Performanță istorică reușită de Dinamo București în campionatul României: „câinii roșii” au jucat în 10 oameni mai mult de o repriză, dar au învins la Buzău și conduc ierarhia din Superligă
Dinamo București a câștigat pe terenul celor de la Gloria Buzău, scor 1-0, în etapa cu numărul 19 din Superligă, într-un meci disputat în deplasare, grație golului marcat de Astrit Selmani în minutul 52 al confruntării, după ce, în prima repriză a partidei, Maxime Sivis a fost eliminat de arbitru, din pricina unui fault dur comis asupra unui adversar. În aceste condiții, elevii antrenați de Zeljko Kopic au urcat pe prima poziție din clasamentul campionatului intern, după o lungă perioadă de timp, iar perspectivele „alb-roșilor” sunt unele pline de speranță, după ce au reușit să se mențină consecvenți până în acest punct și să rămână în lupta pentru titlu de la etapă la etapă. De partea cealaltă, înfrângerea suferită în fața dinamoviștilor a coborât formația antrenată de Eugen Neagoe pe ultima poziție din ierarhia întrecerii interne, iar cel mai recent tronson accesat din acest sezon nu este unul deloc grozav pentru gruparea din Buzău.
Articol de mariosoare, 8 decembrie 2024, 00:19 / actualizat: 8 decembrie 2024, 10:23
Dinamo București se deplasa la Buzău pentru a doua oară în decurs de câteva zile, de această dată, pentru a disputa un meci din Superligă împotriva uneia dintre formațiile nou-promovate în acest sezon, Gloria, echipă aflată într-un impas evident, din cauza poziționării în clasament, dar și ca urmare a ultimelor rezultate consemnate. Trupa antrenată de Zeljko Kopic nu experimentase cel mai bun meci în compania unei alte echipe din Buzău, Metalul, mai exact, în duelul din runda secundă din Cupa României, deoarece acea înfruntare s-a terminat cu scorul de 0-0, fără ca elevii conduși de tehnicianul croat de pe margine să reușească să își creeze prea mari oportunități de a marca și de a triumfa la capătul celor 90 de minute regulamentare și timpului suplimentar acordat.
În campionat, totuși, înainte de a evolua contra celor de la Gloria Buzău, „alb-roșii” veneau după trei meciuri fără înfrângere, în care două rezultate de egalitate și un succes au fost consemnate, pentru ca înfruntările desfășurate departe de Capitală să fie unele extrem de pozitive, deoarece cele cinci jocuri lipsite de eșec arată această bornă atinsă de dinamoviști. În tabăra adversă, Gloria Buzău izbutise să înregistreze două eșecuri și trei victorii în cele mai recente cinci meciuri în care a fost implicată în întrecerea din primul eșalon al fotbalului românesc, iar dacă ar fi să ne oprim cu privirea asupra duelurilor directe dintre cele două echipe, statisticile arătau faptul că trupa antrenată de Eugen Neagoe a trecut de Dinamo o singură dată în același interval de ultimi meciuri, „alb-roșii” au reușit două succese, iar alte trei partide s-au terminat cu o remiză.
De această dată, duelul din etapa a 19-a din campionatul intern, după ce turul a fost de partea formației bucureștene, la finalul unei victorii clare, consemnată cu scorul de 4-1, a debutat cu o primă șansă de a înscrie evidentă ratată de atacantul central al clubului promovat în acest sezon în prima ligă din fotbalul din țara noastră, atunci când Ricardo Matos a reluat cu o lovitură de cap în viteză puțin peste bara transversală a porții apărate de Alexandru Roșca. Centrarea a venit din partea lui Alessandro Ciranni, cel care primise o pasă cu călcâiul, spectaculoasă, de la David Tavares. Fundașul lateral al Gloriei Buzău a trecut cu ușurință de Cristian Costin, folosit de Zeljko Kopic sub formă de improvizație în flancul stâng al apărării, și a servit vârful de atac al gazdelor în gura porții, dar finalizarea nu a fost foarte precisă.
Un moment controversat a apărut în minutul 26 al confruntării, atunci când David Tavares s-a prăbușit pe gazon la mijlocul terenului, după un duel tare pe care l-a avut cu Maxime Sivis. Fundașul dreapta al oaspeților a încercat să recupereze balonul care se afla în posesia mijlocașului de creație din Capul Verde, dar excesul de zel a dus la o intervenție neglijentă și extrem de dură ce nu a fost penalizată, în primă fază de centralul acestui meci. Totuși, Sebastian Colțescu a fost sesizat din camera VAR și a revenit asupra fazei, acordând un cartonaș roșu fotbalistului celor de la Dinamo care a fost trimis la vestiare cu câteva minute înainte de intrarea în ultimul sfert de oră al actului întâi, ca urmare a lovirii adversarului în zona gambei piciorului drept cu crampoanele în față.
O ocazie uriașă a fost notată cu trei minute înainte de terminarea primei părți a acestui duel din Superligă, atunci când Alexandru Jipa s-a desprins de adversarul său direct, Eddy Gnahore, a izbutit să îl depășească cu destul de multă ușurință și pe Patrick Olsen, iar, mai apoi, a filtrat o pasă corespunzătoare pentru Rassambek Akhmatov. Mijlocașul francez al gazdelor a urcat foarte mult la această acțiune, s-a demarcat în golul lăsat de cuplul de fundași centrali al formației „alb-roșii” și a fost pus față în față cu o situație de finalizare, de unu contra unu cu Alexandru Roșca. Acesta a încercat să lobeze portarul dinamoviștilor, dar mingea direcționată de el a fost trimisă mult prea în exterior, astfel că balonul a lovit stâlpul din dreapta goalkeeper-ului „alb-roșilor”, iar faza s-a încheiat fără ca tabela de marcaj să fie modificată.
A doua repriză a acestei înfruntări a fost începută cu mult mai curaj din partea elevilor conduși de pe margine de Zeljko Kopic, iar în minutul 51, Cătălin Cîrjan s-a răsucit pe lângă doi fotbaliști ai oponenților, pentru ca, ulterior, să paseze pe culoar pentru Dennis Politic. „Șeptarul” dinamoviștilor a preluat balonul și a decis să șuteze la colțul lung, dar execuția sa a fost parată de experimentatul portar român, David Lazar. Totuși, omul dintre buturile Gloriei Buzău a respins în față, iar după ce a „țâșnit” dintre apărătorii centrali ai gazdelor, Astrit Selmani a marcat facil, cu toată poarta goală și și-a dus echipa în avantaj, în ciuda inferiorității numerice ce caracteriza formația din „Ștefan cel Mare”. Câteva minute mai târziu, o pasă pe sus trimisă de Grigore Turda a fost preluată de Ion Gheorghe, acesta nefiind marcat de vreun adversar, iar din voleu, extrema stângă a gazdelor a încercat să îl surprindă pe Alexandru Roșca, dar portarul dinamoviștilor a fost atent și a blocat execuția acestuia, respingând în lateral.
În minutul 62 al meciului, Sebastian Colțescu eliminase un al doilea jucător al oaspeților în persoana lui Cristian Costin care comisese un fault brutal în marginea terenului, atunci când a intervenit tare asupra lui Ion Gheorghe, iar contextul nu era deloc favorabil clubului din Capitală. Însă, după consultarea reluărilor și analiza mai profundă a acestei faze din teren, arbitrul de centru a revenit asupra hotărârii luate și a schimbat cartonașul roșu acordat inițial în cartonaș galben. Din faza fixă obținută de jucătorii pregătiți de Eugen Neagoe, Mike Cestor a reluat, pentru prima dată, cu capul, dar mingea a lovit un adversar, pentru ca, la revenirea balonului asupra sa, fundașul trecut și pe la CFR Cluj de-a lungul carierei sale, să apeleze la un șut puternic, din voleu, dar balonul a trecut la „o palmă” distanță față de buturile celor de la Dinamo. Ultima mare ocazie de gol le-a aparținut „alb-roșilor”, atunci când Astrit Selmani l-a pasat pe Cristian Costin în al șaselea minut de prelungire, pe un contraatac purtat în trei fotbaliști, dar finalizarea fundașului dreapta nu a fost calitativă, astfel că execuția slabă, pe jos, nu a pus probleme deloc porții celor de la Gloria Buzău.
Cele trei puncte au fost trecute în conturile dinamoviștilor, iar trupa condusă de la marginea terenului de Zeljko Kopic a urcat pe prima treaptă din Superligă pentru a marca istorie, datorită timpului îndelungat trecut de când o asemenea performanță nu a mai fost atinsă. În momentul de față, „alb-roșii” au un total de 32 de puncte, fiind la o lungime, respectiv, două, față de CFR Cluj, „U” Cluj și FCSB, dar de menționat ar fi că formația bucureșteană are un meci în plus față de urmăritoarele sale în lupta pentru titlu. Gloria Buzău se află pe ultima poziție din întrecerea internă, fiind într-o degringoladă totală la nivel intern, iar în următoarea rundă, echipa antrenată de Eugen Neagoe va evolua la București, cu Rapid, pentru ca Dinamo să evolueze pe teren propriu cu Politehnica Iași.