Ascultă Radio București FM Live

Doliu în fotbalul românesc: Helmuth Duckadam a decedat la vârsta de 65 de ani, din cauza problemelor cardiace. Marcel Pușcaș a făcut anunțul despre decesul „Eroului de la Sevilla”

Fostul mare portar român, Helmuth Duckadam, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, în după-amiaza zilei de luni, 2 decembrie 2024, după ce a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și îi erau bine cunoscute problemele cardiace cu care se confrunta. „Eroul de la Sevilla”, după cum era poreclit legendarul goalkeeper român, a suferit cea mai recentă operație pe cord deschis în luna septembrie a acestui an, iar semnele afișate pe atunci de către fostul component al lotului cu care Steaua București triumfa în Cupa Campionilor în mai 1986 erau unele pozitive. Un bun prieten de-ai săi, Marcel Pușcaș, a fost cel care a făcut public anunțul decesului uneia dintre gloriile fotbalului românesc, printr-un mesaj publicat pe contul său oficial de pe rețelele de socializare.

Doliu în fotbalul românesc: Helmuth Duckadam a decedat la vârsta de 65 de ani, din cauza problemelor cardiace. Marcel Pușcaș a făcut anunțul despre decesul „Eroului de la Sevilla”
Foto: Sursă foto: Facebook - ProSport

Articol de mariosoare, 2 decembrie 2024, 13:54

Helmuth Duckadam (65 de ani) a decedat în după-amiaza acestei zile, după ce a pierdut lupta cu problemele de sănătate, predominant cele cardiace, cu care se confrunta. Fostul portar român a fost pus față în față cu diverse diagnostice nefavorabile în ultimii ani, iar în luna septembrie a acestui an, a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis. Cel care a fost poreclit „Eroul de la Sevilla”, după seria de patru lovituri de la 11 metri pe care le-a salvat în finala Cupei Campionilor Europeni disputată împotriva Barcelonei, suficientă pentru ca Steaua București să fie „încoronată” câștigătoarea prestigiosului trofeu, a declarat, în mai multe rânduri, că a fost ghinionist în ceea ce privește starea de sănătate de-a lungul timpului, ca urmare a numeroaselor operații pe care le-a avut:

La mână am avut vreo 5 operații. Apoi mi-am pus și o proteză la genunchi… am destule operații! Când trec prin aeroport, țiuie toate aparatele alea. De 34 de ani, iau zilnic în jur de 18-20 de pastile”, transmitea Helmuth Duckadam, într-un interviu acordat în urmă cu patru ani unui post de televiziune din România. Totuși, cauza principală a decesului ce i-a fost provocat fostului mare portar din țara noastră a fost reprezentată de problemele cardiace, iar ultima intervenție chirurgicală în acest sens a avut loc în urmă cu câteva luni, moment în care, optimismul și scepticismul îl caracterizau pe fostul președinte de imagine al clubului FCSB, din Capitală, după cum declara el însuși:

A reușit, acum vedem mai departe. Durează recuperarea… e grea de tot, dar asta e. (n.r.: Doctorii ce spun? A fost bine?) Da! Totul a fost în parametri, acum vedem mai departe”, puncta fosta legendă a fotbalului românesc, într-o declarație pe care o oferea, la acel timp, celor de la AS. Bunul său prieten, Marcel Pușcaș, a fost cel care a informat public lumea despre decesul fostului portar român, într-un mesaj publicat pe contul său de pe rețelele de socializare, în care este vizibil afectat de cele întâmplate și oferă detalii despre ultimele interacțiuni pe care le-a avut cu Helmuth Duckadam:

Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, au fost cuvintele folosite de fostul mijlocaș român pentru a rezuma tragedia provocată de acest eveniment nefericit ce s-a revărsat asupra sportului din țara noastră.

Decesul fostului mare portar român care a evoluat, de-a lungul carierei sale, și pentru UTA Arad, acolo unde și-a început cariera de fotbalist, a fost consemnat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02:00, la Spitalul „Militar”, din București. Acesta fusese transportat la unitatea medicală din Capitală în ziua de sâmbătă, atunci când dădea semne negative privind tratamentul administrat pentru problemele cardiace pe care le resimțea tot mai tare în ultimul timp. În momentul de față, trupul lui Helmuth Duckadam se află la morga unității medicale unde s-a stins din viață, iar datele referitoare la ziua, ora și locul înmormântării sale urmează a fi precizate de membrii familiei sale.

În finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată de Steaua Bucureşti şi FC Barcelona, Duckadam a reuşit să apere toate cele patru lovituri de la 11 metri ale spaniolilor. O finală cât o carieră pentru Duckadam, deoarece în naţională a adunat doar două prezenţe, ambele în meciuri amicale, în ‘82, când se transfera de la UTA la Steaua.

Poate ar fi urmat şi altele, dar la două luni după finala de la Sevilla, într-o dimineaţă, îi amorţesc degetele de la mâna dreaptă. Era în vacanţă la Semlac, iar un prieten îi spune: ”Poate ieri, la pescuit ai ţinut undiţa prea strâns”. Şi totuşi, nu e de glumă, era un anevrism. Este transportat de urgenţă în Bucureşti şi operat în aceeaşi zi, intervenţie care a durat aproape cinci ore. Mâna i-a fost salvată, dar cariera s-a oprit acolo. Într-un moment de glorie, dar la numai 27 de ani.

Mai apoi, Helmuth Duckadam a devenit poliţist de frontieră, a vrut să se stabilească în Statele Unite şi a încercat să fie politician, înainte de a reveni la matcă, adică la Steaua, unde acum este director de imagine. Performanţa lui Helmut Duckadam pe stadionul „Sanchez Pizjuan” din Sevilla a fost înscrisă în Cartea Recordurilor. Cariera lui a fost întreruptă la vârsta de 27 de ani, după o intervenţie chirurgicală la braţul drept. Ulterior, a mai jucat în perioada 1989-1991 la Vagonul Arad. La încheierea carierei, Helmut Duckadam avea în palmares 2 titluri naţionale, o Cupă a României şi o Cupă a Campionilor Europeni.

După ieşirea din fotbal, Helmut Duckadam s-a angajat în Poliţia de frontieră, în localitatea natală Semlac, însă ulterior s-a pensionat pe caz de boală. În 2003, a câştigat Loteria Vizelor şi a emigrat în Statele Unite, alături de prima sa soţie şi fiică, însă a revenit în ţară după doar un an. În 2004, Duckadam a intrat în politică, în Partidul Noua Generaţie, conform informațiilor publicate pe site-ul Antena 3 CNN.

Etichete:
Atracții noi la Târgul „Poveste de Crăciun” în luna decembrie
Actualitate miercuri, 4 decembrie 2024, 09:10

Atracții noi la Târgul „Poveste de Crăciun” în luna decembrie

Opera Comică pentru Copii continuă să transforme sărbătorile de iarnă într-o experiență magică. Târgul „Poveste de Crăciun” aduce...

Atracții noi la Târgul „Poveste de Crăciun” în luna decembrie
Cum recunoști o campanie de dezinformare în social media
Actualitate miercuri, 4 decembrie 2024, 09:10

Cum recunoști o campanie de dezinformare în social media

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Cum recunoști o campanie de dezinformare în social media
O mie de bilete gratuite pentru copii la patinoarul de Crăciun din Parcul Bazilescu
Actualitate miercuri, 4 decembrie 2024, 08:55

O mie de bilete gratuite pentru copii la patinoarul de Crăciun din Parcul Bazilescu

O mie de bilete gratuite sunt oferite copiilor la patinoarul de Crăciun din Parcul Bazilescu, anunţă  Primăria Sectorului 1. ”Le-am...

O mie de bilete gratuite pentru copii la patinoarul de Crăciun din Parcul Bazilescu
Vreme închisă în București
Actualitate miercuri, 4 decembrie 2024, 06:41

Vreme închisă în București

Vremea va fi închisă în București. Înnorările vor persista, iar trecător vor fi posibile precipitaţii sub formă de burniţă. Vântul va...

Vreme închisă în București
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 23:57

Cupa României: CS Afumați a fost gazdă în meciul cu Rapid București, dar „Giulești” a fost locul în care elevii lui Marius Șumudică au învins fără emoții și sunt lideri în grupa A

Pe stadionul „Giulești”, din Capitală, CS Afumați și Rapid București s-au întâlnit pentru a doua oară în istorie într-un meci direct,...

Cupa României: CS Afumați a fost gazdă în meciul cu Rapid București, dar „Giulești” a fost locul în care elevii lui Marius Șumudică au învins fără emoții și sunt lideri în grupa A
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 21:04

Calificare în grupa principală a Europeanului de handbal feminin pentru naționala României: Muntenegru câștigă în fața Cehiei și trimite „tricolorele” pe zero în duelurile cu „giganții” acestui sport

UPDATE: Naționala de handbal feminin a României s-a calificat în grupa principală a Campionatului European din Ungaria, Elveția și Austria,...

Calificare în grupa principală a Europeanului de handbal feminin pentru naționala României: Muntenegru câștigă în fața Cehiei și trimite „tricolorele” pe zero în duelurile cu „giganții” acestui sport
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 21:02

Multi nori, pe cerul Capitalei

La noapte, Nebulozitatea joasã va persista, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de 1…2 grade. Miercuri, Înnorãrile vor...

Multi nori, pe cerul Capitalei
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 20:59

Mai multe clădiri din București, iluminate în culoarea violet

  Palatul Parlamentului, sediul Primariei Capitalei, dar și cladirile unor instituții din țara au fost iluminate in aceasta seara in culoarea...

Mai multe clădiri din București, iluminate în culoarea violet