, ca urmare a accidentării suferite în debutul acestei stagiuni.
Evenimentul desfășurat în capitala Franței a început cu „tensiuni” destul de mari, după ce, cu câteva ore înainte de startul ceremoniei de premiere a „Balonului de Aur”, ediția 2024, delegația celor de la Real Madrid, în frunte cu președintele clubului, Florentino Perez, a informat la scară largă faptul că nu va călători la Paris și că va boicota desfășurarea evenimentului. Motivul pentru clubul „galactic” a luat această hotărâre a fost redat de aflarea veștii conform căreia Vinicius Junior, despre care presa internațională vorbea la superlativ în ultima perioadă, etichetându-l drept următorul câștigător al prestigiosului premiu, nu va fi cel care va ridica trofeul individual deasupra capului.
În ciuda dorinței starului brazilian de a asista la ceremonia ce a avut loc în capitala Franței, liderul forului oficial al celor de la Real Madrid nu a permis vreunui reprezentant al echipei să participe la eveniment, tocmai pentru a protesta împotriva voturilor ziariștilor din cele 100 de țări alese pentru a selecta un câștigător. Ceremonia de deschidere a „Balonului de Aur”, cea cu numărul 68 din istorie, una care a fost marcată de lipsa de pe lista de nominalizați a fotbaliștilor care, împreună, au cucerit 13 asemenea distincții personale, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, pentru prima dată după o perioadă de dominație de 21 de ani, a debutat cu acordarea trofeului „Kopa”.
Acest titlu este oferit celui mai bun tânăr jucător al anului, iar de această dată, Lamine Yamal a fost cel care a pus mâna pe trofeu, devenind, la vârsta de 17 ani, cel mai tânăr câștigător al premiului respectiv. Fotbalistul spaniol, campion european cu naționala țării sale, și-a pus amprenta asupra fotbalului internațional, mai ales datorită prestațiilor reușite în sezonul trecut, culminate cu o demonstrație de talent la ediția de EURO din acest an, din Germania. În clasamentul general al categoriei acestui trofeu, Lamine Yamal a fost urmat de jucătorul turc al celor de la Real Madrid, Arda Guler, dar și de Kobbie Mainoo, mijlocașul central al celor de la Manchester United.
În programul ceremoniei „Balonului de Aur”, următorul titlu oferit de organizatorii acestui eveniment mondial a fost oferit celei mai bune echipe feminine a lumii, iar la acest capitol, pentru încă o dată, FC Barcelona a fost desemnată clubul triumfător, iar cea mai bună formație masculină a lumii din sezonul precedent a fost desemnată Real Madrid, după ce „los blancos” au „pus mâna” pe trofeul UEFA Champions League, Campionatul Spaniei, dar și SuperCupa Spaniei. Trofeul „Yachine”, acordat celui mai bun portar din sezonul precedent, i-a revenit goalkeeper-ului argentinian, Emiliano Martinez, care a cucerit acest premiu pentru a doua oară la rând.
Carlo Ancelotti a fost votat drept cel mai bun antrenor al lumii, iar tehnicianul italian nu a fost prezent la gala organizată de FIFA pentru a își onora premiul. Experimentatul manager al celor de la Real Madrid a condus-o pe trupa din capitala Spaniei spre cel de-al 15-lea trofeu din UEFA Champions League, dar și spre titlul cu numărul 36 din LaLiga. „Balonul de Aur”, la categoria feminin, a fost acordat fotbalistei care evoluează pentru FC Barcelona, Aitana Bonmati, care, grație acestei performanțe, a cucerit pentru al doilea an la rând această distincție. De asemenea, jucătoarea grupării catalane a reușit să aducă fotbalului spaniol a patra cucerire a acestui titlu într-un mod consecutiv, după ce anii 2022 și 2021 au fost adjudecați de Alexia Putellas, o altă componentă a clubului catalan.
Rodrigo Hernandez (Rodri) a devenit, pentru prima dată în cariera sa, câștigător al „Balonului de Aur”, reușind să cucerească această distincție, după patru trofee obținute în stagiunea precedentă alături de echipa sa de club și împreună cu echipa națională a Spaniei (Premier League, Cupa Mondială a Cluburilor, Cupa Ligii Angliei, Campionatul European). Mijlocașul defensiv spaniol a obținut această distincție, după ce a depășit trei fotbaliști ai celor de la Real Madrid, printre care unul dintre coechipierii săi din cadrul reprezentativei iberice, Daniel Carvajal. Podiumul ediției de anul acesta a fost completat de fotbalistul brazilian, Vinicius Junior, dar și de jucătorul britanic, Jude Bellingham.
După o lungă pauză, mai exact, din anul 1960, de la Luis Suarez încoace, un jucător spaniol nu a mai izbutit să devină cuceritor al „Balonului de Aur”, deși fotbaliști precum Andres Iniesta, Xavi Hernandez ori Iker Casillas au fost nominalizați de-a lungul ultimilor ani, dar nu au putut să triumfe în fața contracandidaților cu care s-au confruntat. Pentru a își primi trofeul, Rodri a fost nevoit să se folosească de setul de cârje care i-au fost recomandate de echipa sa medicală, din cauza accidentării suferite în startul sezonului, ligamentele fiindu-i încrucișate, iar restul stagiunii actuale fiindu-i compromise.
Clasamentul primilor 10 celor mai buni jucători ai lumii, conform „France Football” și „FIFA”:
1.Rodri (Manchester City, Spania)
2.Vinicius Junior (Real Madrid, Brazilia)
3.Jude Bellingham (Real Madrid, Anglia)
4.Daniel Carvajal (Real Madrid, Spania)
5.Erling Haaland (Manchester City, Norvegia)
6.Kylian Mbappe (PSG/Real Madrid, Franța)
7.Lautaro Martinez (Inter, Argentina)
8.Lamine Yamal (Barcelona, Spania)
9.Toni Kroos (Real Madrid, Germania)
10.Harry Kane (Bayern Munchen, Anglia)