Sepsi Sfântu Gheorghe „fură” cadoul aniversării a un an de zile marca „Zeljko Kopic” cu un gol în prelungiri. Dinamo a fost lider în Superligă timp de o oră, dar invincibilitatea „câinilor” pe teren propriu continuă
Dinamo București a terminat la egalitate confruntarea din runda cu numărul 18 din Superligă, disputată împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, de pe teren propriu, scor final 1-1, după ce „câinii roșii” au condus desfășurarea evenimentelor și situația de la general încă din finalul primei reprize și până în minutele suplimentare ale partidei din campionatul intern. Autogolul semnat de Branislav Ninaj, după o fază neobișnuită o adusese în avantaj pe gruparea antrenată de Zeljko Kopic, iar „fotoliul” de lider era asigurat, până când un penalty a fost acordat oaspeților, iar un fost component al unei rivale din oraș a egalat pe ultima sută de metri. Într-un moment aniversar al clubului din „Ștefan cel Mare”, ca urmare a împlinirii unui an de când dinamoviștii sunt antrenați de tehnicianul croat, victoria le-a fost „anulată” de un final plin de presiune, iar „alb-roșii” au urcat pe treapta secundă din ierarhia generală.
Articol de mariosoare, 30 noiembrie 2024, 23:13
Dinamo București a primit vizita în etapa a 18-a din Superligă celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, cu o zi înainte de „Ziua Națională a României”. Organizatorii clubului din Capitală au primit un refuz în privința intonării imnului țării noastre pe stadionul „Arcul de Triumf”, deși invitaseră un interpret la vioară să fredoneze „Deșteaptă-te, române!” în fața suporterilor prezenți la meci. Motivul pentru care acest plan nu a funcționat nu a fost amintit până în acest moment de LPF ori alte organe de conducere din fotbalul românesc. Partida dintre cele două grupări avea să înceapă cu situarea „câinilor roșii” pe locul al patrulea în campionatul intern, cu un total de 28 de puncte, fiind la egalitate din această perspectivă cu CFR Cluj și cu Universitatea Craiova, dar plasându-se la două lungimi distanță de echipa cu care împart o relație specială, „U” Cluj, respectiv la un punct în fața rivalei din oraș, FCSB și trupei din Ploiești, Petrolul.
Zeljko Kopic a împlinit în ziua disputării acestei confruntări un an de zile de când a semnat cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, iar această aniversare vine într-o perioadă fastă pentru clubul din Capitală, datorită prestațiilor înregistrate în acest sezon până în prezent. „Alb-roșii” nu au putut să se bazeze pentru înfruntarea cu formația din Covasna pe golgheterul din stagiunea actuală și unul dintre cei mai în formă fotbaliști din întrecerea internă, Astrit Selmani, din cauza cumului de cartonașe galbene, dar nici pe portarul de bază, Adnan Golubovic. De asemenea, Răzvan Pașcalău nu a putut fi inclus în lotul final al antrenorului croat pentru această partidă, iar, de partea cealaltă, Valentin Suciu nu a întâmpinat inconveniente privind componența echipei.
Ioan Ovidiu-Andrieș și-a anunțat decizia de a cumpăra 5% din acționariatul dinamoviștilor, aducând o contribuție clară la adresa societății „Red & White Management” în calitate de om de afaceri din Arad. În cele mai recente cinci partide în care a fost implicată, trupa din Capitală a înregistrat trei succese, un rezultat de egalitate și o înfrângere. Deplasările disputate de formația din Covasna i-au adus lui Sepsi, în același interval de timp, două eșecuri, o remiză și două victorii. De menționat ar fi faptul că „alb-roșii” nu au mai trecut în toate competițiile de covăsneni din anul 2019, atunci când, pe teren străin, se impunea cu scorul limită de 1-0, în vreme ce Sepsi a câștigat cel mai recent duel desfășurat cu Dinamo în calitate de gazdă, iar turul din campionat s-a încheiat nedecis, scor 1-1.
Înainte de startul partidei din Capitală, fundașul central al celor de la Dinamo București, Răzvan Patriche, a primit un tricou aniversar pentru cele 200 de meciuri jucate în echipamentul „câinilor”, iar peluza „Cătălin Hîldan” a recitat imnul României timp de câteva minute pe teren propriu, acolo unde formația din „Ștefan cel Mare” nu a mai cedat de 356 de zile. Confruntarea dintre cele două cluburi a debutat cu o prezență mult mai ridicată a trupei gazdă în jumătatea de teren adversă, iar prima șansă de a pune probleme buturilor apărate de Roland Niczuly a venit din gheata lui Raul Opruț, care, după o așezare mai bună a balonului, a încercat poarta de la distanță, dar execuția sa a ajuns în peluza ocupată de fani ai covăsnenilor.
Cătălin Cîrjan l-a testat câteva minute mai târziu pe goalkeeper-ul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, atunci când fotbalistul crescut în academia celor de la Arsenal Londra a făcut slalom printre fundașii covăsnenilor, iar după o bicicletă reușită în fața lui Denis Ciobotariu, execuția sa de la finalul acțiunii a fost mult prea slabă pentru a crea probleme serioase. După o recuperare izbutită în apropierea careului formației antrenate de Valentin Suciu, căpitanul „alb-roșilor”, Dennis Politic a intrat în suprafața de pedeapsă și, deși, mingea îi era poziționată pe piciorul său stâng, acesta nefiind cel de bază, a decis să șuteze la colțul lung, iar șutul său a lovit stâlpul porții celor de la Sepsi, scurgându-se, mai apoi, pe linia buturilor oaspeților, spre uluirea publicului dinamovist din tribune.
Sepsi Sfântu Gheorghe a fost „inexistentă” în prima jumătate a reprizei întâi, nereușind să țină aproape deloc de balon și să avanseze liniile înspre careul dinamovist, iar următoarea oportunitate de a marca le-a aparținut tot gazdelor. După o fază fixă executată punând în aplicare o schemă lucrată la antrenamente, Maxime Sivis a fost pasat într-o poziție perpendiculară cu spațiul buturilor covăsnene, dar fundașul dreapta francez al trupei „alb-roșii” a finalizat acțiunea cu o execuție complet ratată, iar mingea a ajuns departe de poarta adversă. Cea mai mare ocazie de gol, totuși, din primele 30 de minute ale partidei din campionatul intern, a fost trecută în contul oaspeților, atunci când, fostul jucător al dinamoviștilor, Cosmin Matei, a centrat ideal în careul oponent, iar de acolo, Mino Sota a încercat să reia plasat cu o lovitură de cap, dar mingea a fost blocată de Josue Homawoo. Însă, pe fază a fost Branislav Ninaj, un alt apărător central, al cărui voleu a fost apărat de Alexandru Roșca, goalkeeper-ul gazdelor fiind avantajat și de traiectoria centrală pe care a căpătat-o șutul aadversarului.
Replica „câinilor roșii” a venit la faza ce a urmat, atunci când Hakim Abdallah, revenit pe poziția sa de atacant central, după ce a fost utilizat drept extremă dreapta și stânga de către Zeljko Kopic, a fost lansat în profunzime de Patrick Olsen care a oferit un potențial assist excepțional. Totuși, preluarea mult prea largă a atacantului din Madagascar a condus la închiderea unghiului de finalizare și șutul său cu care a încheiat faza a fost respins din colțul scurt de Roland Niczuly. Tot dinamoviștii au încercat să deblocheze tabela, dar Cătălin Cîrjan a trimis cu mult pe lângă poartă din poziție centrală, nefiind atacat de vreun fotbalist de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Deschiderea de scor a venit în apropiere de finalul actului întâi, atunci când un atac bine gândit, extrem de rapid al fotbaliștilor lui Zeljko Kopic l-a regăsit în mijlocul terenului, neincomodat de vreun adversar, pe Cătălin Cîrjan, care a filtrat mingea către Hakim Abdallah. Vârful african a șutat dintr-o poziție mai puțin favorabilă, iar balonul respins de Denis Ciobotariu a fost trimis în proprie poartă de Branislav Ninaj care nu a putut să își calculeze pașii și să respingă corespunzător.
A doua repriză a acestei confruntări a fost începută mult mai hotărât de oaspeți, care, după câteva minute în care au „analizat terenul” advers, au reușit să restabilească egalitatea prin fostul atacant al campioanei din Cupa României, Marius Coman. Vârful de atac al covăsnenilor a împins balonul în plasa porții apărate de Alexandru Roșca, după ce faza a fost una extrem de încâlcită, în care Branislav Ninaj a încercat să înscrie cu o execuție pretențioasă, dar a fost blocat. După lungi verificări realizate de arbitrii aflați în cabina VAR, golul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a fost anulat pe motiv de offside semnalizat la fundașul central al covăsnenilor. Branislav Ninaj, deși nu a atins mingea în vreun fel, a influențat acțiunea din care s-a marcat, deoarece a obstrucționat momentul în care goalkeeper-ul „câinilor” a boxat balonul, iar acest gest a dus la finalizarea fazei cu un gol neregulamentar.
Cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe au mai amenințat într-o ocazie buturile apărate de Alexandru Roșca, atunci când Denis Ciobotariu, un fost component al lotului formației gazdă din acest meci din Superligă, s-a înălțat cel mai tare și a reluat dintre câțiva adversari balonul cu o lovitură de cap, dar execuția sa a căzut pe plasa buturilor „câinilor roșii”. Cu un sfert de oră înainte de terminarea meciului din întrecerea internă, Patrick Olsen a recuperat o minge la mijlocul terenului, iar după o secvență ofensivă strălucită a oaspeților care s-a menținut timp de 10-15 minute, dinamoviștii au dat „semne de viață”. Cătălin Cîrjan și-a depășit adversarul direct, și-a creat culoar de șut și a plasat mingea la colțul lung, dar, chiar dacă balonul a prins gazonul, Roland Niczuly a respins în lateral și a păstrat un avantaj minim pe tabelă pentru bucureșteni.
În ultimul minut adițional, Cosmin Matei a fost faultat în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar, după ce mai mulți fotbaliști ai celor de la Dinamo au căzut în careu, Szabolcs Kovacs a dictat lovitură de la 11 metri pentru trupa antrenată de Valentin Suciu, într-un murmur total venind dinspre tribunele arenei din Capitală. După consultarea videoarbitrajului, centralul jocului a rămas la decizia ințială și a permis formației oaspete să aibă ocazia de a egala situația de la general. De la punctul cu var, fostul jucător al celor de la FCSB, rivala „câinilor”, a transformat penalty-ul cu multă eleganță și calm, apelând la o execuție pretențioasă, un lob trimis pe centrul porții. Alexandru Roșca plecase în colțul din dreapta sa și i-a fost imposibil să intervină pentru a își păstra gruparea pentru care evoluează pe prima poziție a clasamentului. Covăsnenii au reușit să dea lovitura și să o coboare din fruntea Superligii pe trupa lui Zeljko Kopic, dar și să risipească orice semn de bucurie afișat de antrenorul croat și toată „suflarea” dinamovistă într-o zi de sărbătoare.
„Alb-roșii” au un punct în minus față de liderul de dinaintea etapei, „U” Cluj, dar ardelenii au un meci mai puțin, în timp ce, de partea cealaltă, Sepsi Sfântu Gheorghe a izbutit intrarea între primele șase formații din Superligă. „Câinii” au mai o bornă spectaculoasă, aceea de a continua să nu piardă în „propria casă” de aproape un an de zile, iar sărbătorirea a 365 de zile sub comanda lui Zeljko Kopic a avut drept cadou pentru tehnicianul din Croația această reușită. În runda care urmează, trupa din „Ștefan cel Mare” va evolua la Buzău, contra Gloriei, dar nu înainte ca jucătorii formației din Capitală să joace în Cupa României, în același oraș, dar cu Metalul. De partea cealaltă, covăsnenii o vor întâlni pe Rapid, pe teren propriu, pentru ca, în cea de-a doua competiție ca importanță, Sepsi să joace cu CSM Reșița.