Eșecul din meciul cu FCSB, „dușul rece” de care aveau nevoie dinamoviștii pentru a urca pe podiumul din Superligă: elevii lui Zeljko Kopic, la a treia victorie pe teren propriu în fața celor de la UTA Arad
Dinamo București a revenit în Superligă, după eșecul categoric suferit în fața celor de la FCSB, din „Cupa României”, cu un succes obținut în fața echipei fostului antrenor al „câinilor”, UTA Arad. Scorul final al întâlnirii dintre cele două formații „alb-roșii” a fost de 1-0 în favoarea trupei conduse de pe margine de Florentin Petre, în absența tehnicianului principal, iar cele trei puncte au „propulsat-o” pe gruparea din Capitală pe a doua poziție din clasamentul actual. Meciul a fost dominat în prima repriză de „alb-roșii” care au punctat prin Dennis Politic, dar ritmul jocului din actul secund a fost dictat de formația oaspete, fără a avea vreun sfârșit fericit, astfel că arădenii au plecat fără vreun punct dintr-un duel cu dinamoviștii pentru a treia oară consecutiv.
Articol de mariosoare, 2 noiembrie 2024, 23:00
Dinamo București a primit vizita celor de la UTA Arad în runda cu numărul 15 din Superligă, într-un duel care s-a disputat pe stadionul „Arcul de Triumf”, iar partida s-a jucat cu cele două formații fiind în situații diferite. „Câinii” se aflau pe poziția a cincea a clasamentului din campionatul intern, cu un total de 21 de puncte, în timp ce arădenii se poziționau pe treapta a noua, cu 18 puncte acumulate. În cea mai recentă confruntare disputată de către elevii antrenați de Zeljko Kopic, „alb-roșii” au fost depășiți fără drept de apel de către marea rivală, FCSB, în prima rundă din „Cupa României”, cu scorul de 4-0, pe când jucătorii pregătiți de Mircea Rednic au încheiat cu o remiză partida de la Iași, cu Politehnica.
În ultimele două înfruntări directe dintre cele două cluburi, „alb-roșii” au câștigat de fiecare dată, iar ambele jocuri s-au desfășurat pe teren propriu. Ultimul succes al celor de la UTA Arad în fața „câinilor” a venit în anul 2023, atunci când trupa pregătită de Mircea Rednic a trecut de „dinamoviști” cu scorul de 2-1. Florentin Petre a stat încă o dată pe banca tehnică a „alb-roșilor”, deoarece suspendarea tehnicianului croat, Zeljko Kopic, a fost valabilă și pentru această partidă, iar antrenorul principal al celor de la Dinamo a stat în tribune.
Georgi Milanov și Astrit Selmani au primit „undă verde” din partea medicilor pentru a evolua în această confruntare, iar, în timp ce fotbalistul bulgar a început duelul din Capitală de pe banca de rezerve, atacantul kosovar, de altfel, golgheterul „câinilor” din această stagiune, a fost titularizat de managerul din Croația. Gruparea din „Ștefan cel Mare” țintea locul al doilea din Superligă, iar această urcare în clasament era posibilă numai prin obținerea celor trei puncte din acest joc. În echipa de start a adversarilor trupei bucureștene s-a regăsit extrema dreaptă, Lamine Ghezali, fostul fotbalist francez al celor de la Dinamo București.
Prima șansă importantă a duelului din Capitală a venit la capătul primului sfert de oră, iar ocazia a putut fi trecută în contul oaspeților, deoarece centrarea din flancul drept a fundașului lateral al celor de la UTA Arad, Ibrahima Conte, a fost reluată cu o lovitură de cap de atacantuol central, Jordan Kadiri. Vârful formației antrenate de Mircea Rednic s-a înălțat cel mai mult dintre toți jucătorii prezenți în suprafața de pedeapsă, dar execuția sa nu a putut fi cadrată, iar Adnan Golubovic nu a avut mari emoții la această acțiune. Mai apoi, tot arădenii au fost cei care au presat mai mult poarta adversă, dar fără vreo reușită prea mare, posesia mai bună fiind cea care a caracterizat evoluția celor de la UTA.
O nouă acțiune reușită de fotbaliștii antrenați de Mircea Rednic a fost consemnată în minutul 25, atunci când conducătorul de joc al arădenilor, Andrej Fabry, a inițiat o fază periculoasă la care au contribuit și Lamine Ghezali și Eric Omondi. Cel din urmă a livrat o pasă precisă la marginea careului oponenților bucureșteni, acolo de unde Ravy Tsouka Dozi a reluat cu un șut cu efect, dar încercarea sa de a marca a trecut la o palmă distanță față de poarta adversă. Mai apoi, dinamoviștii au deschis scorul în această partidă, atunci când Maxime Sivis a aruncat o minge peste apărarea oaspeților, dar balonul a fost respins de Kouya Mabea.
Totuși, mingea a ajuns în piciorul lui Dennis Politic, care, de la o distanță de aproximativ 16 metri a șutat din prima spre buturile apărate de Robert Popa. „Torpila” lansată de „șeptarul” dinamoviștilor a ajuns în plasă, datorită efectului imprimat și acurateții puse în execuția livrată. Portarul celor de la UTA nu a putut interveni, iar „câinii” preluau conducerea la general, după o primă parte din reprize întâi în care jocul prestat de elevii fostului antrenor al „alb-roșilor” arătase mult mai bine din mai multe puncte de vedere. Prima execuție cadrată trimisă de către cei de la UTA Arad a venit cu aproximativ 10 minute înainte de finalul actului întâi, atunci când după o incursiune bună reușită de Andrej Fabry, Benjamin Van Durmen, fostul fotbalist al celor de la FCU Craiova 1948, și-a încercat norocul de la distanță.
Șutul său cu piciorul stâng a fost trimis pe direcția lui Adnan Golubovic, iar, pentru că intensitatea execuției a fost una destul de slabă, iar direcționarea acesteia nu a fost strălucită, goalkeeper-ul „câinilor” nu a avut probleme în a reține balonul din prima încercare. Cu cinci minute înainte de expirarea timpului regulamentar din repriza întâi, Cătălin Cîrjan a fost la un pas de a dubla avantajul „câinilor”, atunci când a primit o pasă de la Maxime Sivis, iar, după ce a intrat în careul advers, a driblat o serie de fundași. La capătul simulării finalizării sale, șutul cu piciorul stâng a fost blocat de unul dintre apărătorii celor de la UTA Arad, iar balonul a sfârșit prin a fi trimis în afara terenului. Din cornerul rezultat și bătut scurt de jucătorii „dirijați” de pe margine de Florentin Petre, Patrick Olsen a decis să tragă de la mare distanță, pe jos, dar tentativa sa a trecut pe lângă buturile oaspete.
Replica celor de la UTA Arad a venit imediat, atunci când Andrej Fabry a scăpat singur cu Adnan Golubovic, dar numărul ”10” al trupei pregătite de Mircea Rednic a fost nevoit să tragă cu piciorul stâng, iar execuția s-a scurs în plasa laterală, fără a crea mare pericol. Faza următoare creată de arădeni a condus la centrarea în mijlocul careului advers a lui Ibrahima Conte care l-a găsit liber în gura porții pe Eric Omondi. Extrema stângă a oaspeților a vrut să finalizeze această acțiune cu un șut plasat, la colțul lung, dar mingea nu a putut depăși linia defensivă a „alb-roșilor”. O dublă-ocazie adjudecată de trupa antrenată de Zeljko Kopic a apărut în minutele suplimentare ale primei părți, atunci când, fiind jucat de o schimbare de parte, Astrit Selmani a coborât până la marginea careului pentru a finalizar, dar șutul său, plasat, direcționat spre colțul lung, a fost respins de Robert Popa.
În aceeași fază, pe respingere, Patrick Olsen a primit o pasă de la Hakim Abdallah, iar mijlocașul central nordic s-a decis să scoată balonul pentru șutul aceluiași atacant din Madagascar. Execuția vârfului african, trimisă pe jos, la colțul scurt, a fost blocată de goalkeeper-ul oaspeților, iar faza s-a încheiat cu degajarea fundașului lateral stânga al formației antrenate de Mircea Rednic, pentru ca, imediat după, George Găman să pună punct reprizei. La pauza confruntării, dinamoviștii au efectuat o modificare, atunci când Raul Opruț a fost înlocuit cu Antonio Luna Rodriguez. Din cauza unei accidentări provocate de o durere musculară, Josue Homawoo a fost nevoit să părăsească terenul, iar în locul său a fost introdus „veteranul”, Răzvan Patriche.
Abia intrat pe teren, Valentin Costache a fost la un pas de a puncta și de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj, dar reluarea cu lovitura de cap a fostului fotbalist al celor de la UTA Arad a trecut pe lângă poartă. Acțiunea fusese inițiată de fundașul dreapta al oaspeților, Tsouka Dozi, care, dintr-o repunere de la margine, a aruncat mingea în careul advers. Mai apoi, balonul a fost mutat în partea stângă de pe plan ofensiv, acolo unde Eric Omondi a centrat periculos, iar cei de la Dinamo București au avut parte de emoții până când au văzut că balonul a trecut pe lângă stâlpul din stânga buturilor apărate de Adnan Golubovic.
Eric Omondi s-a aflat la finalizare și în minutul 68 al confruntării, atunci când după o fază bine construită de elevii lui Mircea Rednic, extrema stângă a celor de la UTA Arad a șutat în brațele portarului dinamoviștilor. Încă o acțiune periculoasă pusă în practică de oaspeți care dădeau semne că pot înscrie mult așteptatul gol pentru a egala situația la general. Dovada a venit câteva minute mai târziu, atunci când Valentin Costache, jucătorul proaspăt intrat pe teren aflat în mare formă, a centrat la colțul scurt, acolo de unde Jordan Kadiri a reluat din alunecare. Balonul a fost respins de goalkeeper-ul „câinilor”, iar chiar dacă fanii arădenilor au solicitat acordarea unui gol, reluările au arătat că mingea nu trecuse cu toată circumferința linia porții.
O oportunitate importantă de a marca apărută în repriza secundă a fost consemnată cu cinci minute înainte de fluierul de final al partidei, atunci când Dennis Politic a centrat la bara a doua, acolo de unde Maxime Sivis a încercat să finalizeze din prima, din voleu, o minge destul de complicată. Execuția fundașului dreapta francez al „câinilor” a trecut cu puțin pe lângă poarta oponenților din Arad, iar scorul partidei a rămas același. Eric Omondi a fost încă o dată aproape să marcheze în acest duel, atunci când în momentul în care s-au afișat minutele adiționale de la marginea terenului a „proiectat” o „ghiulea” spre poarta adversă, dar plonjonul spectaculos izbutit de Adnan Golubovic prin care goalkeeper-ul sloven al „câinilor” a trimis mingea peste bara transversală a ținut-o pe formația bucureșteană în avantaj pe tabelă.
Partida de pe stadionul „Arcul de Triumf” s-a terminat cu victoria gazdelor, iar aceste trei puncte obținute de formația bucureșteană o clasează pe Dinamo pe a doua treaptă a podiumului din Superligă, cu un total de 24 de puncte, la cinci lungimi în spatele liderului din întrecerea internă, „U” Cluj, trupă care mai are de disputat jocul din această rundă. În meciul care vine, „câinii” vor evolua în compania unei alte echipe din Cluj, dar CFR-ul va fi clubul care se va deplasa pe arena „alb-roșilor” în ceea ce se anunță un duel extrem de „încins”. De partea cealaltă, gruparea antrenată de Mircea Rednic, care, până la sfârșitul jocului, a fost avertizat cu cartonaș galben, rămâne, pentru moment, pe poziția cu numărul nouă din ierarhie, urmând ca, în etapa ce vine, arădenii să revină în Capitală pentru a juca în fața Rapidului.