„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
Articol de andreiabarsanbfm, 20 noiembrie 2024, 08:08 / actualizat: 20 noiembrie 2024, 18:09
Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Anna Karenina”, după Lev Tolstoi, în regia lui Dumitru Acriș, pe 23 și 24 noiembrie 2024, ora 18:30, la Sala Atelier – Strada Constantin Mille nr. 16.
Dramatizarea a fost realizată de Angelina Roșca, coregrafia este semnată de Ștefan Lupu, video, de Călin Laur, iar scenografia îi aparține tot lui Dumitru Acriș.
În distribuția amplă sunt: Ana Arkadievna Karenina – Ana Bianca Popescu, Alexei Alexandrovici Karenin – Cristi Iacob , Alexei Kirilovici Vronski – Vlad Logigan / Ionuț Vișan, Constantin Dmitrievici Levin – Alexandru Voicu, Ekaterina Alexandrovna Șcerbațkaia (Kiti) – Antonia Scutaru / Ana Radu, Mama Ekaterinei (Kiti) – Ana Bart, Stepan Arkadievici Oblonski (Stiv) – Andrei Seușan, Daria Alexandrovna Oblonskaia (Dolly) – Oana Pușcatu, Contesa Vronskaia – Andreea Grămoșteanu, Prințesa Betty Tversky – Irina Velcescu, Nicolai Levin – Marian Olteanu, Bătrânul – Virgil Aioanei, Avocatul – Rareș Florin Stoica, Psihanalista – Alina Rotaru, Contesa Lidia – Gabriela Iacob, Maria Nicolaevna – Claudia Prec, Egor Korsunskiy – dirijor, chelner – Vlad Milotoi
Piesa „Anna Karenina” bazată pe romanul lui Lev Tolstoi publicat în anul 1877, continuă să fascineze de un secol și jumătate. Textul romanului examinează la un nivel profund legăturile familiale, infidelitatea, dramele societății, dilemele morale și religioase și decăderea sufletului poporului rus într-o perioadă marcată de modernizare și tehnologizare.
Considerat a fi „cel mai cinematografic roman” al autorului rus, „Anna Karenina” a fost adaptat și montat de-a lungul timpului în numeroase forme, în teatru și film. Printre cele mai notabile ecranizări se numără versiunea din 1935, regizată de Clarence Brown și adaptarea din 2012, cu Keira Knightley în rolul principal, regizată de Joe Wright. Aceste adaptări continuă să exploreze și să reinterpreteze complexitatea emoțională și socială a poveștii, aducând-o în atenția publicului contemporan.
Pentru cea mai nouă producție a Teatrului Mic aduce în scenă elemente și accente contemporane vizuale și coregrafice care completează povestea clasică a relațiilor dintre personaje, invitând publicul într-un cadru intim și atemporal, creionat cu delicatețe de regizorul Dumitru Acriș.
„Timpul în care trăim și estetica teatrală modernă predispun spre o relectură scenică a textului clasic. Păstrând esența romanului, am corelat conținutul acestuia cu starea de spirit, mentalitatea, modul de comunicare, gama de sentimente și mediul social al omului de azi. Dincolo de romantismul și lirismul romanului, cu generozitate explorate în multiplele creații artistice de-a lungul timpului, aducem în scenă și ceea ce părea, până în prezent, ascuns, sau abia schițat în roman: stările de maximă tensiune, halucinațiile, comporamentul deviant ale eroinei cauzat de consumul drogurilor.
Compoziția spectacolului este construită, pe axa lui principală, din trei ședințe ale Annei Karenina cu psihoterapeutul, marcând trei faze semnificative de transformare psihologică a eroinei din care rezultă un final cu totul neașteptat. Am experimentat, dând voce, în plus la ceea ce spun eroii romanului, monologurilor interioare. Efectul l-am obținut prin redefinirea în contextul contemporan al procedeului aparté adus din epocile teatrale apuse. Acest lucru a impus elemente noi de tehnică a jocului actoricesc”, anunță Dumitru Acriș.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 14 și 15 decembrie.