Ascultă Radio București FM Live

O nouă premieră TIC: „Turtița năzdrăvană”, un spectacol ritmat, interactiv și jucăuș

O nouă premieră TIC: „Turtița năzdrăvană”, un spectacol ritmat, interactiv și jucăuș

Articol de bucurestifm, 6 noiembrie 2024, 11:50

Teatrul Ion Creangă anunță un nou titlu în repertoriul spectacolelor din categoria TICBEBE. „Turtița năzdrăvană” promite o experiență participativă, de-a lungul căreia copiii vor vedea cum se dezvoltă povestea, scenă cu scenă, cum se construiește decorul, cum actorii devin, pe rând, diferite personaje. Prima reprezentație are loc sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 16:00, iar premiera oficială tot sâmbătă, dar pe 16 noiembrie, de la aceeași oră, în foaierul Sălii Mari din Str. Piața Amzei nr. 13.

Inspirat din textul popular omonim, „Turtița năzdrăvană” este o adaptare originală, cu un final schimbat, în regia lui Voicu Hetel. Voicu Hetel este și autorul scenariului și, de asemenea, unul dintre actorii din distribuție. Interpretarea în versuri dă reprezentațiilor un ritm alert și jucăuș, potrivit intenției participative a spectacolului, dar mai ales specificului vârstei micilor spectatori – curiozitate, dorința de joacă, de a explora mediul din jur, de a încerca experiențe noi.

„<<Turtița năzdrăvană>> este, mai presus de toate, un pretext să îți exersezi imaginația alături de actor, pentru că actorul este cel care face să existe lucruri care în realitate nu există. Spectatorul este practic invitat să-și imagineze împreună cu el, deoarece toate schimbările au loc la vedere, sub ochii lui, ai copilului, fie că e vorba de schimbări de decor sau de trecerea de la un personaj la altul.” (Voicu Hetel)

Al doilea nume important din distribuția actorilor este cel al Nicoletei Rusu, al cărei talent se pliază perfect provocărilor aduse de diferitele roluri din spectacol. Experienței actoricești i se adaugă și cea dobândită în timpul activităților creative pentru copii, pe care Nicoleta Rusu le-a coordonat, la Teatrul Ion Creangă, de-a lungul timpului. În „Turtița năzdrăvană”, Voicu Hetel și Nicoleta Rusu vor împărți rolurile – vor fi când naratori, când personaje.

De-abia scoasă din cuptor, turtița se și ține de năzdrăvănii. Fuge de-acasă și-ajunge în pădurea plină de pericole, unde va da nas în nas cu mai mulți doritori să o mănânce – un iepure, un lup, un urs și-o vulpe. Însă, cum-necum, ea iese mereu basma curată. Eroina parcurge un traseu dinamic și plin de învățăminte, asemenea vieții de zi cu zi, unul care a însemnat o provocare și pentru echipa de creație, alcătuită din Delia Ionescu și Claudian Șiman.

Delia Ionescu, artist vizual, a creat spațiul de joc bazându-se, în principal, pe intervenția picturală în cadrele impuse de prezența unor simple cutii. Odată pictate, diferit pe fiecare latură, și apoi orientate distinct pe scenă, ele au devenit, succesiv, elementele ilustrative ale celor trei scene principale, fiind, pe rând, casă, cuptor și copaci în pădure. În ceea ce privește mișcarea scenică, Claudian Șiman a imaginat un concept ludic și alert, în acord atât cu atribuțiile turtiței, cât și cu viziunea regizorală. Pentru că este mereu pe fugă, eroina impune un tempo vioi, construit coregrafic prin mici sărituri, brațe care vor să o prindă, dar care nu reușesc. O mișcare antrenantă ce îi va molipsi și pe micii spectatori, care vor dori să tropăie alături de actori, exprimându-și astfel și bucuria de a face parte din magia acestui spectacol.

Biletele pentru cele două reprezentații ale spectacolului „Turtița năzdrăvană” din 9 și, respectiv, 16 noiembrie, ora 16:00, au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe platformele Entertix și Myticket.

Autor: Stela Alecsiu
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 20:51

„Jaful secolului” a obţinut al treilea premiu la un festival internaţional de film

„Jaful Secolului”/ „Traffic” a primit sâmbătă, în Bulgaria, un nou premiu important: „Balkan Film Award”, desemnat cel mai bun film...

„Jaful secolului” a obţinut al treilea premiu la un festival internaţional de film
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 18:44

Moment special la premiera de gală „Hoţii de subiecte” – Actriţa Karina Jianu a primit „Premiul anual pentru Originalitate interpretativă” oferit de Margareta Pâslaru

Seara de gală a fost marcată de un moment special: cântăreaţa şi actriţa Margareta Pâslaru a oferit „Premiul anual pentru Originalitate...

Moment special la premiera de gală „Hoţii de subiecte” – Actriţa Karina Jianu a primit „Premiul anual pentru Originalitate interpretativă” oferit de Margareta Pâslaru
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 13:59

Triumf la Opera Națională București: tenorul Yusif Eyvazov, ovaționat frenetic minute în șir de către public

Seara de sâmbătă, 22 martie 2025, a marcat un moment de referință în istoria Operei Naționale București, publicul oferind aplauze...

Triumf la Opera Națională București: tenorul Yusif Eyvazov, ovaționat frenetic minute în șir de către public
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 13:48

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național

Programul Național Cantus Mundi invită publicul la seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de...

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 13:44

Lansarea volumului „Pe cărările omenescului“ de Dana Pîrvan la Librăria Cărturești Verona

Editura Litera vă așteaptă marți, 25 martie, ora 19.00 la Librăria Cărturești Verona (str. Pictor Arthur Verona nr.13-15) la lansarea...

Lansarea volumului „Pe cărările omenescului“ de Dana Pîrvan la Librăria Cărturești Verona
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 13:39

Verde la joc și teatru: „Marea aventură urbană” îi învață pe copii regulile de circulație rutieră

Stagiunea actuală continuă, la Teatrul Ion Creangă, cu noi spectacole pentru copii. Pe 29 martie, de la ora 16:00, în Foaierul Sălii Mari din...

Verde la joc și teatru: „Marea aventură urbană” îi învață pe copii regulile de circulație rutieră
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 10:49

Expoziţie dedicată covoarelor turkmene, la Muzeul Ţăranului Român

O expoziţie dedicată covoarelor turkmene, intitulată „Heavenly Beauty – Turkmen Carpet”, va fi vernisată, marţi, la Muzeul...

Expoziţie dedicată covoarelor turkmene, la Muzeul Ţăranului Român
Timp Liber marți, 25 martie 2025, 09:45

Evenimente de Ziua Mondială a Teatrului, în București

Pe 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului, sărbătoare inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Pentru a marca acest...

Evenimente de Ziua Mondială a Teatrului, în București