Sector 3: Târgul de Crăciun „Laminor Winter Wonderland” se va deschide pe 29 noiembrie
Târgul va avea anul acesta cinci teme, anume tărâmurile "North Pole", "Magic Forest", "Tropical Xmas", "Circus Xmas" şi "Island".
Articol de arionmihaela, 20 noiembrie 2024, 08:39
Târgul de Crăciun „Laminor Winter Wonderland” se va deschide pe 29 noiembrie, la Hala Laminor, şi va fi organizat atât în interior, cât şi la exterior, a transmis Primăria Sectorului 3.
Conform sursei citate, târgul va avea anul acesta cinci teme, anume tărâmurile „North Pole”, „Magic Forest”, „Tropical Xmas”, „Circus Xmas” şi „Island”.
Târgul de Crăciun le va oferi spectatorilor o roată panoramică având înălţime de 33 de metri, baloane cu aer cald, o linie de tren pe ruta reşedinţei lui Moş Crăciun, 150 de zone pentru cadouri, un carusel tematic, dar şi diverse zone cu mâncare. De asemenea, în cadrul târgului vor avea loc ateliere pentru cei mici, dedicate moşului.
Intrarea la târgul „Laminor Winter Wonderland” va fi liberă şi anul acesta.