Sector 6: Autoritatea locală este pregătită pentru deszăpezire cu aproape 50 de echipaje şi utilaje
Sunt 25 de pluguri mici şi medii şi 18 mari, 43 de sărăriţe, 42 de cisterne, 15 autobasculante şi patru încărcătoare frontale.
Articol de arionmihaela, 12 noiembrie 2024, 18:16
Reprezentanţii Salubrizare Sector 6 sunt pregătiţi pentru deszăpezire cu 47 echipaje în regim de permanenţă, utilaje, 7.000 de tone de sare şi 152 de tone de clorură de calciu.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au scris, marţi, pe Facebook, că sunt 25 de pluguri mici şi medii şi 18 mari, 43 de sărăriţe, 42 de cisterne, 15 autobasculante şi patru încărcătoare frontale.
Conform sursei citate, se va interveni prioritar pe principalele artere şi intersecţii, pe perimetrele din proximitatea unităţilor de învăţământ şi instituţiilor publice, în staţiile de transport public, zonele de acces către centrele comerciale şi pieţele din sector.
Reprezentanţii autorităţii locale le recomandă cetăţenilor să parcheze responsabil, astfel încât utilajele de deszăpezire să poată interveni eficient pe toate străzile. Totodată, le reamintesc că au obligaţia să îşi deszăpezească locurile de parcare de reşedinţă pe care le-au închiriat.