Situația din Superligă „se strânge”, după victoria confortabilă a celor de la FCSB împotriva lui Dorinel Munteanu, la Galați. „U” Cluj comite pași greșiți pe teren propriu, iar un singur punct desparte primele trei clasate
FCSB s-a impus cu scorul final de 4-1, la Galați, contra celor de la Oțelul, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 18 din Superligă, iar datorită acestui succes înregistrat în campionatul intern, situația din fruntea ierarhiei este una extrem de echilibrată, deoarece un singur punct este plasat între actualul lider, CFR Cluj, cealaltă formație din Ardeal, „U”, care a s-a „împiedicat” pe teren propriu în această rundă, dar și ocupanta ultimei poziții de pe podiumul întrecerii, campioana României en-titre. În ziua în care evenimentul major al fotbalului românesc a fost marcat de decesul legendarului portar român, Helmuth Duckadam, „roș-albaștrii” s-au fotografiat înaintea confruntării din Moldova cu tricouri inscripționate cu chipul celui care a intrat în Cartea Recordurilor, ca urmare a seriei de patru lovituri de departajare apărate în finala Cupei Campionilor din anul 1986, de la Sevilla, contra Barcelonei.
Articol de mariosoare, 2 decembrie 2024, 23:31
FCSB fusese avantajată înainte de disputarea înfruntării din Moldova, împotriva celor de la Oțelul Galați, ca urmare a eșecului suferit de liderul de dinaintea etapei cu numărul 18 din Superligă, „U” Cluj, în compania unei formații de tradiție din campionatul României, UTA Arad, scor 0-1. „Roș-albaștrii” se clasau pe ultimul loc din play-off înainte de startul înfruntării desfășurate în compania trupei antrenate de Dorinel Munteanu, iar o victorie ar fi asigurat prezența pe podiumul din întrecerea internă, prin prisma jocului rezultatelor înregistrate recent. Echipa condusă de Elias Charalambous venea la malul Dunării după rezultatul de egalitate bifat pe plan european contra celor de la Olympiakos, iar în duelurile de pe plan intern, contextul era favorabil formației din Capitală, dacă privim triumful clar înregistrat pe teren propriu cu nou-promovata, Unirea Slobozia, scor 3-0.
De partea cealaltă, Oțelul Galați avea șase meciuri fără victorie pe teren propriu, iar în cele mai recente cinci înfruntări disputate în campionatul intern, „dunărenii” înregistraseră trei înfrângeri, un rezultat de egalitate și o singură victorie. Întâlnirile directe dintre cele două cluburi arăta, înainte de fluierul de start al acestui meci din etapa a 18-a din campionat, faptul că ultimele cinci dueluri disputate au oferit două succese trecute în contul bucureștenilor, alte două victorii adjudecate de moldoveni, iar un alt joc s-a încheiat nedecis, scor 1-1. Pentru această partidă, gazdele nu s-au putut baza pe Andronache, Chira și Lameira, indisponibili din cauza problemelor fizice și din pricina eliminărilor, iar oaspeții au fost nevoiți să facă deplasarea fără Alexandru Băluță, Vlad Chiricheș, Mihai Lixandru, Luis Phelipe și Octavian Popescu.
Confruntarea din Moldova din Superligă a debutat cu un moment emoționant, deoarece un minut de reculegere s-a ținut în memoria celui care a fost unul dintre cei mai valoroși portari din istoria fotbalului românesc, Helmuth Duckadam, decedat în ziua în care a fost programată partida, din cauza unui accident vascular și a unor probleme cardiace cu care se confrunta de o bună perioadă de timp. De asemenea, elevii antrenați de Elias Charalambous au realizat fotografia de grup de dinaintea „lansării” oficiale în „miezul” meciului purtând tricouri ce erau inscripționate cu figura celui poreclit „Eroul de la Sevilla”, pentru a comemora performanța uriașă bifată de acesta de-a lungul carierei sale, în mod special pentru seria de patru lovituri de departajare apărată în finala Cupei Campionilor din anul 1986, la Sevilla, contra Barcelonei, ce a adus trofeul mult dorit echipei „roș-albastre”.
În termeni fotbalistici, duelul de la Galați din întrecerea internă a debutat cu un forcing ofensiv arătat de campioana en-titre din Superligă, iar această „avalanșă” de presiune a fost recompensată printr-un gol înscris de cel mai în formă fotbalist al celor de la FCSB din acest sezon și, totodată, golgheterul acestei echipe și al întrecerii interne, Daniel Bîrligea. Marius Ștefănescu s-a aflat, în minutul nouă al partidei, la colțul terenului și a centrat periculos în mijlocul careului cu mult efect, acolo de unde Joyskim Dawa a deviat cu o lovitură de cap, iar fostul atacant al celor de la CFR Cluj s-a aflat în locul potrivit la momentul potrivit pentru a împinge balonul în plasa porții apărate de Dur-Bozoancă. Vârful „roș-albaștrilor” a marcat fără probleme din apropierea unor adversari, iar deschiderea de scor i-a aparținut grupării oaspete care încercase mai mult buturile gazdă până în acel punct.
La capătul primului sfert de oră, replica Oțelului Galați a venit, iar Răzvan Tănasă s-a infiltrat printre cuplul de fundași centrali de la FCSB, iar, după o serie de driblinguri reușite prin intermediul cărora și-a creat un culoar de finalizare prielnic, extrema stângă a grupării moldovene s-a decis să finalizeze cu un șut la colțul scurt, dar Ștefan Târnovanu a fost la post și a respins execuția în afara terenului. Din lovitura de colț obținută de jucătorii pregătiți de pe margine de Dorinel Munteanu, centrarea lui Alexandru Pop a fost îndepărtată din gura porții de Darius Olaru, care a apelat la o execuție acrobatică, dar, până la urmă, mingea a ajuns tot la vârful de atac al Oțelului. Recentrarea acestuia l-a găsit liber în centrul suprafeței de pedeapsă pe Juri Cisotti, care a reluat pe spate din viteză, dar balonul nu a creat probleme buturilor „roș-albastre”.
Același mijlocaș central italian a fost aproape, în minutul 27, să egaleze situația la general, atunci când a pătruns hotărât înspre careul advers, iar, după ce a reușit să rămână cu balonul la picior, a finalizat cu stângul dintr-o poziție perpendiculară cu spațiul porții apărate de Ștefan Târnovanu, dar execuția sa s-a scurs cu puțin pe lângă stâlpul din stânga al celor de la FCSB.
Cu cinci minute înainte de terminarea primei reprize din acest duel din Superligă, o acțiune extrem de rapidă purtată în trei fotbaliști a campioanei României a dus la dublarea avantajului de pe tabela de marcaj. Darius Olaru a preluat o minge în centrul terenului pe care a controlat-o elegant și a aruncat-o cu o pasă pe sus către Marius Ștefănescu, iar fostul jucător al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a apelat la o centrare la prima bară cu aceeași intensitate. La finalizare, Alexandru Musi a luat fața defensivei adverse și a marcat cu un șut plasat, pe lângă goalkeeper-ul moldovenilor, reușind să marcheze și să aibă un impact serios asupra unui meci în care a fost implicat, după ce a câștigat încrederea staff-ului tehnic al „roș-albaștrilor”.
La două minute trecute de la reluarea confruntării de la malul Dunării, o acțiune personală de mare calitate semnată de Daniel Bîrligea a dus la desprinderea pe tabela de marcaj a jucătorilor antrenați de tehnicianul cipriot. Principalul factor ofensiv al celor de la FCSB din momentul de față a preluat o minge la mijlocul terenului, a combinat cu Adrian Șut, iar după ce a reprimit balonul de la mijlocașul român, a început să treacă cu lejeritate de oponenții care au ieșit în întâmpinarea sa. Totuși, finalizarea acestei acțiuni a fost cea mai spectaculoasă, deoarece vârful „roș-albaștrilor” a tras la colțul lung, puternic, imparabil, iar tabela de marcaj s-a modificat în favoarea campioanei României în exercițiu. Grație dublei din meciul contra gălățenilor, Daniel Bîrligea a ajuns la cota nouă în privința golurilor marcate, iar în legătură cu pasele decisive, atacantul de națională a ajuns la borna de trei.
Câteva minute mai târziu, o preluare pe poziție viitoare a lui Răzvan Tănasă a dus la faultul comis de Siyabonga Ngezana în suprafața de pedeapsă, care nu a fost atent și l-a trântit pe atacantul celor de la Oțelul la pământ. Gestul a fost suficient pentru centralul român pentru a lua decizia de a dicta lovitură de la 11 metri pentru gazde. Responsabilul cu transformarea acestui penalty „a căzut pe umerii” lui Alexandru Pop, care, în duelul unu contra unu cu Ștefan Târnovanu, a ales să șuteze în partea opusă celei în care plonjase goalkeeper-ul convocat la prima reprezentativă a României de către Mircea Lucescu. Cu aproximativ 30 de minute înainte de expirarea timpului regulamentar, Adrian Șut l-a testat serios pe Dur-Bozoancă, atunci când, din interiorul suprafeței de pedeapsă a trimis o „torpilă” la colțul lung, dar portarul gazdelor a respins în lateral.
Când ceasul mai arăta 10 minute până la intrarea în minutele adiționale ale acestei înfruntări, Florin Tănase a filtrat o pasă pe poziție viitoare pentru fundașul dreapta cu profil ofensiv, Valentin Crețu. Lateralul celor de la FCSB a centrat din prima în căutarea lui David Miculescu, iar Horațiu Feșnic a dictat lovitură de pedeapsă pentru oaspeți, ca urmare a semnalizării unui henț comis de Martin Angha, care a întârziat să își retragă mâna în timp util. Darius Olaru a ratat, în primă fază, transformarea penalty-ului acordat pentru campioana României, pentru că Dur-Bozoancă a ghicit colțul în care căpitanul „roș-albaștrilor” a șutat la semi-înălțime, dar pe respingere, mijlocașul român a fost atent și a marcat cu poarta goală.
FCSB a rezistat fără să mai încaseze vreun gol până la sfârșitul meciului și fără să mai amenințe periculos buturile celor de la Oțelul, iar cele treie puncte o situează pe formația din Capitală pe ultimul loc de pe podiumul din campionatul intern, cu cele 30 de puncte acumulate până în prezent, fiind la o singură lungime distanță față de CFR Cluj, dar și la egalitate cu „U” Cluj. De asemenea, diferența față de urmăritoare, mai exact, trei puncte în fața Petrolului, două puncte față de Universitatea Craiova și o singură lungime distanță față de rivala din oraș, Dinamo București, trebuie amintită. Oțelul Galați se află pe treapta a noua din Superligă cu un total de 23 de puncte, fiind nevoită să recupereze patru puncte pentru a ocupa ultimul loc din primele șase ierarhizate.
În runda următoare, formația bucureșteană va evolua împotriva unei alte grupări din Moldova, FC Botoșani, pe când Oțelul Galați se va deplasa la Sibiu pentru a o înfrunta pe FC Hermannstadt, dar, până la meciurile din Superligă, duelurile din Cupa României sunt cele care le așteaptă pe cele două trupe. În cealaltă competiție internă, „roș-albaștrii” se va duela cu Agricola Borcea, iar moldovenii vor juca departe de casă, împotriva echipei din Vâlcea, Râmnicu Vâlcea.